Sibiul, pe vremea când purta pălărie...

Haina îl face pe om. Oamenii dezbrăcaţi nu au avut aproape nicio influenţă asupra societăţii, spunea Mark Twain. Şi avea mare dreptate. Pentru că de–a lungul istoriei sale, pas după pas, omenirea a învăţat să schimbe frunzele lui Adam şi ale Evei, cu pieile de animal care ţineau de cald în peşteră, pentru ca apoi să se accesorizeze cu gulere din cauza cărora doamnele (şi domnii) abia intrau pe uşă. A venit, apoi, rândul perucilor înalte, pudrate, accesorizate cu colivii de rândunele şi pene de papagali, pentru ca, după căderea acestora, omenirea să se delecteze cu întorsul zulufilor pe... bigudiuri şi cu construitul cocurilor sofisticate cu ajutorul agrafelor din aur, baga sau fildeş.
Toate s–au modificat. Toaletele, bijuteriile, pantofii şi poşetele, accesoriile pentru păr, frizurile, atitudinile, şi au apărut şi "specimene" noi, de la "trend setterii" care dau tonul în modă, până la "fashion addict–ii" şi dependenţii de cumpărături.

"Nimic nu-i nou sub soare, totul se repetă" mai spune, înţelept, o altă vorbă, iar lucrul acesta se vede peste tot, chiar şi în modă. Pentru că până şi în ţinutele noastre aproape androgine, cu tăie­turi geometrice simplificate, mai scapă câte o pată din trecut. O bulină retro din anii '60, ochelari de soare din '70, câte o haină de blană cu mâneci scurte şi mănuşi lungi până la coate din '30 şi chiar câte o agrafă din Belle Epoque sau din vremea Char­lestonului. Aşa că nu e o mirare pentru nimeni că hai­na îl face pe om şi con­stru­ieşte epocile, pentru că, fie­care zbucium al istoriei, fie­care tresărire de supărare din sânul naţiunilor lumii, fiecare brand arhitectonic, s-a oglin­dit în rochii, pantaloni, pălării, lornion sau perucă. Aşa cum s-a întâmplat şi la Sibiu.

Dacă pietrele ar vorbi....

De-a lungul secolelor sale, multe întâmplări s-au "perin­dat" pe străzile şi prin inima Sibiului. S-au construit ziduri şi turnuri, dintre care o parte s-au dărâmat, s-au stins in­cen­dii mistuitoare, s-au vin­decat boli, s-au făcut execuţii publice, s-au confecţionat arme şi s-au dus războaie. Dar, deşi istoria le ţine minte, cu precădere, pe acestea, sibienii din cetate au mai fă­cut şi altceva. Au petrecut la sărbători şi de zilele de naş­tere, s-au bucurat la "sindro­fiile" publice şi, cum era şi normal, s-au îmbrăcat.
Chiar dacă zi de zi ne duc paşii pe unii dintre noi prin inima veche, din cărămidă roşie a oraşului, puţini ne mai gândim că zidurile şi clădirile din jurul nostru le-au apar­ţinut altor epoci, celor în care au prins viaţă. Cu lei sau fără lei, cu liniile lor gotice sau din epoca barocului, construcţiile îşi deapănă şi astăzi poves­tea. Cea în care doamnele pur­tau năframe, apoi pălărie, şi dacă pietrele ar putea vorbi, ne-ar şopti poate mai multe, despre cum era Sibiul nostru cu 400 de ani în urmă sau cum îşi ducea zilele la 1900.

Fascinaţia în alb-negru

O privire nu foarte departe în trecut, cu aproximativ 112 ani în urmă, ne deschide în faţa ochilor o lume fascinantă. Cea a Sibiului pălăriilor de la sfârşitul secolului XIX şi din primele decenii ale secolului XX, când bărbaţii purtau cos­tum şi femeile părul tuns pâ­nă la bărbie, într-un fel de bob ondulat, în "stil" charleston. Pălăriile cu boruri largi, ro­chii­le deschise la culoare şi lungi până în pământ, fun­dele de la gulerul dantelat şi umbre­lele de soare ale fe­meilor sunt primele lucruri care îţi sar în ochi atunci când vezi fotogra­fiile şi vederile în alb-negru cu Sibiul, cuprinse în colecţia in­gi­nerului Ioan Dejugan. Oraşul din acea vre­me îi sco­tea pe oameni din case şi se remarca prin ele­gan­ţa uşoa­ră, simplă şi fi­rească a acelor vremuri, când pălăria pare să fi fost acceso­riul favorit al sibienilor. Oraşul vederilor din jurul anului 1900 îi surprinde pe sibieni, pe străzi, mai ales în zilele cu soare, când, doam­nele şi domnii ieşiţi la plim­bare pe promenada Bretter se o­preau apoi la umbră, pentru a savura o cafea sau apă mi­nerală. Sibiul acelor timpuri era aerisit şi deschis la culoare, rochiile femeilor fiind fermecătoare, îmbinate perfect cu accesoriile şi fun­dele prinse la pălărie. Şi pen­tru ca eleganţa să se facă şi mai mult remarcată, bărbaţii nu se lăsau cu nimic mai prejos. Bastonul, cravata sau papio­nul, costumul, neapărat pur­tat cu vestă şi, bineînţeles pălăria rotundă în stilul lui Caragiale, sunt accesoriile şi piesele vestimentare care îi defineau pe domnii acelor timpuri. Imaginea aceasta nu era, însă, singura care se face remarcată, pen­tru că  pe ici pe colo bărbaţii apar îm­brăcaţi în cămăşi lungi şi largi, iar femeile poartă şorţ şi năframă în apropiere de Promenada Bretter.

O atmosferă de film vechi în oraşul pantalonilor

Cu 101 de ani în urmă, omni­prezentele pălării şi-au făcut din nou simţită prezenţa în punc­tele-cheie ale oraşului. Sibiul a în­florit cu adevărat pe 18 iunie 1911, când a fost organizată pri­ma ediţie a Zilei Florilor, de către Asociaţia Fe­meilor, întru susţi­nerea şcolii evanghelice de fete.
Pe o vreme minunată, inun­dată în soare, sibienii şi-au "scos la plimbare" hainele frumoase, aducând în foto­gra­fiile acelor vremuri atmos­fera de film vechi, romantică, încăr­cată cu umbrele, pălării, flori şi cu o căsuţă mare din turtă dulce.
Cum a fost Sibiul acum o sută de ani nu va mai fi nici­odată, pentru că azi, oraşul se prezintă altfel. Îmbrăcat în pantaloni, încălţat cu pantofi sport, înveşmântat în fuste ultrascurte..