logo
Scribul de marţi: Când faci "pluta" între Nistru şi Tisa - pare-mi-se că vei naufragia, pe al treilea mal
Andrei ILENI
343 vizualizari
Scribul de marţi: Când faci

Unde nu se întâmplă nimic, apa curge invers: dinspre izvorul întâmplării înspre perspectiva secată a nimicului. Unde nu s-a instituit democraţia nebunilor - s-a monopolizat gândirea, sponsorizată politic, dar nedecodată faţă de electori.
Trăim presaţi, într-un clasor naţionalist. Invers, ar fi fost de neimaginat, până în urmă cu 70 de ani. Din perspectivă post-istorică, suntem bilingvi (politic), ca o limbă despicată între nervi şi neputinţă.
Unde nu se întâmplă nimic este periculos.
În timpul unui sărut se consumă, într-o secundă, 26 de calorii. Din lipsă de imaginaţie, poţi rămâne fără respiraţie. La poarta Europei, cu ochii bulbucaţi. Sau, din răutate. Un fel de privire inversă în noaptea nunţii: feciori cu perspectivă s-a nimerit să memorăm în istorie. Fetele erau cu dublă cetăţenie virginală. Ne-a trecut, prin istorie un gând de la 1601 până înspre 201 î.d.H., înapoi, ca un film în alb-negru. În noaptea din limba latină nu există o configuraţie de viitor exprimat...
Prin urmare, pescuim cuvinte pe al treilea mal de pe o sferă pătrăţoasă. De fapt, ne îndrăgostim de dracii care îşi fac veacul şi întreţin cenuşa în urna istoriei, încă fumegândă.
Ultima dată am crezut că se poate muri în orice limbă. Îmi retrag moartea şi nu suntem investiţi la parastasul cuvintelor. Prefer "distanţa" între viaţă şi moarte. Între Nistru şi Tisa. Dacă o ţinem tot aşa, îi voi da dreptate lui Trump, în plină democraţie în Piaţa Independenţei din Varşovia; Hamburg nu este mai departe decât o închipuire. Am crezut că Europa se rotunjeşte, acum vreo 4 săptămâni, dar cascheta germană este pe acelaşi cap.
Am o uimire. Mareşalul Antonescu a dat un ordin. S-a confirmat. Ne-am murit cu gândul aiurea, peste Nistru şi şi-au închipuit că moartea pentru Ţară este o virtute.
Au trecut, nu s-au întors. Unii şi-au închipuit că vor lupta în al treilea război. Şi-au uitat memoria morţii.
Noi am fost idolatrizaţi, postinterpretativ - cam cum se socoteşte între victimizare şi sovietizare.
Există o ecuaţie în construcţie, demolatoare a memoriei: cap de bour să fie inscripţionat, dar să aibă lipici pe spate...
Ultima oară când mi-am privit ţara în ochi, avea ochii limpezi.
Din lipsă de respiraţie, sau din răutate, între Tisa şi Nistru ne dăm cu barca. Între amintiri a fost un clasor naţional: şi tot atunci s-a despicat limba noastră: "dualismul" dintre cele două întâmplări istorice. Pe al treilea mal se face uimirea că ne priveşte. Şi ne moare moartea, în privirea lor.
Te uimeşti, ca o plută de Tisă. Dincoace, e complicat, şi se trosnesc, între paranteze privirile şi respiraţiile dintr-o întâmplare de acum 100 de ani.

 



comentarii
1 comentarii

Castigi in timpul liber la calculator, eficient si autentic. Oferta limitata pentru cinci mii de persoane extrem de serioase. Castiguri de cel putin patru mii de dolari pe an. Oferim contract de rezolutie globala. Varsta minima 18 ani. Solicitati detalii mai multe la adresa de email: cristianproject210@gmail.com
LUCRU LA DOMICILIU!
18.07.2017 13:06
92.86.197.68
Din aceeasi categorie
Must de Jidvei

Fabrica de lactate Sevis

Festivalul Enescu la Sibiu

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan aduce inovatia si distractia
Licitatie publica