logo
PSD Mediaș: „Mediturul va asigura în continuare transportul public, chiar dacă acesta este deficitar”
PSD Mediaș: „Mediturul va asigura în continuare transportul public, chiar dacă acesta este deficitar”

Reprezentanții PSD Mediaș au transmis un comunicat prin care activitatea Meditur nu va fi sistată, așa cum a apărut în mass-media. Redăm comunicatuol PSD Mediaș:

 

„În data de 9 ianuarie 2019, Nova TV a difuzat declaraţii ale directorului general al Meditur SA, Octavian Popa şi ale primarului Gheorghe Roman, din care reieşea că transportul cu autobuzele şi microbuzele Meditur ar putea fi sistat începând de mâine din cauza consilierilor PSD Mediaş. Sunt minciuni ce vor să acopere lipsa realizărilor celor două persoane amintite anterior. Desigur, deontologic ar fi fost să fie cerut şi punctul de vedere al consilierilor PSD.

Dorim să transmitem locuitorilor municipiului Mediaş că Mediturul va asigura în continuare transportul public, chiar dacă acesta este deficitar şi că am fost şi suntem preocupaţi de acest important serviciu.

Precizări:

-prin Hotărârea Consiliului local nr. 337 din 17.12.2007 s-a aprobat concesionarea activităţii de transport public local către SC Meditur SA, în 10 ianuarie 2008 semnându-se Contractul de concesiune nr. 267;

-directorul SC Meditur SA, Gh. Roman, a pus în practică prevederile Contractului de concesiune nr. 267/10.01.2008 abia în data de 19 octombrie 2008, aducându-se prejudicii atât Meditur SA (autobuzele SC BMT Trans SRL Mediaş continuând să circule nestingherite pe traseele ce trebuiau să fie deservite în totalitate cu autovehiculele Meditur), cât şi Primăriei, prin neplata redevenţei;

-prin Hotărârea Consiliului local nr. 414 din 20.12.2016 s-a aprobat prelungirea Contractului de concesiune nr. 267/10.01.2008 pe o perioadă de maxim 2 ani;

-prin Hotărârea Consiliului local nr. 215 din 26.06.2017 s-au aprobat Studiul de oportunitate, proiectul Contractului de delegare a gestiunii, Caietul de sarcini şi Regulamentul serviciului de transport public local de persoane, ceea ce înseamnă că acestea se aplică de la data adoptării acestei Hotărâri. Toţi consilierii locali PSD au votat „împotrivă”, din cauză că s-au cheltuit 72.400 lei pentru întocmirea acestor materiale de către o firmă „externă” (Certrans Level SRL Bucureşti) deşi aparatul de specialitate al Primăriei trebuia să le întocmească (cu sprijinul Meditur, ce a transmis toate datele necesare), aşa cum s-a întâmplat în alte localităţi. În plus, Studiul de oportunitate este un copy-paste JENANT al celui din anul 2007, pastrându-se programele şi traseele păguboase, nefiind inserate noile trasee ori modificările survenite din anul 2007 până în 2017;

-Consiliul Concurenţei a acordat aviz favorabil Hotărârii nr. 215/2017, aviz care nu schimbă cu nimic respectiva Hotărâre;

-în şedinţa extraordinară a Consiliului local din data de 8 ianuarie 2019, proiectul de Hotărâre privind modificarea Hotărârii nr. 215/2017, a fost respins, consilierii PSD votând împotriva acestuia. Modificarea propusă, aceea că durata Contractului de delegare a gestiunii transportului public este de 8 ani şi intră în vigoare începând cu data de 10.01.2019, este inutilă, deoarece, cum am arătat, transportul public continuă să fie asigurat de către SC Meditur SA Mediaş, din data de 26 iunie 2017. Durata Contractului, de 8 ani, reprezintă prevedere legală, fiind deja inserată în  Hotărârea nr. 215/2017.

-iniţiatorul proiectului de Hotărâre, prin aparatul de specialitate, nu a făcut decât să prezinte acelaşi Studiu de oportunitate, deci aceleaşi trasee şi programe neconforme, aşadar votul consilierilor PSD nu putea fi decât de respingere, încă o dată, a acestuia.

Solicităm pe această cale primarului să înceteze rudimentara campanie electorală în care se află încontinuu şi să lase specialiştii pe care încă nu a reuşit sa îi înlăture, să îşi desfăşoare activitatea conform pregătirii lor.

Din cauza proastei administrări a municipiului Mediaş, a fondurilor alocate haotic pe maculatură, pe lucrări de mântuială, începând cu data de 1 ianuarie 2019 se scumpesc tarifele legitimaţiilor de călătorie, a serviciilor de apă şi canalizare, a colectării deşeurilor menajere, prin aprobarea reprezentanţilor PNL, PMP şi UDMR Mediaş!”, se arată în comunicatul de presă semnat de Mihai Macaveiu, preşedinte Organizaţia Municipală PSD Mediaş





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

filarmonica

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
cascaval
Licitatie publica

accentmedia