logo
Proiect: primul buletin, eliberat pe cheltuiala statului
Proiect: primul buletin, eliberat pe cheltuiala statului

Dacă ideea unui proiect ajuns în Senat devine lege, tinerii care solicită primul buletin au şanse mari să-l obţină gratuit. Mai exact, pe cheltuiala statului. Aşa stau lucrurile în Franța, Grecia, Malta, Polonia, Ungaria sau Slovacia, state în care cetăţenii nu sunt obligați să achite costul documentului de identitate decât dacă îl pierd sau îl deteriorează. 

Potrivit unui proiect de lege înregistrat de curând la Senat pentru dezbatere, tinerii care împlinesc vârsta de 14 ani și solicită eliberarea primului act de identitate nu vor mai trebui să plătească taxele legate de emiterea acestuia, anunţă avocatnet.ro. 
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 97 din 2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români a fost recent înregistrată pentru dezbatere la Senat și prevede plata de către stat a cheltuielilor legate de emiterea primului act de identitate. Pentru a se putea aplica, proiectul de act normativ are nevoie de votul Parlamentului, de promulgare și de publicare în Monitorul Oficial.
Potrivit propunerii legislative, "Producerea și eliberarea actelor de identitate persoanelor care împlinesc vârsta de 14 ani și solicită eliberarea actului de identitate (...) sunt subvenționate de la bugetul statului". Astfel, dacă acest proiect se va aplica, tinerii sau părinții lor nu vor mai fi nevoiți să plătească emiterea primului act de identitate.
Ordonanța de urgență nr. 97 din 2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români stipulează ca persoanele care au împlinit vârsta de 14 ani au obligația de a solicita eliberarea unui act de identitate în termen de maximum 15 zile de la împlinirea acestei vârste. Chiar dacă în legislația din România există acestă obligație, mulți tineri nu solicită eliberarea unui act de identitate, de cele mai multe ori, din cauza sărăciei.

O statistică a Ministerului Fondurilor Europene arată că în România sunt aproximativ 160.000 de cetățeni care nu dețin niciun fel de document de identitate. Cei mai mulți dintre aceștia sunt minori, iar motivele nesolicitării unui act de identitate sunt legate de costuri.
Inițiatorii proiectului consideră că, în acest context, preluarea de către stat a costurilor producerii și eliberării primului act de identitate este o măsură ce va sprijini tinerii și va reduce numărul celor care nu solicită eliberarea unui act de identitate după împlinirea vârstei de 14 ani.

Acoperirea de către stat a costurilor producerii și eliberării actului de identitate este o practică întâlnită în mai multe țări din Europa. Astfel, cetățenii din Franța, Grecia, Malta, Polonia, Ungaria sau Slovacia nu sunt obligați să plătească costul documentului de identitate decât în cazul pierderii sau deteriorării lui.
Prevederile proiectului legislativ nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidenţial şi publicat în Monitorul Oficial.



comentarii
1 comentarii

Mie-mi place la nebunie chestia ca daca ai atins majoratul esti dator la Stat cu taxa pe buletin.
Dar nu-i mai zice "carte de identitate"? Parca "buletin" era termen comunist...
Mick
20.10.2017 13:52
5.15.116.60
Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan
Licitatie publica