Am de gând să destăinui (şi să justific) "gustul" judecăţii unui prieten autentic, când se apropie - sunt convins că şi-a desăvârşit valoarea în afara gusturilor discutabile, care nu se dispută - de ajustarea gândirii pe o grilă a judecăţii: lecturată şi interpretativă.
E greu să vorbeşti despre un prieten filosof. Te poate compromite demersul în urma gustului lecturii. Mă încumet să-l descifrez pe Ion Dur, prin interesul său - desăvârşit - dintr-o carte de sine, printre filele căreia se pune semnul de carte al sensului suferinţei: "Critica judecăţii de gust. Filosofie, literatură, comunicare", Editura Eikon, 2017.
Aş vorbi despre Ion Dur-ul autoritar printre biografii jugulate dintre perfectul simplu şi (des)compunerea raţională din primul capitol: Nae Ionescu, Mihai Ralea, manufactura istorică a României şi anatomia critică a filosofiei conceptuale. Aici se confirmă (şi se justifică) o interpretare viageră a lecturii dintr-un cuprins intim. Vreau să spun că realismul estetic al autorului s-a transformat în proză identitară, unde spovedania nu este şoptită, nici opresivă. Ion Dur constată (justifică) când citează: "La ce bun poeţii în vremuri sărace?!", tocmai când îl re-citeşte pe Nichifor Crainic.
Filosofie, literatură, comunicare. Într-o carte fără pretexte, dar instituţională prin autoritate. Unde gazetăria lui Petre Pandrea, acel zorbagiu balcanic, îşi justifica judecăţile prin articolele despre filosofie politică, economie, sociologie politică şi filosofia dreptului.
Memoriile lui Ion Dur sunt ispite din lirismul gândului. Există, în această carte, un bovarism aplicat parcă de un teolog al măsurii performanţelor eroilor săi, aflaţi, deja, în nebunia rafinată a anti-memoriei conjuncturale de moment şi în perspectivă anti-reflexivă a cititorului inegal cu el însuşi, şi care nu-şi mai aminteşte de lectura - darmite - înţelesul de sine dintr-o carte.
Ion Dur ne demonstrează concepte, conexiuni, caracterizări, experimente, eternităţi post-cotidiene şi referinţe, substituiri şi identificări, logică instructivă şi multe altele, marsupiale într-o idee. Cât o idee cuprinsă între Dalmaţia şi Herţegovina, unde se călătoresc finaluri de memorie...
Ion Dur revitalizează izbânzile creative ale eroilor săi. În această carte, despre care scriu într-o marţi dură (3 ceasuri rele, 13 februarie, etc.) se scrie despre misterul ireparabil dintre filosofie, "doxisme" (opinii) şi comunicare.
Prietenul meu s-a specializat în spunerea adevărului: cât o judecată de gust între parola scrisului şi descifrarea uimirii.