logo
Sibiul, premiat din nou la Gala Asociației Municipiilor din România
Sorana MAIER
524 vizualizari
Sibiul, premiat din nou la Gala Asociației Municipiilor din România

Sibiul a fost premiat și anul acesta în cadrul Galei Asociației Municipiilor din România (AMR), ediția a II-a, la secțiunea “Excelență în regenerarea urbană a spațiilor publice”. 

Cele 109 municipii din România s-au întrecut în cadrul Galei de la Ateneul Român cu proiecte deosebite în cadrul a 10 categorii. Acest demers al AMR are ca scop evidențierea și promovarea exemplelor de bune practici în administrația publică locală. 

“Am depus o aplicație la această secțiune, arătând proiectele pe care Sibiul le-a inițiat în acest domeniu, unele finalizate, alteleîn curs: modernizarea străzilor de pământ, reabilitarea cartierelor de blocuri, crearea de locuri de joacă, agrement și sport precum și o dimensiune specifică Sibiului – regenerarea urbană prin cultură. Un juriu format din specialiști și rectori sau decani ai celor mai prestigioase universități din țară a decis că Sibiul merită premiat în acest domeniu. Am primit premiul în numele sibienilor care au susținut toate aceste proiecte”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Sibiul a fost premiat în ediția precedentă, din 2017, la secțiunea „Excelență în turism”.
Gala Asociației Municipiilor din România s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Excelența Sa domnul Klaus Iohannis. Președintele Klaus Iohannis a fost prezent la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România care a precedat Gala, adresându-se primarilor de municipii prezenți la această întâlnire. 






comentarii
1 comentarii

ma intreb pentru ce oare? mai rar oras asa de haotic condus precum Sibiul!!! poate sa-si ia adio de la votul meu mamaia de la forum!!!
un sibian
14.11.2018 08:28
Din aceeasi categorie
sevis

brukenthal

Arhicuzic

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia