Generalizarea cotelor politice din ultimii ani de năzbâtii şi stimulente electorale nu stimulează evoluţia, nici involuţia unei stări competitive: putere-opoziţie. Sau: prin comparări şi indexări, prin muţenie descriptivă şi gesturi împăiate în coliviile ideologice, ne-am revigorat ambientul politic în detrimentul orizontului (de existenţă unică) de pe o imagine privită printr-un binoclu inversat.

Vremurile îşi disimulează vremea ideologică din timpul permis unei ţări (şi poporului ei, amalgamat în gramatica politică a discursului fără finalitate), să se destăinuie între starea de sine şi naţionalismul verbal din instabilitatea exprimării.

Cred că uimirea dimensiunilor din istoria unui popor nu se citează prin cuvintele (divine) din memoria unui veac în care ne facem veacul, cu apucături de draci iluminaţi şi cu pretenţii istorice.

Istoria are pretenţii de înţelepciune. În contra-partidă, nu există înţelepţi care modelează istoria. Ei fac publicitate neputinţei. De când lumea există oportunişti care îşi suflă plămânii ideologici la gura focului de sub plita istoriei...

Cum să demonstrez ceva, prin ceea ce credem (creştineşte) că nu există, dar este (politic)?

Încerc demonstraţia frazei prin logică inversată. Ca o idee apofatică (înseamnă să demonstrezi ceva prin ceea ce nu este şi ajungi la demonstraţia pe care ţi-ai propus-o) şi ajungi să glisezi pe marginile istoriei. Şi te apuci să scrii ca un apucat de toartele memoriei...

Când ai idei despre memoria în care trăim (ca o conjunctivită în ochii istoriei bolnăvicioase pe retina politicii de grup şi de conjunctură), îţi vine să închizi pleoapele peste mormântul comun al privitorilor vizionari dintr-un manual, clasor, compendiu, ghid din aceeaşi istorie în care orbii sunt însoţitorii vizionarilor.

Doamna premier nu este vizionară. Are mesaje mute, între manifestări verbale. Ne convinge că "specia politică" se feliază între anatomia electorală şi filajul de partid pe cutumele unei ideologii.

Doamna prim-ministru nu ştie să mintă. Doar vorbeşte - şi ne minte. Dacă ne-ar povesti aiureli economic-fantastice, cu privirea mută a lui Stolojan, sau preţiozităţile de zână prinsă la numărat ouăle în ograda lui Năstase, sau frazele poticnite ale lui Văcăroiu (cel mai longeviv prim-ministru), sau ultimele zvâcniri bărbăteşti ale lui Tudose la ceas de noapte, nu înseamnă că minte. Doar repetă ceea ce a uitat să spună. Poziţia doamnei V.V.D. nu se vede după paravanul PSD. Îmi aminteşte, de câte ori vorbeşte (vorba vine), de explicaţiile lui Tudor Postelnicu despre "întunericimea" care i-a limpezit introspecţia prostiei la care a fost supus "împotriva poporului său (sic!)".

Exemple, în viaţă, mai sunt. Doar că veriga ce lipseşte în teoria evoluţionistă a partidului său şi din traseul unui guvern fără specie politică, îi conferă doamnei prim-ministru o situare unică în ultimii 28 de ani: e lipsă, cu desăvârşire. Motive de îngrijorare ar trebui să aibă Liviu Dragnea: Nu poţi suda două verigi dacă una lipseşte. Îi va fi greu preşedintelui PSD să remanieze ceva ce nu există. Şi-a întrecut măsura prin autoblocaj, forţând o specie politică să existe, în detrimentul evoluţiei partidului.