logo
FITS
Săptămână de iarnă urâtă la Sibiu: noros şi cu ceva precipitaţii
Dumitru CHISELIŢĂ
1451 vizualizari
Săptămână de iarnă urâtă la Sibiu: noros şi cu ceva precipitaţii
Pentru perioada 10 – 17 decembrie, meteorologii prevăd, pentru zona Sibiului, o vreme ce ar putea fi definită ca „iarnă urâtă”. Chiar dacă nu vom dârdâi de frig la temperaturi cu multe grade minus, şi chiar dacă nu vom avea traficul dat peste cap din motive de zăpadă, vremea nu ne va încânta prea mult. Temperaturi care jonglează în jurul lui Zero, cer acoperit - adică senzaţia aceea de seară pe tot parcursul zilei şi „precipitaţii mixte”, pe româneşte, nici ploaie, nici zăpadă sau şi ploaie şi zăpadă. Dar oricum e iarnă, deci nu avem pretenţii. Dar poate va ninge, totuşi. A, grijă mare, se anunţă şi polei.

Luni, vremea va fi în general închisă și normală termic pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros și temporar se vor semnala precipitații mixte. La munte vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale în zonele montane și pe arii mai restrânse în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 5 grade, iar cele minime între minus 1 și 0 grade.

Marţi, vremea va fi, la fel, apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi mai mult noros și pe arii restrânse se vor semnala precipitații mixte în cursul zilei, iar noaptea va ninge. La munte, local va ninge. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 3 grade, iar cele minime între minus 4 și minus 5 grade. Izolat se vor semnala polei și ghețuș.

Miercuri, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi mai mult noros. Local, se vor semnala precipitații mixte ziua şi ninsori noaptea. La munte va ninge. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 3 grade, iar cele minime între minus 4 și minus 3 grade. Pe arii restrânse se vor semnala polei și ghețuș.

Joi, vremea va fi uşor mai rece decât normalul termic al perioadei. Cerul va prezenta înnorări temporare în cursul zilei şi va deveni variabil noaptea. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 3 grade, iar cele minime între minus 9 și minus 7 grade.

În weekend, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare. În partea a doua intervalului, pe arii relative extinse se vor semnala precipitații mixte, ninsori la munte.

Prognoza a fost realizată de meteorologi Ilie Mojic şi Eugen Mihuleț, de la Centrul Meteorologic Regional „Transilvania Sud” din Sibiu.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

turboclima

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia