Tribuna
"Rosturi și rostiri la sași", în 50 de exponate la Casa Artelor
Andra MARINESCU
2050 vizualizari
Muzeul ASTRA deschide o nouă expoziție dedicată celor 500 de ani de la declanșarea Reformei protestante a lui Martin Luther, răspândită în spațiul transilvănean. Vernisajul "Rosturi și rostiri la sași" va avea loc astăzi, 18 mai, la ora 17, în Casa Artelor din Piața Mică.


Peste 50 de piese textile, de port tradițional și panouri cu imagini și texte informative vor alcătui expoziția ce va fi deschisă joi. Acestea provin din colecțiile Muzeului ASTRA, Centrului de Cultură și Dialog "Frierich Teutsch" Sibiu, precum și din colecții particulare.
"Rosturile şi rânduielile săseşti nu sunt doar cutume, ele se materializează în rostiri, în propoziţii brodate, inscripţionate sau rostite în contextul obiceiurilor familiale (botez, confirmare, intrare în rândul comunităţii, logodnă, nuntă, înmormântare). Expoziţia este o provocare, devenind un traseu iniţiatic atât pentru saşii dornici să retrăiască momente care le-au marcat existenţa, cât şi pentru vizitatorii dornici să cunoască viaţa de odinioară a saşilor în care cuvântul şi credinţa în Dumnezeu uneau comunitatea, asemenea unei cetăţi puternice”, a spus Camelia Ștefan, muzeograf CNM ASTRA.
"Ein' feste Burg ist unser Gott / O cetate puternică este Dumnezeul nostru", cunoscutul vers al lui Martin Luther care simbolizează puterea confesiunii protestante, a fost ales laitmotiv al expoziţiei, deoarece până în zilele noastre îl regăsim, brodat sau inscripţionat, în tot spaţiul transilvănean săsesc.
Sibienii pot vizita expoziția între 18 mai-15 octombrie, în zilele de miercuri, joi și duminică, între orele 10 - 18, precum și vinerea și sâmbăta, între orele 10 - 20.

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

casino

CibinFEST

Profesional PN

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia