Tribuna
Spectacol despre cum "Bunica e forță", la "Gong"
Spectacol despre cum
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă marți, 17 decembrie, de la ora 18, spectacolul „Bunica e forță”, o producție a Centrului de Teatru Educațional „Replika”.

„Bunica e forță” propune o incursiune tandră în istoriile personale ale celor care ne-au fost aproape în copilărie.

"Ale celor despre care știm mult, puțin sau aproape deloc. Ale celor care au inventat pentru noi o lume-joc în care anii se dau peste cap și ne fac, peste noapte, mari. Ale celor de care ne e uneori atât de dor încât ni le imaginăm copii ca să le avem mai mult timp cu noi. Spectacolul ne invită să ne întrebăm când s-a născut bunica, ce și-a dorit să devină când era mică, când a zburat bunica prima oară sau cine era bunica bunicii? „Bunica e forță” e un spectacol dedicat tuturor femeilor minunate despre care avem nevoie să aflăm mai multe, ca să ne descoperim sau pentru a ne cunoaște istoria", spun reprezentanții Teatrului "Gong" din Sibiu.

Spectacolul are o durată de aproximativ 45 de minute și este recomandat celor cu vârsta peste nouă ani. Acest spectacol a fost dezvoltat în cadrul proiectului multianual „Personal/Colectiv”, proiect co-finanțat de AFCN.

Din distrubuție fac parte  Mihaela Rădescu și Silvana Mihai, regia este semnată de Ioana Petre, muzica - Alex Bălă, scenografia - Gabi Albu, coregrafia - Paul Dunca, lighting design - Radu Apostol.

Accesul la acest spectacol se face gratuit, în limita locurilor disponibile, în baza unei rezervări pe email la ticketing@teatrulgong.ro sau direct la sediul Teatrului,  sâmbăta între orele 10- 18, iar duminica între orele 10- 11.30.

Programul complet al Teatrului poate fi accesat pe www.teatrulgong.ro.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

Pastravaria Laita

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Licitatie publica

accentmedia