logo
Regulamentul de ridicare a mașinilor, completat printr-o hotărâre a Consiliul Local Sibiu, după semnalele din presă
Dragoş BAKO
3283 vizualizari
Regulamentul de ridicare a mașinilor, completat printr-o hotărâre a Consiliul Local Sibiu, după semnalele din presă

Au trecut trei săptămâni de când Tribuna semnala neregulile existente în procedura de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar pe domeniul public, prin aceea că proprietarul nu era anunțat în niciun fel despre faptul că autovehiculul său a fost „săltat”. Practica abuzivă, care se perpetua de 17 luni, a fost înlocuită cu un Regulament firesc se pare abia după ce au apărut informații referitoare la această situație anormală. 

Consiliul Local Sibiu a aprobat în ședința din 30 august 2018 o hotărâre prin care se completează art. 23 și  se modifică art. 24 din anexa 1 la HCL nr. 26/2017 a Municipiului Sibiu, pentru aprobarea Regulamentului privind activitatea de ridicare, transport, depozitare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă de pe raza teritorială a Municipiului Sibiu, cu modificările și completările ulterioare. 

 Ce spunea Hotărârea Consiliului Local Sibiu din 2017: „Art. 23. După ridicarea autovehiculului, agentul constatator va comunica telefonic în cel mai scurt timp posibil, la numărul de telefon 0369.911 – Dispeceratul Serviciului Public de Poliție Locală Sibiu, care la rândul lui va comunica Dispeceratului IPJ, numărul de înmatriculare și marca vehiculului ridicat (dacă există), date suplimentare despre autovehicul, locul de unde acesta a fost ridicat”. 

Ce completare se aduce acestui text de lege în ședința din 30 august 2018 : „(…) și va amplasa un indicator din care rezultă modalitatea de recuperare a autovehiculului ridicat.”

13 august, coincidență sau nu?

Propunerea completării articolului s-a făcut în urma unui raport întocmit de Serviciul Public de Poliție Locală, în data de 13.08.2018, așa cum se arată în proiectul deh hotărâre, publicat de site-ul Primăriei Sibiu. Întâmplător sau nu, raportul Poliției Locale este prezentat la două zile după ce pe site-ul www.tribuna.roera semnalată situația nefirească în care se găseau cei cărora li s-a ridicat mașina, ei nefiind anunțați că li s-a aplicat respectiva măsură. 

Coincidență sau nu, raportul Poliției Locale, care stă la baza proiectului de hotărâre referitor la completarea Regulamentului privind activitatea de ridicare, transport, depozitare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă de pe raza teritorială a Municipiului Sibiu, e prezentat în aceeași zi de luni, 13 august, în care în ediția tipărită a cotidianului Tribuna apărea articolul postat cu două zile înainte, pe pagina electronică. 

Se impun câteva întrebări: este întâmplător demersul acestei modificări, ce prevede anunțarea proprietarului mașinii ridicate printr-un indicator sau el survine semnalului tras de Tribuna? În cazul în care această practică incorectă și ilegală (prin eludarea dreptului la informare a celui sancționat) nu ar fi făcut subiectul unui articol de presă, ea ar fi continuat, așa cum s-a întâmplat timp de aproape un an și jumătate, de când s-a reluat activitatea de ridicare a mașinilor?

Dispeceratul IPJ Sibiu nu a fost anunțat după fiecare ridicare

O altă problemă semnalată este cea a nerespectării prevederilor referitoare la anunțarea în scurt timp a dispeceratului IPJ Sibiu cu privire la datele de identificare ale mașinilor ridicate. După cum am arătat și într-un articol precedent, nu au fost transmise de către Poliția Locală, „în scurt timp” către dispeceratul IPJ Sibiu, datele de identificare ale autovehiculelor ridicate (așa cum era prevăzut în Regulament), fapt ce reiese dintr-un răspuns oficial al IPJ Sibiu. 

Câte procese ar fi putut isca o practică nefirească?

Numai de la începutul anului au fost ridicate aproximativ 1600 de mașini de pe domeniul public, ceea ce înseamnă că s-a încălcat tot de atâta ori dreptul de informare al celui sancționat. Ce ar fi putut însemna acest lucru? De pildă, 1600 de plângeri împotriva celor care au ridicat autovehicule fără a lăsa un indicator, așa cum prevede completarea HCL 26 din 2017, făcută la aproape un an și jumătate de la reluarea activității utilajului de ridicat mașini. 

O dată cu aprobarea completării Hotărârii Consiliului Local Sibiu din 2017 privind Regulamentul de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar pe domeniul public, se pune capăt unei stări de anormalitate, care s-a manifestat nestingherită timp de 17 luni în municipiul Sibiu. Dincolo de încercările nereușite de disculpare ale reprezentaților Poliției Locale Sibiu, stă realitatea unui tratament nedrept și lipsit de minimul respect față de contribuabil, fie el și contravenient. 

 





comentarii
1 comentarii

Oare unde încape atâta incompetență și crasă lipsă de inteligență?
Marin de la Uniunea Tineretului Comunist
09.09.2018 07:21
Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia