V-aţi întrebat vreodată de ce fast-food-urile au pereţi de sticlă? Pentru ca graşilor care se îndoapă, să li se alăture alţi graşi. Cât mai mulţi graşi. Mormane de graşi. O lume de graşi. Născuţi ori făcuţi. Iar dacă nu-s născuţi, de făcut, se ocupă fast-food-ul să-i facă. Te ia piele şi os şi obez face din tine. Iar în spate, după tejghea, lângă găleţile cu ... a, nu, cum să fie lavabilă, ălea-s găleţi cu muştar şi maioneză, ştiţi cine îşi freacă mâinile de bucurie? Producătorii de medicamente. Ia uite, ce le mai place să dilate din irişi! Măcar acum pricepeţi de ce restaurantele bune nu arată ca nişte acvarii?

# Admirabilă prestaţia părintelui Necula, miercuri seara, la Realitatea TV unde în cale i-a ieşit ciudăţenia aia intitulată Cernea. De la Dallas încoace nu m-a mai încercat asemenea tihnă. Dacă toţi popii ar avea harul cu care este înzestrat părintele Necula, la înscrierea copilului la ora de Religie s-ar face cozi. Păcat că prin Parlament s-au pripăşit împieliţaţi ca Cernea, şi nu inşi cu simţire, vibraţie, idei şi darul vorbirii. Mare păcat. Practic, de tot păcatul.

# După ce şi-au băgat în alocaţia pentru copii ceva ce nici nu pot reproduce aici, grijuliii din parlament au descins la animale. Animalele de la circ. Să nu mai fie chinuite, înfometate ori bătute pentru ca la „spectacol”, amuzamentul să fie public. Corect. O focă în stare să joace ping-pong ori să rezolve cubul mi se pare o tristeţe, aşa cum circul mi s-a părut, întotdeauna, un primitivism. Cum ar fi dacă nişte extratereştri s-ar apuca să se distreze cu pământeni înghesuiţi în cuşcă şi obligaţi să imite bâtlani sau pantere? Dintre vorbitorii care s-au repezit la tribună să-şi dea cu părerea, de la vânătorul Sârbu la atoateştiutori despre lei, hiene şi de ce animale ar trebui să ne temem, un soi de babuin zic, posibil gibon, şi-a amintit la microfon că ce lei, domne, care hiene?! Lui nu îi e teamă decât de nevastă-sa. Asta a ţinut el morţiş să spuie la microfon, spre amuzamentul colegilor care au silabisit, în cor, râsul de măgar, vorba meşterului de cuvinte Buşcu. Şi vă mai miraţi că legile-s şchioape? Păi, cum să nu fie şchioape dacă le-au ologit maimuţoii?

# Nici n-a apucat bine să CTP-ul să bage de seamă că „Clipurile de promovare a orei de religie în şcoli nu sunt nimic altceva decât manipulare şi propagandă”, că CNA a şi recomandat posturilor TV să difuzeze spotul în care Dan Puric şi Connect-R susţin ora de religie. La câţi împieliţaţi adăpostesc televizuinile de pe la noi, să ceri aşa ceva e ca şi cum i-ai cere lui Belzebut să nu îşi mai vâre coada. Ori să nu mai fluiere-n biserică. De ce să facă asta în biserică, dacă o poate face şi-n direct, şi în reluare?
Altfel, nu pot să nu remarc: ce şansă, mă! Păi, cine ar fi crezut că Puric va ajunge într-o bună zi să aibă loc lângă ditamai Connect-R?

# De luna asta, bancherii sunt obligaţi prin lege să afişeze comisioanele pe ecranele ATM-urilor. La cât de corecţi îi ştiu şi atenţi să nu care cumva să-şi înşele clienţii, sunt convins, absolut convins că s-au şi repezit să repecte legea. Probabil de aia era coadă luni dimineaţa când m-am nimerit prin zonă. Când o să am timp, o să vă povestesc şi cum arată o coadă de bancheri, cu ochi mijiţi, treziţi cu noaptea-n cap să respecte legea la o oră când prin oraş nici ţipenia încă n-apăruse. Dacă nu uit, o să vă spun şi că, anual, băncile obţin între 50 şi 60 de milioane de euro din comisioane. Parc-aşa scria ZF. Mi-aduceţi aminte? 

# IncrediBilla, în schimb, face ce face şi continuă să fure la cântar. Cum? Nimic mai simplu: ceri o pastramă, să zicem, feliată, şi atent „să fie proaspătă” – de parcă taman ţie ar ţine morţiş duduia de după tejghea să-ţi dea ceva proaspăt, o viaţă te-o fi aşteptat, alesule care eşti tu norocos! – nu bagi de seamă că hârtia aşezată deja pe cântar are şase grame, uneori chiar opt. Un mizilic veţi spune dar, prin adăugarea la factură a unor taxe de doi bani, la care nici evreii nu ar obiecta – bine, poate unul singur! - Electrica scoate anual un profit de aproape 1,8 miliarde, toate de euro. Aici, profitul e mult mai domol, dar mulţumitor dacă socotim că furtul funcţionează nestingherit. Ia înmulţiţi şase grame cu o mie de clienţi, ori şapte. Cum de ce „şapte”? C-atâtea are săptămâna. Dacă tot mizilic vi se pare, înmulţiţi ălea şase grame cu cinci mii de clienţi şi apoi nu cu şapte, ci cu 31. Cei care încă n-au părăsit luna precedentă, neputându-se dezlipi de ea, pot înmulţi cu 28. Apoi totul ori doişpe. Dacă nici asta nu vă-ngrijorează, socotiţi că lângă pastrama aia merg şi nişte cârnăciori, o brânzică, nişte măsline sau o salată de vinete, poate şi-o grecească, mă rog, ce mai sclipeşte în vitrină. Repetaţi socoteala şi vedeţi cât face. Data viitoare vă povestesc şi cum preţul de la raft nu e niciodată, dar absolut niciodată mai mic decât la casă, ci obligatoriu mai mare. Ouăle cu opt lei pot costa şi paişpe şi ştii de ce? Fiindcă şi detergentul de vase costă şapte lei la raft şi la casă unşpe. Cum de ce? Fiindcă şi vrăjeala aia cu „de la minim două produse cumpărate”, după ce că-i scrisă cu nişte litere ca nişte amibe, e doar o vrăjeală. De ce? Fiindcă ori sunt amenzile prea mici, ori controalele prea rare. Ori în ţara lui „Las că mere şi-aşa!”, n-o să ne luăm de la atâta, nu?

# Călare pe un articol financiar, probabil, Gândul calcă linia continuă, intrând pe contrasens: „Tu ştii ce mai fac banii tăi?” Hmm, ce chestie: interesant să puie astfel de întrebări tocmai unii ai căror bani nu e prea clar unde se duc. Că cică la stat în niciun caz nu se prea duc! Spre deosebire de banii mei care de dus, se duc la stat, iar asta fac lună de lună.