logo
Scribul de marţi: Fuziune de ambient politic. O infuzie de personaje triste
Andrei ILENI
373 vizualizari
Scribul de marţi: Fuziune de ambient politic. O infuzie de personaje triste
"Favoarea şi interesul electoral, singure, prezidează la alegerea angajaţilor statului." - Mihai Eminescu

Nu ştiu cu ce se ocupă ministrul Justiţiei, dar nici el nu ştie ce vorbeşte şi când ar trebui să tacă, făcându-şi din ambiţie (partinică şi nu profesională) proiect de lege de modificare a legilor Justiţiei. Ca să nu tacă, a declarat într-o singură frază, mai transparentă partinic decât negura apusă pe orice dialog interinstituţional: "Conducerea Coaliţiei de guvernare a decis să nu se aştepte încă vreo câteva luni de zile până la demararea procedurii de legiferare şi proiectul să fie preluat, asumat ca iniţiativă de un grup de parlamentari, nu ştiu câţi şi nu ştiu de unde, oricum cu siguranţă din coaliţia majoritară". Nu ştiu dacă această frază poate fi interpretată, cu abilitate adolescentină, la proba de traforaj viteză de la bacalaureat. Precis a însămânţat o procedură interpretativă în domeniul justiţiei, din moment ce partidul a decis, dar ministrul nu ştie câţi şi de unde adună parlamentarii ce vor vota aplicarea proiectului de dezbinare a magistraţilor, in corpore. Şi a Justiţiei, în abilitarea ei constituţională. Tudorel (infantil prin pronunţarea repetată a prenumelui), nu-şi diminuează perspectivele: PSD şi ALDE, plus UDMR - străin de legislaţia acestei ţări, vor vota. Şi gata.
În aceeaşi infuzie de ambient ilogic se exprimă Liviu Dragnea, care susţine (îşi doreşte, între crize de nervi mascate în turnirul său anti-justiţie) că proiectul de modificare a legilor Justiţiei va fi adoptat în Parlament "cu sau fără existenţa unui punct de vedere scris (sic!) al Comisiei de la Veneţia, până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare". Cu sau fără cei câţiva, sau nu se ştie de unde ai lui Toader, de ce să mai aştepte? Obiectivul său poate fi dus la capăt - o spune într-o conferinţă de presă - fără probleme, dacă majoritatea vrea acest lucru. Şi punctează, să-i fie clar şi premierului, dacă îl mai deranjează vreo nesupunere: "Noi vrem ca, în această sesiune, aceste legi să fie adoptate, cu precizarea că am văzut discuţii despre solicitarea de aviz de la Comisia de la Veneţia pentru această procedură. Pentru mine, nu mi se pare important. Noi ducem legile la capăt, la adoptare". Nu s-ar putea ca, înainte de capăt, să ceară azil consultativ la Primăria comunei Veneţia, din împrejurimile Braşovului?
Despre ministrul Finanţelor şi companioana de la Ministerul Muncii, am scris mai mult decât părerile lor din autobiografiile de partid pe care le depun la fiecare zvon de remaniere. Ăştia doi ar trebui impozitaţi cu "taxa de solidaritate" pentru inconştienţă în formă continuă şi cronicizată.
Între timp (noţiunea este aleatorie într-o ţară care nu mai are timp) salariile şi pensiile vor fi violate, se blochează angajările în sectorul bugetar, iar cel privat există doar prin ambiţia derulărilor contractuale, unde legislaţia muncii este subordonată intereselor de grup partinic. Legea recursului compensatoriu va fi exploatată într-o veselie de tavernă fără gratii la ieşirea din mahmureala de prin dosarele judecătoriilor. Preşedintele Senatului râde, în sine, ca la o glumă fără predicat şi visează că va sfârşi în patul domestic de la Cotroceni. Şi tot aşa, ca în prima zi când am constatat că vor urma alte săptămâni, mai lungi dar fără consistenţă morală, alcătuite (poate legiferate) doar din zilele de marţi cu trei ceasuri rele.



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan
Licitatie publica