(I.G. Duca, 1918)

Aş fi scris acest articol în urmă cu fix 4 ani, vor fi aceleaşi cuvinte peste fix 4 ani şi tot aşa, într-o continuă glisare dus-întors între putinţele (trucate) şi neputinţele (teatrale) ale lui Vladimir Putin. Scriu exact în 18 martie, duminica alegerilor prezidenţiale din Rusia şi nu are noimă să aştept rezultatele oficializate, nici măcar să compar exitpoll-uri la diverse ore sau fusuri orare. Oralitatea electoratului rus, din ultimele zile, s-a adaptat discursului actualului şi viitorului preşedinte.

Nu are sens să-i nominalizez pe ceilalţi contra-candidaţi. Numele lor ne este cvasi-indiferent, cu vreo 3-4 excepţii, total anonime şi malaxate într-un cocktail de conjunctură: un milionar al Partidului Comunist; un veteran ultranaţionalist, dar loial Kremlinului; o vedetă TV, protestatară anti-Putin, dar (se spune pe la colţurile veşnicei stele roşii) este "instrumentată" prin manevrele echipei prezidenţiale; un liberalizator al economiei sovietice din vremea lui Gorbaciov; un comisar prezidenţial pentru drepturile antreprenorilor (funcţie dubioasă, care a scăpat din organigrama propusă la ultimul Congres al PSD); încă un candidat naţionalist, care sprijină politica externă a lui Putin; şi preşedintele formaţiunii Comuniştii din Rusia, care propune desfiinţarea sistemului capitalist şi reînfiinţarea URSS.

Cei şapte contra-candidaţi ai lui Putin întrunesc, în devălmăşie, sub 20% în sondajele de opinie, sau cum s-ar numi pe acolo părerile comandate despre un scrutin, considerat, mai degrabă, un plebiscit pentru încredinţarea unui al patrulea mandat lui Vladimir Putin. El este la putere de 18 ani şi e sigur că şi după majoratul său la Kremlin va rămâne tot acolo (scriu aceste rânduri duminică, în 18, iar astăzi se confirmă).

Exact în urmă cu patru ani, la 18 martie, Rusia anexa peninsula Crimeea. De fapt, Putin a anexat-o Rusiei, printr-un gest stalinist. Ultima lui deplasare electorală a avut loc tot acolo, pe mega-şantierul podului Crimeei şi care va lega, fizic, peninsula de "patria mamă". Iar ultimul miting a avut loc în faţa a 100.000 de oameni (sic!) pe un stadion din Moscova. Discursul lui Putin a durat mai puţin de trei minute!

Despre ce să fi vorbit? Comunitatea Statelor Independente (CSI sau viitoarea Comunitate a Sovietelor Încorporate) e aşa cum tebuie, iar contextul crizei diplomatice cu Marea Britanie nu interesează la Kremlin (de fapt, nu complică traseul lui Putin). Despre ce să mai vorbească?, din moment ce i s-a conferit legitimitate faraonică (nicidecum de speţă ţaristă, pentru că are altă conotaţie istorică între cele nouă fusuri orare ale CSI) sau i-au fost mulate sondajele de opinie după propria-i asemănare. Sau voinţă disimulată sub masca mortuară a unui nostalgic după URSS.

Este duminică, ora 13, când scriu despre alegerile cu final butaforic din Rusia. Astăzi, când apare acest articol, nu mă interesează "scorul" lui Putin. Chiar o rată de participare la vot, sub 50%, nu invalidează (nu cred că s-a nimerit să se întâmple aşa ceva) şi nu defectează poziţia liderului suprem de la Kremlin. Rezultatele confirmă.

Acest articol poate fi publicat şi în 2022, fără retuşuri sau reproşuri de interpretare şi mai încolo, când Siberia va avea ponton la Marea Neagră, şi mai încolo, dar nu prea departe de imprevizibilul imediat...