Tribuna
Răzbunare după eliberare: a vrut să dea foc Poliţiei!
Răzbunare după eliberare: a vrut să dea foc Poliţiei!
Un tânăr de 28 de ani, eliberat în urmă cu două luni din penitenciar, a vrut să se răzbune pe cei care l-au dus în faţa instanţei. Beat, tânărul s-a dus duminică noaptea cu trei sticle cu benzină, a aprins una dintre ele şi a aruncat-o în sediu. Până să o arunce şi pe a doua a fost imobilizat de poliţiştii aflaţi în sediul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Sibiu. Înainte de asta, însă, s-a dezechilibrat, şi-a turnat benzină pe el şi a luat foc. Poliţiştii au cerut ajutor pompierilor, dar şi medicilor SMURD pentru a se acorda îngrijiri medicale tânărului care a încercat să le incendieze sediul.

Recidivist

Cel care a vrut să in­cendieze sediul IPJ Sibiu este cercetat în mai multe dosare penale pentru furturi. Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, a comis mai multe furturi de valoare mică, dar şi infracţiuni cu violenţă. „În data de 26 aprilie, în jurul orei 23,00, poliţiştii au prins şi reţinut un sibian, în vârstă de 28 de ani care, aflat în stare avansată de ebrietate, a provocat un incendiu de proporţii reduse pe faţada clădirii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu. În foarte scurt timp, poliţiştii au reuşit lichidarea incendiului”, spun reprezentanţii Poliţiei Sibiu, într-un comunicat emis luni, în jurul orei 15.
Surse din rândul poliţiştilor spun, însă, că tânărul hoţ era atât de beat încât abia se putea ţine pe picioare atunci când a decis să dea foc Poliţiei.
Incendiul a fost stins de poliţişti, s-a degradat rama uşii de la intrare şi a fost spart un geam, însă totul a fost remediat.
Alexandru S. a mai fost cercetat pentru tâlhărie, furturi, tulburarea liniştii publice şi alte fapte cu violenţă. Fusese eli­berat din închisoare în urmă cu două luni.

A fost reţinut

În urma faptei comise, cel mai probabil, tânărul sibian se va întoarce în închisoare. Medicii SMURD l-au dus la spital, pentru arsuri de gradul 1 pe spate şi mâini, dar nu a fost internat.
Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, bărbatul fiind reţinut pentru 24 de ore. Acesta este acuzat de ultraj, distrugere şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
adi eco

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA