logo
”Școala altfel” în Cetatea Unirii pentru elevii de la Colegiul Brukenthal
Sorana MAIER
810 vizualizari
”Școala altfel” în Cetatea Unirii pentru elevii de la Colegiul Brukenthal

Programul ”Școala Altfel” derulat în perioada trecută în școlile din județul Sibiu a însemnat pentru elevii claselor a V-a ai Colegiului Național ”Samuel von Brukenthal” și prilejul de a cunoaște cetatea Unirii, Alba Iulia, aleasă ca destinație pentru excursia de o zi organizată în cadrul programului.

În anul în care România sărbătorește Centenarul Marii Uniri, elevii au avut prilejul să viziteze capitala Unirii, să afle amănunte despre momentul istoric derulat aici în urmă cu exact 100 de ani și să se bucure de frumusețea unei ieșiri alături de colegi și profesori.

Însoțiți de diriginții claselor a V-a, respectiv de profesorii Lidia Mila, Bianca Avram, Mihaela Hadăr și Lăcrămioara Dimulete, elevii au participat la excursie în două zile diferite, grupați pe clase. Primul popas al excursiei a fost la Lancrăm, la Casa memorială ”Lucian Blaga” și la monumentul dedicat poetului român.

Apoi excursia a inclus o vizită la Salina Turda, astăzi un veritabil muzeu de istorie a mineritului în sare. Aici copiilor li s-au explicat procedeele care se foloseau în trecut pentru extragerea sării, dar au avut și un interval de timp în care s-au putut bucura de punctele de distracție oferite de salină, de jocurile și sporturile din interior.

Salina Turda se găsește în zona Durgău-Valea Sărată din Turda și  a fost înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj,  elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010.

Următorul punct de oprire a fost Alba Iulia, cunoscută pentru că este locul în s-a înfăptuit Marea Unire, la 1 Decembrie 1918, dar și cea mai mare cetate construită în stil Vauban din România, trecând printr-un amplu proiect de restaurare care a transformat-o într-o puternică atracție turistică.

”Am ales această destinație pentru programul Școala altfel deoarece am considerat că este un obiectiv potrivit pentru elevii claselor a V-a. Ei au aflat informații folositoare în timpul prezentărilor care li s-au făcut la obiectivele pe care le-am vizitat, dar au avut și timp să se bucure împreună de avantajele unei excursii, să se joace, să își găsească locuri frumoase de fotografiat sau pentru suveniruri”, spune prof. Lidia Mila.

În acest an școlar, programul național Școala altfel se derulează până în 31 mai 2019, școlile având posibilitatea să opteze pentru un interval de cinci zile lucrătoare consecutive, iar scopul programului este să contribuie la dezvoltarea capacității de învățare și a abilităților socio-emoționale în rândul copiilor preșcolari și al elevilor.

 

 

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

tdc sibiu

traistuta culturala

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
brukenthal
Licitatie publica

accentmedia