logo
”Salvați Copiii” a mai donat un incubator pentru prematurii din Sibiu
Sorana MAIER
3358 vizualizari
”Salvați Copiii” a mai donat un incubator pentru prematurii din Sibiu

 

Medicii Secției de Neonatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu au la dispoziție, începând de miercuri, un incubator performant de terapie intensivă, care îi va ajuta să acorde asistență medicală imediată și de calitate nou-născuților prematuri. 
În ultimii ani, Asociația Salvați Copiii România a donat spitalului sibian aparatură în valoare de 62.000 euro, aceasta fiind cea de-a patra donație.
Donația, în valoare de 15.000 de euro, face parte din amplul program de reducere a mortalității infantile al Organizației Salvați Copiii România, în cadrul căruia maternitatea din Sibiu a mai fost dotată cu un incubator performant de terapie intensivă (2014), un ventilator de suport respirator pentru nou-născuți (2015) și o masă radiantă cu modul de resuscitare (2017).
Amalia Năstase, ambasador Salvați Copiii și Gabriela Alexandrescu, preșeidntele asociației, au fost prezente la Sibiu pentru a dona incubatorul.
Dintre cele 2.940 de nașteri care au avut loc aici în anul 2016, 398, adică 13,53%, au fost înainte de termen. 

Dr. Livia Ognean, medic coordonator terapie intensivă neonatală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, a vorbit despre progresele pe care tehnologia le-a adus neonatologiei, ajutându-i pe medici să trateze patologii complexe.

  • Supravieţuirea prematurilor în mediul extrauterin nu este deloc simplă. Tehnologii moderne, sofisticate ajută aceşti copii să facă faţă unor provocări uneori prea mari pentru puterile lor: diverse tipuri de aparate îi ajută să respire, sondiţe puse în stomac şi linii venoase le asigură nutriţia necesară până când pot suge la sân, monitoare cardio-respiratorii şi pulsoximetre înregistrează ritmul cardiac, respirator şi saturaţia de oxigen a sângelui, alte monitoare pot fi necesare pentru a urmări funcţiile creierului, rinichiului, intestinului”, spune dr. Ognean.

Echipamentele medicale insuficiente reprezintă o problemă frecventă în România, conform datelor din analiza Salvați Copiii privind situația maternităților din România - 13% dintre maternitățile de nivel I nu au niciun incubator standard pentru nou-născuții prematuri, 56% dintre maternitățile de nivel II nu au ventilator pentru suport respirator și 14% dintre maternitățile de nivel III au o singură masă de reanimare pentru copii.

România, prima în UE la mortalitate infantilă

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a menționat rezultatele din ce în ce mai consistente ale programului de reducere a mortalității infantile, prin dotarea maternităților din întreaga țară.

  • Am pornit la acest drum știind că rata mortalității infantile așază România pe primul loc din Uniunea Europeană. Realitatea de pe teren ne-a impresionat teribil, pentru că am realizat câte vieți de copii ar fi fost salvate, dacă ar fi avut șansa de a se naște într-o maternitate dotată cu aparatură medicală adecvată. În șase ani de când Salvați Copiii derulează acest amplu program de combatere a mortalității infantile, progresele au devenit vizibile. De la 10,1 la mie, cât era în 2010, mortalitatea infantilă a ajuns la o rată de 7,3, anul trecut. Dotarea maternităților cu aparatură medicală, care să îi ajute pe medici să îi țină în viață și să îi îngrijească pe acești copii mai vulnerabili este o prioritate care ar trebui asumată de orice guvernare responsabilă”, a spus Gabriela Alexandrescu.

Incubatorul donat maternității sibiene este parte a amplului program pe care Organizația Salvați Copiii România îl derulează în beneficiul maternităților, din anul 2012. Numai în 2017, Salvați Copiii a dotat 38 de maternități din 32 de localități, cu echipamente medicale în valoare totală de 700.000 de euro. În cei șase ani de când organizația a transformat într-o prioritate salvarea copiilor născuți prematur, prin dotarea maternităților, trei milioane de euro au fost investite pentru achiziționarea de aparatură medicală indispensabilă.


Amalia Năstase, Ambasador Salvați Copiii, a reiterat apelul de a-i sprijini pe medicii care luptă în fiecare zi, pentru ca nou-născuții prematuri să supraviețuiască și să recupereze decalajul:

  • Am fost la finalul acestei veri la cea mai impresionantă petrecere din viața mea: petrecerea copiilor care au venit pe lume înainte de termen și care au luptat cot la cot cu medicii, până când au devenit puternici. Dacă acești copii s-ar fi născut în maternități fără incubatoare și altă aparatură medicală vitală, nimeni nu le-ar fi cântat ”La mulți ani”. Este crucial să nu ne oprim și să ajungem în toate maternitățile care au nevoie”.


Maternitate de top

În întreaga țară, există doar 22 de maternități în care pot fi îngrijiți în condiții corecte, copiii prematuri, iar cea din Sibiu este una dintre cele mai bune.

  • Mulțumim organizației „Salvați Copiii”, pentru donarea acestui incubator modern întrucât terapia Intensivă neonatală este o componentă esențială a actului medical, în cadrul compartimentului fiind îngrijite cazurile grave ale copiilor născuți prematur atât în maternitatea SCJU Sibiu cât și în județe învecinate. Din acest motiv, este permanent nevoie de cele mai bune condiții pentru cei mai mici dintre pacienți. Din fericire, suntem pe drumul cel bun în ceea ce privește calitatea serviciilor și posibilitatea intervenției medicale imediate pentru diagnosticarea și tratarea afecțiunilor specifice prematurilor precum și pentru îngrijirea ulterioară a acestora cu scopul reducerii ratei mortalității infantile”, a spus director medical SCJU Sibiu, conf.univ.dr. Florina Popa.

Hipotermia, datorată incapacităţii organismului de a-şi menţine temperatura în limite normale, este mortală pentru prematuri, a explicat Dr. Livia Ognean, medic coordonator terapie intensivă neonatală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu:

  • Organismul lor foloseşte toate rezervele de energie pentru a se încălzi şi aceasta duce la insuficienţă multiplă a organelor şi deces prin numeroase complicaţii, inclusiv hemoragie pulmonară sau cerebrală. Dar incubatoarele moderne nu fac doar atât, nu oferă doar căldură. Încercând să imite uterul matern, incubatoarele moderne asigură şi umiditate şi sunt dotate cu sisteme de monitorizare a temperaturii copilului cu senzori termici şi sisteme de alarmă pentru creşterea sau scăderea temperaturii aerului din incubator sau a copilului. Incubatoarele moderne sunt indispensabile într-o secţie modernă în care sunt îngrijiţi prematurii”.

Orice sprijin este binevenit

Companiile pot ajuta dotarea maternităților prin simpla redirecționare a 20% din impozitul pe profit. Persoanele juridice care doresc să sprijine acest demers pot descărca formularul precompletat cu datele de identificare ale organizaţiei. Trebuie menționat faptul că această cheltuială este deductibilă, costurile pentru companii fiind zero. Suma direcționată nu poate fi mai mare de cinci la mie din cifra de afaceri și nu poate depăși 20% din impozitul pe profitul datorat statului, iar plățile trebuie făcute până la 31 decembrie 2017.


 Organizaţia Salvaţi Copiii

Salvați Copiii este o organizație neguvernamentală, asociație de utilitate publică, non-profit, democratică, neafiliată politic său religios, care militează activ pentru protecția drepturilor copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu legislația României.

 

 

   
 




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan
Licitatie publica