logo
Spectacole şi dezbateri, de Zilele Centrului de Tineret Sibiu
Spectacole şi dezbateri, de Zilele Centrului de Tineret Sibiu
© Facebook Centrul de Tine
În perioada 16 - 18 noiembrie, are loc cea de-a şasea ediţie a Zilelor Centrului de Tineret Sibiu (A.I.C.I. - "Animaţie, Interculturalitate, Comunicare, Împreună"). Evenimentul va cuprinde dezbateri, concerte și spectacole şi va fi deschis oficial joi, la ora 14.30.


"Obiectivul urmărit este ca în cadrul evenimentului care este structurat pe durata a trei zile să prezentăm oferta Centrului de Tineret, a asociaţiilor de tineret precum și noi posibilități de susținere a activităților de tineret, a unui dialog structurat cu tinerii, tinerilor şi comunităţii sibiene. Cu acest prilej, în programul evenimentului sunt incluse reprezentaţii de muzică, teatru, imagini  care se derulează în mod permanent în Centrul de Tineret. Evenimentul este finanţat în cadrul programului naţional P1 - Program de Centre de Tineret al Ministerului Tineretului şi Sportului și este organizat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Sibiu", spune Ioana Bondea, consilierul  tineretului DJST.
Evenimentul va fi deschis joi, la ora 14.30 cu o dezbatere tematică, „Tinerii și Comunitatea”, în care vor participa organizații neguvernamentale, voluntari, reprezentanții DJST și autoritățile locale. Pe parcursul dezbaterilor vor fi abordate numeroase subiecte, printre care nevoile tinerilor din mediul urban și rural, propuneri de constituire a fondului destinat activităților de tineret în cadrul bugetelor județene și locale pentru anul 2018 și propuneri de metodologie de finanțare activităților de tineret în cadrul bugetelor județene și locale pentru anul 2018.  Evenimentul va continua cu o comedie, "Gunoierul".
„Spectacolul aduce în discuție destinul omului. Tot ce se poate spune despre om se află în gunoi. Un «simplu» gunoier îţi poate întoarce viaţa cu susul în jos. Câte lucruri interesante poţi afla despre o persoană pur şi simplu cotrobăind prin gunoiul său menajer?”, mai spun organizatorii.
Seara de vineri va oferi un concert chitară de Andrei Dunaev, un tânăr voluntar al Centrului de Tineret Sibiu, cu experiență de scena de mai bine de 15 ani, timp în care a combinat cântatul, dansul și actoria.
Evenimentul se va încheia cu spectacolul „Istoria teatrului povestită de un ardelean si de o moldoveancă” , care va fi pus în scenă de actorii Teatrului REact din Cluj Napoca.


Liuba STARII



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan
Licitatie publica