Tribuna
brukenthal museum
Scribul de marţi
Ce ne mai aşteaptă...
Andrei ILENI
832 vizualizari
Ce ne mai aşteaptă...

Generaţia mea a memorat poezie politică şi a făcut  (a scris) politică prin poezie. O altă generaţie, mai puţin generoasă cu imaginaţia şi în insuficienţă moral-poetică, face politică prin reclamă. O sută de ani mascaţi, prin reclamă, nu sunt privilegiaţi prin zece secunde de falsă amintire, topite într-un text televizat. Şi filozofii îşi fac reclamă, când îi apucă "uitarea" la super-market-ul istoriei. Foarte bine. Numai că în istoria mea - şi în imaginaţia reală a istoriei faptice - una-i una şi cealaltă e partea cuvintelor. Un fel de poezie declamativă, cu rime conjugate într-o publicitate declarativă...
                                             ***
Generaţia mea a obosit sub praful de pe vitraliile, mozaicate, ale indiferenţei. O generaţie care nu se mai tupilează, cu genunchii scrijeliţi, în spatele cuvintelor comandate şi conjugate în contra-memoria întregului. Firesc, cum ai îngenunchea pe rimele uitării. Cum ai sta la colţ, în genunchii obosiţi ai unui filosof care şi-a vândut rotulele pe -speranţa ideologică - dintre rulmenţii memoriei.
Generaţia mea nu există. Este, prin compromis. Deci, nu are memorie. Generaţia mea - dacă îi facem publicitate filozofală- e un lest uitat şi aruncat peste bordul istoriei. Există şi conţinutul, faimos, al minciunii: inspirată, când vine vorba despre "curajul" îngenuncherii în faţa reflectoarelor dintr-o bibliotecă întunecată moral.
Generaţia mea are inconsistenţa respectului în faţa păcatului declarat. Generaţia mea are tendinţa uitării prin complezenţă. Aşa se personalizează uitarea compromisă dintr-o reclamă unde moralitatea  nu are TVA, pe o factură post-comunistă. Aş fi crezut (dar nu vreau să amăgesc cititorii) că după 100 de ani nu mai eşti supus taxei pe virtute şi adevăr. Altă generaţie, acelaşi compromis.
Generaţia mea e inconsistentă. Închipuită, în paginile Genezei, la rândul ei compromisă, la persoana întâi.
S-a spus, prin înţelepţii anilor '80, că o viitoare generaţie va fi creditată printr-o depresie politică. Asta şi facem: depresie în pluralul ţării. Apoi, ca o sinecură îmbibată în pergamentul istoriei, am constatat (şi ştim!) că politica e inconsistentă. Acolo se încrucişează vorbele dintre generaţii, într-o destăinuire atemporală şi neversată moral. Păcat de noi şi ce ne mai aşteaptă...
Generaţia mea nu mai are timp. Generaţia mea, pentru că încă există, mai are timp să facă şi politică. Îşi permite să nu ştie ce o aşteaptă.
                                                     ***
Ultimele versuri, vorbite, ale lui Nichita Stănescu, au fost: "Somnul meu/frânt în veşnicie/cine ştie/cine mai ştie"...Se întâmpla "să se întâmple" în gara din Turnu-Severin. În Gara de Nord s-a constatat decesul unei generaţii.





comentarii
1 comentarii

Maestre, va multumesc pentru fiecare dimineata in care citesc ceva cu suflet!
Un fost elev al mamei Dvs.
23.10.2019 08:58
Din aceeasi categorie
sevis



classic junior

targul de craciun

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia