logo
Scriitorul Julian Gamentz prezintă "40 de zile” și "Cuvântul care mă însoțește”, joi, la BJ ASTRA
Andra MARINESCU
883 vizualizari
Scriitorul Julian Gamentz prezintă
Scriitorul româno-canadian Julian Gamentz organizează turneul de carte "Loc lângă tine, loc fără tine”, în cinci orașe din România, în perioada 14 – 18 mai 2018. La Sibiu, autorul poemului manifest "La moartea Regelui meu drag al României" va ajunge joi, 17 mai, ora 18, în Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA, unde își va prezenta volumele "40 de zile” și "Cuvântul care mă însoțește”.


Aflat într-o continuă călătorie, între țara natală și țara adoptivă, Iulian Gamentz scrie într-o limbă română de o deosebită acuratețe, prin care reușește să surprindă emoții și stări, trăiri și extaz sufletesc. Autorul celebrează familia, soția, copiii, părinții și scrie despre pierderea mamei soacre o carte-recunoștință, care creionează în mod rarisim în literatură un personaj luminos, generos și esențial.
Paginile celor două cărți – ”40 de zile”, un roman al despărțirii de un părinte, și ”Cuvântul care mă însoțește”, un jurnal de versuri și gânduri, împletite într-o fuziune de stiluri și abordări - îl descriu fidel pe autor drept un om echilibrat, dinamic, un familist și un patriot total angajat în misiunile vieții sale: de tată și soț și de român monarhist convins.
Prietenii virtuali și nu numai ai autorului îl vor putea urmări zilnic, pe contul său de Facebook – Julian Gamentz, unde va posta un preambul introspectiv - "Dialogul cărții cu autorul”- al celor mai relevante fragmente din cărțile lansate.
Evenimentul de la Sibiu va fi organizat cu susținerea Consiliului Județean Sibiu.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

filarmonica

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Licitatie publica

accentmedia