Protecţia Copilului face precizări
- nu trebuie făcută confuzia între angajatul anchetat (care oricum beneficiază de prezumţia de nevinovăţie) şi întreaga instituţie în cadrul căreia acesta îşi desfăşoară activitatea. În acest caz, nu văd rostul imaginii ataşate articolului în care se citeşte clar CONSILIUL JUDEŢEAN SIBIU – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului;
- de asemenea, nu se poate spune: “un nou scandal zguduie Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului”, pentru că activitatea instituţiei se desfăşoară în continuare în condiţii normale;
- exprimarea: “Alături de Ioan Tinca, cercetările vizează mai multe persoane” face să planeze asupra instituţiei suspiciunea că, în mare parte, acesta este modul în care funcţionează Direcţia: fraudulos. Din datele pe care le deţin, menţionez că până în acest moment, persoanele audiate au fost interogate strict cu privire la cazul Ioan Tinca, fără ca ele să fie anchetate pentru învinuirea că ar fi recurs la luarea de mită.
Director general DGASPC Sibiu,
Ioan Bordianu.
Adauga un comentariu la acest articol
Si totusi, niste scuze, d–le Bordianu, pentru ceea ce se intampla in ograda dv., nu credeti ca ar fi cazul sa le przentati, sau poate chiar demisia ?
Ce i tot scuzati pe acesti domni din aceasta instituttie , a carei conducere a fost din nou reinvestita ( in cazul dnei Dragan s–a depasit demult prezumtia de nevinovatie ca sa nu ne mai ocolim atata si sa mai facem si nominalizari, asa se va dovedi si in cazuul angajatului respectiv, astfel de oameni ar trebui sa fie sanctionati ff drastic sa faca munca in folosul comunitatii nu sa fie rasplatiti cu salarii compensatorii), chiar daca s–au strecurat cateva greseli ma bucur ca in sfarsit a–ti avut curajul sa dezbateti un articol pe marginea acestei institutii si asa ar trebui sa se intample cu angajatii alor institutii care savarsesc "abateri" grave, sper din tot sufletul sa se dovedeasca ca a gresit acel angajat si sa plateasca cat mai aspru cu putinta ca sa fie un exemplu si pt altii ;acel principiu de nevinovatie sa nu isi mai poata face efectul!!!!
Iarasi asistenta sociala, Pentru unii muma, pentru pentru alti ciuma, asa se lucreaza cu bani publici in romania,traditie data in mostenire de 20 de ani...........
Noi,cei multi constatam cum se imbogatesc cei care iau copii in plasament de pe urma lor. Sun pensionari,sot,sotie care au luat cate doi copii si primesc zeci de milioane pentru ei,la fel si altii.De ce la acesti copii ai unor tigani sau cortorari,multi dintre ei cu multe hibe,beneficiaza de:alocatii duble,bani pentru haine,bani pentru gaz,pentru lumina,pentru lemne,pentru mancare,plus salarii celor care–i intretin,iar parintiilor naturali au castele sau se plimba bine mersi fara sa le pese de nimic?Iar copiii oamenilor normali nu beneficiaza de aceste drepturi,.atunci unde este egalitatea de sanse?Un copil bun la invatatura si la toate avand parintii someri sau mai rau fara serviciu ce face ? Se uita cum mananca si cum o duce debine celalalt impreuna cu familia care–l creste si care la randu–i beneficiaza de tot ca doar si ei stau in aceiasi casa, caldura ,lumina mananca la aceiasi masa.Ei mananca si toate celelalte dublu ca un copil al nostru?E corect?Nu,dupa parerea mea nu. Lasa domnule casele de copii cum au fost si inainte si nu se mai cheltuie atata si nu se mai face atata discrepanta intre un copil si altul.
De ce scuze?
In cadrul acestui serviciu se cheltuiec sume insemnate. Nimeni nu a aratat care este eficienta acestor cheltuieli. Le vom afla in aceasta viata?
In cadrul acestui serviciu se cheltuiec sume insemnate. Nimeni nu a aratat care este eficienta acestor cheltuieli. Le vom afla in aceasta viata?
ia mai terminati cu criticile si uitati–va fiecare in ograda voastra ca de barfit si dat sfaturi nu–i nimeni mai bun ca romanul dar de lucru... sa–l faca altu...Ce sa vada Bordianu in ograda lui ...ce vreti voi eventual...sau oameni care merg si isi rup oasele pentru 800/900delei majoritatea si platesc si ei impozite .nu mai bagati pe toata lumea de acolo in aceeasi oala ,sunt si oameni cinstiti.
ia mai terminati cu criticile si uitati–va fiecare in ograda voastra ca de barfit si dat sfaturi nu–i nimeni mai bun ca romanul dar de lucru... sa–l faca altu...Ce sa vada Bordianu in ograda lui ...ce vreti voi eventual...sau oameni care merg si isi rup oasele pentru 800/900delei majoritatea si platesc si ei impozite .nu mai bagati pe toata lumea de acolo in aceeasi oala ,sunt si oameni cinstiti.
Ce treaba ai tu cu asistenti maternali?Aici era vorba de altceva.De ce nu iei si tu un copil in plasament ca sa te imbogatesti?Se vorbeste in necunostinta de cauza si din rautate.Acel copil pe care eu il cresc are mama,tata,frati,bunici.Ce ii oferea orfelinatele de acum 20 de ani.Nimic.Sa stii ca nu mancam toti din acei bani pe care ii primeste copilul,traim bine de pe urma firmei care o administrez impreuna cu sotul si lucram zi lumina.
pai daca tu lucrezi zi lumina la firma ta ca mai cauti sa cresti copiii altora care au mama, tata, frati, bunici? nU care cumva chiar banii aia din care nu mancati toti? Si daca esti ocupata zi lumina cum ingrijesti copilul din plasament?Hai uimeste ne!
Draga d–le Bordianu!Vorbiti de prezumtia de nevinovatie. Corect. Dv. cand i–ati oferit–o lu Tinca, cand i–ati oferit si biroul personal??? Intr–adevar sunteti o institutie perfecta, dl. consilier de resurse umane, parca asa scria despre Tinca in alt articol, are un birou separat de servicil din care face parte. Ptr ce? Probabil ptr a avea mai mult timp liber sa–si savureze prezumtia.
– curs de management, facut pe banii publici.
– fara initiativa
– fara cuvant
– fara experienta in domeniul asistentei sociale
– fara atitudine
– fara initiativa
– fara cuvant
– fara experienta in domeniul asistentei sociale
– fara atitudine
ar trebui sa fie mai lunga lista profilului.dar inainte de a continua lista ce ar fii ssa l rugam sa ne arate limba sa vedem daca s–a inegrit....?






















