logo
Scribul de marţi: Gândul nu se "gândeşte" în coconul gândului. Se zideşte, de jur-împrejur...
Andrei ILENI
402 vizualizari
Scribul de marţi: Gândul nu se

Te întorci cu faţa la perete şi te întrebi unde a dispărut icoana din umbra ta. Undeva, în nordul istoriei (agăţată în cuiul memoriei de pe o hartă cu haşurări şi indexări, radieri de conjunctură etnică, şi compromisuri etno-politice, lălăieli ideologice, trădări şi crime, viol colectiv - în contumacie - şi colectivizare, prin sovietizarea latinizării unice în orientul Europei), deci, undeva, pe un perete, te priveşte propria imagine.
Imaginea are sindromul gândului distorsionat, din moment ce te priveşti într-o oglindă, zidită pe dinăuntru. Eşti distorsionat în faţa propriei priviri - care te priveşte indiferentă, din moment ce pe perete îţi vizionezi inversul chipului, ca o închipuire mahmură în care coincid gânduri şi neputinţe. În care eşti predispus, prin vocaţie electorală, să trăieşti, din patru în patru ani. Adică, zilnic, cu faţa la perete...
Dincolo de zid, există imaginea ta din gândurile altora. Ei te privesc din faţa zidului, pe tine te (doar) priveşti, cu dezamăgirea ambientului din spatele zidului, ca un cocon fără gânduri. Îţi aminteşti de zidul dintre un substantiv istoric şi un adjectiv naţionalist, şi constaţi că nu ai exprimat o frază în timpul (expirat) al politicii din opinia despre nimicul, şi el zidit.
Construieşti un zid (de fapt, te împresori cu gândurile zidite, dar nu te impresionează efectul trofic) şi constaţi că ţi-ai blocat orizonturile. Unul să fi scăpat din încercuirea zidită a gândurilor şi tot ar fi fost om în propria lui încercuire. Au mai fost dărâmate ziduri şi oamenii au rămas în umbra zidului...
Un gând se prelungeşte prin umbra din lungimea zidului dintr-un cocon care face gânduri într-o frază zidită. Aşa se pune mortarul ideologic între gânduri, iar cărămizile îţi cad în cap, când zidul se demolează şi memoria e pusă la zidul veşnic, care ţi-a împresurat efemerul cocon dintr-un gând.
Vată de sticlă între cărămizile de pe vatra memoriei ne îmbrăţişează şi ne zgârie uitările. Stăm (de fapt, suntem înfipţi) în faţa zidului şi lipim afişe, pe spatele lui. Depinde din ce parte priveşti. Alţii le văd, din moment ce noi nu pricepem de unde ne bate umbra. Sau: de ce nu poate fi escaladată umbra noastră, măcar din gândul coconului zidit în legendă sau crimă, ceea ce este tot-una, cu figuranţi diferiţi, dar cu amnistie istorică?
Pentru că zidul nu este un substantiv închipuit în umbra noastră. E o închipuire, în afara certitudinii existenţei noastre. O închipuire care ne apără de noi înşine şi ne "îmbrăţişează" într-o poveste unde se ucid gândurile pe meterezele unui cocon politic, în cetatea căruia se trăieşte contra-gândului.
Zidul unui gând nu are limite. Cărămizile, aşezate pe umbrele fostelor ziduri, îţi obturează nedumeririle: te gândeşti, dar porţi umbra altuia. Data viitoare, fă-ţi zid şi umbră gândului. Zideşte-l, de jur-împrejurul gândului.
Te întorci cu faţa la zidul pe care continui să-l construieşti, în mintea ta dintr-un cocon zidit...





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

zilele recoltei

UAJTS

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
circ
Licitatie publica

accentmedia