logo
Săptămâna nebuni(i)lor: Liviu Dragnea pentru ei, e un fel de Dragnea 3 sau câte Guverne Dâncilă a avut România
Săptămâna nebuni(i)lor: Liviu Dragnea pentru ei, e un fel de Dragnea 3 sau câte Guverne Dâncilă a avut România
M-am distrat „pe cinste”, deşi nu sunt din tagma lui REZIST, (sau poate tocmai de aia m-am distrat) ce mai, ca românii din ştirile de vară cu grătare şi grataragii (mai ştiţi? „Românii au incins grătarele şi au făcut o petrecere pe cinste”), văzând că, iată, avem un nou Guvern, pe numele lui, Guvernul Dăncilă. Asta după ce am avut un Guvern Grin­deanu şi un alt Guvern Tudose. Unii zic că e un guvern de tot râsul. Pamfletarii de cârciumă aşa ne spun pe reţele, postând la infinit poze-făcătură în care doamna premier e caricaturizată de la grotesc în jos, de parcă asta ar ajuta cu ceva în afară de o mărire a frec­venţei înjurăturilor.

Da, Guvernul e cu tot felul de prezenţe pitoreşti, chiar comice, vorba aia, "pam­blică", Iran şi Paki-Stan şi Bran, unii spun că e cel mai de coco guvern al României, dar, ia stai olecuţă. Hai să o luăm, aşa, la bani mărunţi, ca să vedem că niciun guvern post 1989, cu sau fără PeSeDe – Ciuma Ro-Şi-E nu a performat nemaipo­menit pentru cetăţeanul ăla care bagă bani în funcţionarea, cum îi spune, „aparatului” administrativ central. De aia suntem aşa de prosperi de ajungem să întrebăm "muştar sau ketchup?" de la umbra diplomelor de licenţă şi mas­ter(e) sau ne căutăm norocul sa­larial în euro, în ţări în care oamenii primesc salarii, nu mărunţiş.



1989 -1990: Guvernul "Iliescu şi Roman – nu se lasă de ciolan"



Am avut Guvernul Roman 1 – CPUN (adică FSN plus figuraţie minoră) care a excelat în a ne/se asigura că „pleacă ai noştri – vin ai noştri” (disidenţii mor ca proştii). A mai reuşit să organizeze două bătăi pe bune: una româno maghiară în martie 1990 şi una româno-română în iunie acelaşi an. Ba chiar ni se demonstra că e super OK să chemi minerii să dea bâte în cap intelectualilor şi pe IMGB să facă ordine, atâta vreme cât ţara avea nevoie de linişte. Petre Roman era iubit de oameni, cel puţin la Sibiu l-au primit de zici că era Mihai Voievod Viteazul intrând în Alba Iulia, iar faimosul slogan al fetelor de la APACA, "Nu vrem Kent, nu vrem valută, vrem pe Roman să ne...” e greu de uitat.
În Guvernul Roman 1 – CPUN-FSN a fost şi un ministru pe nume Pleşu la proaspăta Cultură fostă Consiliu al Culturii şi Educaţiei Socialiste. Şi domnul Şora la Educaţie. Acum ambii nu mai sunt CPUN-FSN, ci dimpotrivă, că şi moda s-a schimbat, ca şi fundul de pupat. Bine. Nici Cărtărescu nu mai scrie despre ce cool erau Petre Roman şi Iliescu, ci invers. Şi lui îi e tot bine. Oamenii mun­ceau cu spor, prin prăvălii găseai, vorba lui Alexandru Andrieş "numai capace", golanii strigau "FSN du-te în URSS", apăruse megahit-ul "La Palatul Cotroceni cântă cucu­veaua / Iliescu şi ai lui şi-au găsit beleaua", erau bancuri de genul "Când mergem bă la bere? "Azi". "AZI?" "AZI e ziarul Frontului!" şi erai un fel de "nobility" dacă în ultimii cinci ani ai mâncat salam cu soia. Tot de atunci e vorba "Îmbrăcat de la ajutoare".

1990 -1991 Guvernul "Petre Roman nu fi prost" 

După Guvernul Roman 1, am avut Guvern Roman 2 – FSN, asta ca să ne învăţăm minte. A fost ales în mod democratic, via Duminica Orbului, "pentru liniştea noastră"; de tot poporul numit, generic, „oa­menii de bine” din motive de „dom­nul Iliescu ne-a dat salam şi pa­şapoarte” şi teama că „boşo­rogii fără dinţi” din firava opoziţie ţără­nisto-liberală ar ajunge preşe­dinţi. Şi ar aduce înapoi pe bur­ghezi, patroni, moşieri, legionari, fanarioţi, capitalişti sălbatici care vor lua fabricile, casele şi pământul de la Ce-A-Pe înapoi şi vom avea iar iobagi ca la 1907 şi proletari ca la 1933. În plus, ar fi dat Ardealul la ungurii lui Tökeş. Guvernul Roman 2 a picat exact cum a fost ridicat. Prin bâtele minerilor domnului Coz­ma.
Domnul Pleşu a rămas la Cul­tură. Şi s-a umblat la preţuri, că deja românii prea erau bucuroşi că gustau din libertate. De atunci ne-au rămas strigăturile „Petre Roman nu fi prost, lasă preţul cum a fost” şi „3 lei un ou, aţi votat un bou”. Apăruseră deja atitudinile de „opoziţie pe criterii fizice şi pe me­tehne probabile”: bancurile şi re­marcile despre gâtul premierului Roman. 

1991 -1992 - Guvernul Stolojan, cumva



După ce Petre Roman a plecat, chiar fizic, pe uşa din dos, de la conducerea ţării, graţie unei, ghici ce, Mineriade, a fost înlocuit de domnul Theodor Stolojan, de la FSN. Da, de la FeSeNe, nu mai întrebaţi atâta. Stolojan conducea un "guvern de deschidere naţio­nală", adică FSN plus ceva figu­raţie de la agrarieni, liberali, ecolo­gişti şi "independenţi". Deja se vehicula termenul „tehnocrat”, că dădea bine la fraieri. La „Trans­porturi” era un anume Traian Bă­sescu, din partea FSN.
Industria era declarată „pe butuci” încă de Petre Roman, deşi nu era, dar trebuia să fie. Deja preţurile se avântau în zbor pe noi culmi, iar lui „dragă Stolo” i se făceau glume aluzive referitoare la asemănarea cu personajul romantic-horror din romanul "Fran­ken­stein" de Mary Shelley. Deşi Stolo era declarat ca fiind bun economist, România îşi începea cobo­rârea pe panta inflaţiei şi românul trăia tot mai economic. Leul se "liberalizase", spre ghinionul nostru. Aveam produse turceşti în magazine şi orice din Basarabia, de la foarfeci la camioane GAZ de miliţie, în pieţele denumite, generic, „Chişinău”. Începeam să nu mai avem economie. La ştiri apă­rea ca speaker o doamnă Felicia MELEŞCANU. Metallica scotea albumul "negru" şi mulţi rockeri au fost foarte supăraţi că nu mai suna dur. Lumea se uita la filme „de pe satelit” în primele cârciumi privatizate.
 

1992 -1996 "Văcăroiu – ROIU!"

„Văcăroiou-roiu!”, strigau pro­testatarii, in general sindicalişti speriaţi de şomajul tot mai real şi de fabricile tot mai.... închise pe motive de capitalism original. Din 1992 până în 1996, a domnit gu­vernul premierului Nicolae Văcă­roiu – FDSN,  zis şi "părerea mea" şi pe seama căruia se făceau extrem de multe glume cu iz de spirtoase low quality („Vodcăroiu”, „Guvernul Săniuţa”, etc). Cică la nivel macro am dus-o bine, dar faza cu „macro” e un cacamaca de la eco­nomişti, ca să te prostească cum că cică e bine chiar când ţi-e rău. Privatizarea s-a lălăit tragicomic, cu experimente ciudate gen MEBO, până posibilii investitori şi-au băgat sigur picioarele în oferta României mergând spre alte ţări, tot foste socialiste, dar care nu au jertfit un popor pentru a prezerva bunăstarea porcinelor ex-PCR devenite "domni". Dar o speranţă licăreşte: a apărut Ca-Ri-Tas!: "De când staţi la coadă?" "De 6 kilo­metri" (Vacanţa Mare). Pentru naivii care nu-şi permiteau pelerinajul la Cluj la "domnu’ Stoica", era o soluţie mai simplă, "asta  n-are asta are, ia-o p-aia marcatoare". Tot ţeapa aia era, şi dura şi mai puţin până-ţi zburau banii din portofel. Deja apare şi la noi revoluţia în comunicaţii: unii au pager care bipăie la brâu.
Marele merit al lui Văcăroiu a fost că a fost (Da!) primul premier care a rămas premier până la expirarea mandatului. Se dă pământ la ţărani iar aceştia încep un campionat întreg de bâte, topoare şi sape în cap. Asta dădea bine la gazetele „detective” de tip Infractorul, Infractoarea şi Infractoarea mov (!!!). Văcăroiu mai are meritul de a ne obişnui cu inflaţia. Am avut, în 1993, creştere de 300%. La preţuri. Era normal, românii deveneau milionari... Limba de lemn inventează expresia „tranziţia la economia de piaţă”

1996 – 1998 - Marea Dezamăgire CDR



„Pa Nelu!” „Piaţa Universităţii a învins”. Fericire în toată ţara, am scăpat de Iliescu şi ai lui şi avem, în sfârşit, oameni ne-foşti-co­munişti. Noul preşedinte Emil Con­stantinescu („Nu mai vreau, m-am săturat/Totul trebuie schim­bat!/Este o soluţie/Fără revoluţie/Eu am să votez/EMIL CONSTANTI­NESCU!”, spunea un cântecel electoral de la radio, prin '92 parcă) a spus că noua putere are 11.000 de specialişti. Noi l-am crezut. Am fost proşti că l-am crezut. Premier, Victor Ciorbea, fost sindicalist faimos. Guvern compus din ţără­nişti, „independenţi”, liberali şi ghinion, PD-işti de-ai lui Roman, aliaţi cu social-democraţii ne-iliescieni de la PSDR.
Pleşu apare în cărţi iar, lepădat de FSN, pe post de „independent”. Mai apare un băiat nou, fotogenic, genul de finanţist din filmele americane, pe nume Daniel Dă­ianu. Mai avem un anume Călin Popescu Tăriceanu, liberal, la industrie. Băsescu este la PD şi la transporturi. Sibianul Gavril Dejeu, la Interne.

Ciorbea a devenit faimos prin duelul televizat „Să vă fie ruşine” cu Ilie Năstase, când se luptau pentru Primăria Capitalei. Gu­vernul Ciorbea a devenit faimos prin faptul că românii regretau pe zi ce trecea guvernările dezas­truoase ale FSN-FDSN, pentru că, în fapt, România era pe cale să devină un stat varză şi al nimănui. „Restitutio In Integrum”, şi a pornit maşinăria re-împroprietăririi oricui cu orice. Fabricile se închid în serie şi în paralel, oamenii ajung să fie calificaţi în şomaj. Val de persoane în vârstă angajate în funcţii-cheie în loc să plimbe căţelul prin parc, doar pe motivul că sunt în vârstă şi din partide aşa de istorice, încât put a arheologie. Atunci am scris eu un articol despre „moşocraţie”. Se închid minele, ceea ce îi supără pe mineri. Guvernul Ciorbea e remaniat o dată. Dar nici aşa nu rezistă şi, în 1998, dispare. Apar primele hit-uri pop româneşti şi faimosul Kokojambo. Sibiul e condus de Dan Condurat. Toţi sunt încântaţi de un nou post de televiziune, care e „altfel” pentru că Andreea Esca, Florin Călinescu şi Ada Rosetti. Lumea îşi exprimă revolta prin „Ţapu' şi cu Chioru' – Au minţit poporu'”. Limba de lemn inventează „Integrarea în structurile euro-atlantice”. Prefect de Teleorman este un anume LIVIU DRAGNEA, de la Partidul Democrat.  
1998 Guvernul intermiar Dejeu. Atât.
 
1998 – 1999 – Guvernul anonim Vasile



Guvern care a excelat prin ultimul eve­niment de tip Mineriadă, condus de acelaşi Miron Cozma. Dejeu este încă ministru de Interne, dar nu va mai fi. Minerii se comportă ca o armată de răsculaţi, ba chiar îi înving pe jandarmi prin nordul Olteniei, la Costeşti şi se îndreaptă spre Bucureşti. Pre­mierul Vasile, care era şi poet, semnându-se Radu Mischiu, încheie o pace vremelnică cu minerii la Cozia. La Tineret e un tânăr liberal pe nume Crin Anto­nescu, la Cultură e actorul Ion Caramitru, independent. Radu Vasile a fost primul premier „debarcat” la ordin şi cu ceva scandal. Plecarea sa a fost legendară, prin momentul când el a părăsit biroul său cu un ficus sub braţ. La Transporturi era tot Băsescu, de la PD. Taxele pe gigacalorie la Sibiu sunt, graţie lui Energie Termică, la valoarea unui salariu. Se aude de „privatizarea pe un dolar”, ceea ce am şi primit. Începe războiul în Kosovo iar o gaşcă de intelectuali publică o scrisoare prin care îşi exprimă încântarea că civilii din Belgrad mor în bombar­damente.

1999 - 2000 Guvernul Isărescu

Cel mai longeviv director de instituţie oficială din România, intangibilul Mugur Isărescu, a fost şi premier, într-un guvern interimar PNŢCD-PD. Petre Roman – PD e la externe, Băsescu – PD e (tot) la Transporturi, apoi pleacă pentru a deveni primar general al Bucu­reştiului. Guvernul e unul „de criză” deci se comportă ca atare. Isă­rescu va candida şi la preziden­ţiale. De atunci am avut, un timp, o şapcă cu el, pe care o purtam prin casă.

2000 – 2004 – Guvernul Năstase (4 case)

Sătui de aventura CDR şi de haosul ţărănist, românii se întorc la „tradiţie”: Iliescu şi ai lui, care nu mai sunt ruşinea neamului. Năs­tase se simte bine în pielea lui şi are o atitudine publică de stăpân de sclavi. I se mai spune „Năstase – 4 case” sau „Bom­bonel”. Totuşi, ceva ceva se redresează, de ochii lumii, euro creşte dar nu contează, apartamentele se scumpesc, apar creditele lesne de luat şi greu de achitat. Bechtel. Petrom - OMV. Un cântecel, „Cornuleţ cu lapte”, cântat de o fetiţă, face furori pe la radio, până când se intervine „de sus” ca să tacă. Şi tace. Perioada în care se edifică prieteniile „de partid” în administraţie, şi apar super pensionarii. Se construiesc, pentru nevoile urgente ale românilor, 400 de săli de sport. Apare termenul de „baron local”. Mischie de la CJ Gorj spune că soarta comunelor din judeţ stă în pixul lui, ceea ce aşa şi era. Ecaterina Andronescu e la Educaţie. Un anume Victor Ponta, zis şi „Micul Titulescu” din cauza unor asemănări fizice, este „ministru delegat pentru controlul implementării programelor cu fi­nanţare internaţională şi urmărirea aplicării aquis-ului comunitar”, ceea ce nu ne interesează ce în­seamnă. Ministru al Administraţiei Publice este un domn, Gabriel Oprea. Oau! Dan Matei Agathon, la Turism, vrea să facă la Sighi­şoara un „Dracula Parc” pe o rezer­vaţie de copaci. Se lasă cu scandal. Dar parcă lumea o ducea mai puţin rău şi avea telefoane mobile pe Connex şi Dialog.

2004 – 2008 – Guvernul „Credit doar cu buletinul”



„Adriane, nici nu ştii / Cât de mic începi să fii” a spus Băsescu. Era noul preşedinte al României. La guvern, o alianţă ciudată, DA – Dreptate şi Adevăr, compusă din FSN-ul lui Roman devenit PD şi PNL . Câţiva rătăciţi din PUR şi un independent la Justiţie, Monica Macovei. Premier: Călin Popescu Tăriceanu. Meciul a fost cam aşa. Românii au avut o stare de bine impus, pentru a nu se speria de integrarea europeană din 2007. Se spunea de noi că vom fi „Tigrul din Europa”, adică vom arde etape, în viteză, ajungând o ţară de ţară, de ajung nemţii şi francezii să lucreze la negru la noi. „Credit doar cu buletinul” era o modă. Se cumpără maşini, apartamente, orice. Pe credit şi doar cu buletinul, ceea ce mi se părea extrem de suspect. În fundal, o aroganţă de zile mari a tuturor celor de la putere, de ziceai că vor sta acolo pe vecie. Nume celebre sau viitor celebre în guvern: Videanu, Copos, Boagiu, Blaga (Vasile). La cultură, Mona Muscă şi Iorgulescu  plus un băiat, Mihai Răzvan Ungureanu, la externe, cam neremarcat. Eu fac primele fotografii digitale cu aparat propriu. Toţi sunt fericiţi, am intrat în Europa, suntem în NATO, unii spun că va veni o criză, dar Guvernul ne mân­gâie patern pe creştet spunând că nu e aşa, şi că chiar de va fi, la noi va fi bine. De la starea de confort, Guvernul Tăriceanu se remaniază în martie 2007 şi se umple de liberali. Nouă nu ne pasă.

2008 – 2009 – Guvernul „Dansul Pinguinului”, partea 1



A reuşit să fie primul guvern care a picat după o moţiune de cenzură. Pentru că românii chiar aveau impresii că deja sunt prosperi ca europenii, Emil Boc s-a gândit să le scoată fiţele din cap. AUSTE­RITATE. Tăieri de salarii, tăieri de pensii, restructurări, toate cam pe hârtie. Guvern ciudat, PDL plus PSD. PDL era o corcitură PD fost FSN şi PLD, adică o ruptură liberală. Oprea – PSD, la Interne. Udrea la Turism. Noi cam în rahat. PSD iese la înaintare, setând sindicaliştii şi pensionarii care încep sesiuni de mitinguri. Bancuri privind statura lui Boc şi un nou dans, Dansul Pinguinului. Moţiu­nea funcţionează şi avem guvern interimar. Oricum, în România conduce FMI-ul.

2009 – 2012 Guvernul „Dansul Pinguinului”, partea a 2-a

E un guvern-răzbunare asupra românilor. Boc creşte TVA-ul la 24% şi impozitează orice. Aşa se iese din criză, cică. Dansul Pinguinului continuă. Apar sute de kilometri de autostradă, însă pe hârtie. Limba de lemn inventează „acordul stand-by”. Salariul minim nu creşte, ci ră­mâne la 600 de lei, cei care decind asta având salarii astronomic mai mari. Aroganţe de genul „poţi contribui o viaţă la pensii, dar statul român nu e obligat să-ţi dea ţie pensie”. „Fie pâinea cât de rea, tot tăiaţi un sfert din ea”. Guvernul Boc cade graţie străzii, dovadă că, dacă vrei, se poate. Dar e o slabă consolare la ce pustietate au lăsat.

2012 – Guvernul „Fracking” MRU



Boc este înlocuit cu un guvern condus de Mihai Răzvan Ungu­reanu. Guvern ca shaorma, cu „de toate”: PDL, UNPR, UDMR, inde­pendenţi. Gabriel Oprea la Apă­rare, dă startul unui cult al per­sonalităţii superb. „Cine se împo­triveşte exploatării gazelor de şist face, voit sau nevoit, jocul Fede­raţiei Ruse” a spus tânărul MRU. „Explorarea şi ulterior exploatarea gazelor de şist de pe teritoriul României reprezintă o necesitate strategică”, a spus tânărul MRU. Românii sunt idioţi şi nu pricep cum e cu impuţirea apei şi cutremure din senin şi apare un nou nume pe harta protestelor: Pungeşti.

2012 – 2015 - Guvernul Ponta x 4



Deja intrăm în istoria recentă. Inevitabilul sfârşit al lumii e pe 22.12.2012, şi trebuia să avem ceva nou. Guvernul Ponta 1 a fost susţinut de USL, adică PSD plus PNL plus PC. După sfârşitul lumii, avem Guvernul Ponta 2, cu încredere parlamentară. Urmează Ponta 3, cu  mult PSD, Dragnea vicepremier. PDL e în opoziţie şi face zgomot. După ce Iohannis este ales preşedinte, apare Gu­vernul Ponta 4. Puie Monta! „Klaus, Klaus, scapă-ne de Mickey Mou­se!”. Defecţiunea Oprea- coloană oficială. Colectiv. Ponta cade. În­cepe marea Dezbinare Naţională, deşi toţi strigă că „ne-am unit”.

2015 - 2017 – Guvernul „like & share” Cioloş

După ce am scăpat de Mickey Mouse „Puie Monta”, via unor proteste care au început cu „jos Guvernul” şi au continuat cu spitale versus catedrale de ziceai că e în plin stalinism de  an 1952, la putere au ajuns tehnocraţii. Conduşi de Dacian Cioloş, un apolitic euro­pean. Exagerat de european, încât te întrebai dacă acest guvern conduce România sau e doar un birou-filială de la Bruxelles. Deşi nu am dus-o nici mai bine, nici mai rău decât sub Ponta şi ai lor, multă lume era fericită, pentru că Guvernul şi fanii săi postau pe facebook atâtea, de uitase lumea de băbuţa ce vinde usturoi, puiul de român în costum bucovinean, cugetările lui Poptamaş, şi sha­reuia la greu poze cu Cioloş plan­tând pomi, circulând la clasa a III-a cu avionul, şi multe alte chestii. Cioloş a OFCR, adică a Oprit Finanţarea Cultelor Religioase, spre deliciul neo ateiştilor, iar orice măsuri de relaxare sau îmbună­tăţire financiară a populaţiei erau taxate cu „bleah, asta e populism”. Unii spun că s-a făcut ceva, eu habar nu am ce. Guvernul Cioloş a excelat în declaraţii antologice de 2 lei adică Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, unde locuitorii „sunt săraci şi mulţi şi toţi ştiu să facă câte ceva pe doi lei”, cum a spus Ministra Paliu-Dragu când a refuzat creşterea salariului minim pentru că ea nu lucra pe salariul minim. Başca un scandal în Sănătate, care au fost două, ce a dus la schimbarea unui minsitru care era la Sănătate dar se părea că nu ştia de ce e acolo: Achimaş-Cadariu. Mai exact, s-a marcat moartea unor copii din Argeş, de s-au chinuit oficialii să inventeze orice chestii ca să explice „eveni­mentul” trecând prin portocale, brânzeturi de la neapărat anumită firmă şi alte verze, plus Marele Scandal al Dezinfectanţilor din Spitale. Tot Cadariu spunea că sistemul de sănătate românesc este „peste medie”, referindu-se probabil la media din timpul epidemiilor de ciumă medievale. Tot el te îndemna să lucrezi „ca afară”, dar pe bani ca la noi. Nici alţi tehnocraţi nu s-au lăsat mai prejos, Costescu de la Transpor­turi declarând trenul „un lux”, Biriş de la Finanţe impozita nimicul întrebându-se dacă cei fără venit declarat săpau după rădăcini, iar Irimescu de la Agricultură făcea apologia despotismului luminat zicând că Guvernul face ce e bine pentru popor, nu ce vrea poporul. În general, cu excepţia unor imbunătăţiri ce ţin mai degrabă de mentenanţă IT, Guvernul Cioloş a existat şi cam atât.


Restul e istorie mult prea recentă ca să fie istorie

Sursa foto: Wikipedia




comentarii
2 comentarii

Pe cei din poza -TREI- pusi la zid sa aibe soarta Ceausestilor --pe bune.!!! Cred ca Boc a vrut binele -Romaniei ( pe considerentul ca - nu poti cheltuii mai mult decat produci --legea de baza a economiei -- dar romanul invatat cu bani moca dati de ilicescu - cind a inchis fabricile , nu a priceput -- vedeti cum a ajuns -Clujul - si va dumiriti ) Multumesc pentru articol -- de aici din strainatate nu cunosteam toate dedesubturile politice din Romania -- Ori cum depling situatia -politica si financiara a Romaniei -- Unde nu-i cap --vai de picioare
mike
04.02.2018 21:20
50.45.194.116
UN ARTICOL SUPER,TREBUIE CITIT.CHIAR LA OBIECT.

TOT EU
NISTOR CRISTINA
07.02.2018 18:29
94.220.228.99
Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
espressor
kogalniceanu
Licitatie publica