Gorgandin  Domeniul Viticol Apold
logo
Apulum
Scribul de marţi: Apărarea unui poet e mai complicată decât trădarea
Andrei ILENI
511 vizualizari
Scribul de marţi: Apărarea unui poet e mai complicată decât trădarea

Sunt momente când constaţi - fără noimă, dar cu perenitate cronică -, de fapt te complici şi sesizezi că timpul şi valoarea sunt noţiuni ostile în cronica desfăşurării vieţii dintr-o operă literară. Apoi intervine "inteligenţa laborioasă" a criticului, care îşi configurează formulele (sau obsesiile) desfiinţării, cu orice noimă, a proporţiei dintre autor şi vocaţiile sale, afectuoase sau imaginative.

Un poet nu se explică. Ion Mircea a preferat, la un moment deja antologic, să părăsească Sibiul şi dus a fost, rupându-şi amintirile în fâşii de convieţuiri paralele. Uneori tragice. Şi-a "sinucis" un traseu genial-genetic în Sibiu, în virtutea nedefinită a anonimatului bucureştean, unde reflecţia cuvintelor se conjugă (numai) la feminin şi poartă amprenta răutăţilor stilistice, impuse de "patronii" literaturii. E treaba lui, de poet transhumant. Treaba mea este să-i apăr poesia, când este interpretată de pe meterezele şubrede şi viciate ale unor cavaleri amorfi în armura răutăţii declarative.

Am citit o "cronică iniţiatică" împotriva poetului Ion Mircea, semnată în "România literară" de Daniel Cristea-Enache (un ucenic, doar manufacturier, al lui N. Manolescu). Nu explic articolul şi nu citez. Nu e locul şi nici intenţia mea de marţi. Vreau să apăr o idee, ca o îngenunchiere în antractul cuvintelor de pe altarul prieteniei cu Ion Mircea.

Definirea unui poet nu are trecutul încheiat într-o enciclopedie (sau în afara ei), fie el autor de ceremonisme lirice - mai de curând -, dar curator al unei poesii mereu internaţionale prin regăsirea poemului dintr-un gest sau tăcerea, pe verticala improvizată, a cuvintelor. Ion Mircea e mai grav decât amintirile de aici, adică acolo unde a devenit poet prin desăvârşire. E treaba lui. Eu apăr metafora, ceremonialul dintre fiordurile imprevizibile din definiţia unui poem cu chip de om, retras într-un istm primordial.

Poet care înfloreşte materia, asortat cuvintelor în care emfaza (nespusă) se înfiorează, Ion Mircea continuă să ceremonieze lectura şi colecţionează exprimarea prin gingăşia imprevizibilului. Şi-a asumat istorii personalizate şi construieşte cuvinte în faguri de memorii re-creative.

Nu sunt meticulos în destrămarea scenariului critic al lui Daniel Cristea-Enache. Omul se adapă dintr-o călimară goală. E treaba lui, motiv pentru care nu-l citez. Treaba mea este să apăr versurile, înainte de a fi asortate unei gândiri glazurate pe orizontul plat dintr-o intenţie critică.

Ion Mircea, oriunde ar evada din oraşul meu, se regăseşte în "textele sibiene" şi păstrează textura din memoria păpădiei, când scrâşneşte văzduhul peste gesturile dintr-o suflare...

 * * *

Există o reclamă radiofonică, prin care femeile sunt întrebate dacă ştiu când au intrat în "înţelepciunea" vârstei trupului. Aşa se întâmplă în articolul lui Daniel Cristea-Enache, scris cu intuiţie ostilă şi intenţie oscilantă între bufeuri de personalitate stearpă, nesincronizate cu vârsta lui critică.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

mcdonalds

Covoare

Respect Construct

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Licitatie publica

accentmedia