logo
Românii și străinii au gătit musaca, Bubur Kacang și mămăligă cu brânză și smântână, la cantina ULBS
Andra MARINESCU
679 vizualizari
Românii și străinii au gătit musaca, Bubur Kacang și mămăligă cu brânză și smântână, la cantina ULBS
Aproximativ 15 țări din întreaga lume s-au adunat la Cantina Universității "Lucian Blaga" din Sibiu, unde au pregătit mâncăruri specifice zonelor pe care le reprezintă. Profesori și reprezentanți din Indonezia, Portugalia, Serbia, Norvegia, Austria, Polonia, Bulgaria, Filipine, Grecia, România, Irlanda, China, Egipt și Germania au participat la Cina Internațională din cadrul "Săptămânii Internaționale", un program derulat de ULBS în perioada 14 - 19 mai.


Cantina ULBS a devenit marți, pentru circa două ore, un restaurant unde cei prezenți au putut degusta de la tradiționalele mâncăruri românești, respectiv mămăligă cu brânză și smântână și tocană, la preparate chinezești, indoneziene sau egiptene.
În acest timp, ei au socializat și au creat o atmosferă prietenească.
"Au fost invitate 20 de țări, dintre care Grecia, Turcia, Bulgaria, Cambodgia, Indonezia, SUA, Malaezia, Polonia. Fiecare are standul ei cu preparatele specifice. Unele au și mâncare gătită, altele, din cauza transportului, și-au adus la pachet diferite gustări. Și bucătăresele noastre de la cantină au pregătit bunătăți", spune Rebecca Răulea, de la Departamentul de Relații Internaționale al Universității "Lucian Blaga" din Sibiu.


De la Bubur Kacang, la musaca și dulciuri egiptene


Fiecare țară a adus băuturi, mâncare, voie bună și obiecte specifice decorative. De pildă, Egiptul și-a decorat standul cu articole ce ilustrează țara și a bucurat papilele gustative ale vizitatorilor cu musaca și dulciuri. "E prima oară când mă aflu în Sibiu și sunt impresionată de locurile și de oamenii de aici. Le-am pregătit mâncăruri pe care noi le iubim în Egipt", spune Fatma El Diwany, de la Misr University for Science and Technology, Egipt.
Reprezentanții Malaeziei au adus ciorbă de fasole și mărturisesc că bucătăria românească este foarte gustoasă. "Noi am venit cu Bubur Kacang, o ciorbă din fasole tradițională la noi. Pentru mine, e a cincea oară la Sibiu și încă sunt încântat de oamenii prietenoși de aici. Mă simt foarte bine de fiecare dată, iar mâncărurile românești sunt extrem de bune", adaugă Azahar Hussain, de la Universiti Malaysia Sarawak.
De altfel, la standul lui Daniel Vogel, de la State University of Applied Sciences in Raciborz, Polonia, se află bomboane, caramele, cârnăciori și alcool care, spune el, se consumă numai cu suc de mere. "Mă aflu pentru prima oară în România  și sunt impresionat de locuri și de ospitalitatea oamenilor", spune profesorul polonez.
Pentru standul din România, au muncit opt bucătărese ale cantinei ULBS. Ele au pregătit mămăligă cu brânză și smântână, tocăniță de pui, pește, ciuperci umplute, salate, tort și prăjituri.


Pentru a patra oară, Capitală Universitară Europeană


 “International Week of Lucian Blaga University of Sibiu” face parte din programul celei de-a patra ediții a evenimentului "Sibiu - Capitală Universitară Europeană. Culturi în tranziție", alături de  „Workshop: Internaționalizarea Învățământului Superior și Contribuția Universității în Dezvoltarea Locală și Regională. Ghid de bune practici” (16 mai) și Z9Festival – Festivalul Internațional Studențesc “Zona Nouă”, ediția a IV-a” (13 octombrie).

  • “Proiectul Sibiu - Capitală Universitară Europeană. Culturi în tranziție este un proiect ce facilitează accesul publicului larg la cultura vie și explorează noile tendințe în materie de educație și cultură la nivel global, deschizând astfel calea pentru formarea unei imagini de ansamblu asupra modurilor în care a evoluat educaţia până în zilele noastre, a stării sale actuale, dar și a permanentei tranziții a culturilor la nivel internațional. Astfel, cea de-a patra ediție a evenimentului oferă din nou posibilitatea ULBS să devină centru important de creaţie şi diseminare de iniţiative culturale şi educaţionale, propunând publicului larg noi evenimente şi concepte de interes major pentru societate”, spune Daniela Preda, managerul proiectului și directorul Departamentului de Relații Internaționale din cadrul ULBS.

Programul detaliat al proiectului cultural poate fi consultat la adresa http://conferences.ulbsibiu.ro/sbuniv.

 

FOTO: Răzvan NEGRU

 

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

marquardt

artmania

sounds

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia