logo
Profesorii nu mai pot medita elevii din propria clasă. Dascălii care ignoră Codul Etic riscă 3 ani de închisoare!
Rareș BIŢU
2372 vizualizari
Profesorii nu mai pot medita elevii din propria clasă. Dascălii care ignoră Codul Etic riscă 3 ani de închisoare!

De-acum e lege: profesorii nu mai au voie să mediteze acasă elevii de la clasă. Interdicţia e stabilită, în premieră în România, de Codul Etic. Cadrele didactice care încalcă regulamentul riscă să rămână fără locul de muncă sau chiar să facă închisoare dacă nu plătesc impozite la Fisc.

Potrivit legii educaţiei, profesorii care nu respectă prevederile Codului Etic riscă sancţiuni care pornesc de la observaţie scrisă, avertisment şi pot ajunge la desfacerea contractului de muncă. În cazuri grave, pedepsele ajung la închisoare între 1 şi 3 ani. Teoretic, pentru că practic niciun profesor nu a plătit pentru banii din meditaţii. 
În ultimii ani, meditaţiile au devenit un lux pe care tot mai puţini părinţi şi-l permit. Elevii vor note mari, părinţii o pregătire cât mai temeinică pentru examenele copiilor, iar cu dascăli care să şi declare veniturile din meditaţii încă nu s-a întâlnit nimeni. Internetul geme de anunţuri cu "meditatori" dispuşi să-şi ofere serviciile, cu toate că unii dintre aceştia nu au nici măcar studii superioare. 
Dacă-i întrebi, elevii cu note mai mici dau vina pe dascăli:

  • "Sigur luam note mai bune, dacă mergeam la meditaţii. Aşa m-a luat profa la ochi şi bineînţeles că mă sancţionează ori de câte ori mă prinde. Colegii care merg la meditaţii au toţi note mai mari. Ai mei nu-şi permit, sumele sunt foarte mari", spune Alex, elev în clasa a XI-a. 

De la catedră, lucrurile se văd cu totul altfel:

  • "Cine vrea să înveţe carte, are nevoie de meditaţii. Una e să lucrezi la clasă cu 35 de elevi şi cu totul altceva să te ocupi acasă de patru sau cinci. E firesc ca elevii meditaţi să aibă rezultate mai bune", spune Vlad, profesor de fizică.

Părinţii au şi ei dreptatea lor:

  • "Pe vremea mea n-a făcut nicio oră de meditaţii. Am terminat un liceu bun, am făcut şi facultate şi toate pe puterile mele, fără alt ajutor. Cine are bani de meditaţii? Abia trăim de pe o lună pe alta", spune Damian, tatăl unui elev în clasa a VIII-a. 
  • "Nu mi se pare deloc corect să te umpli de bani din meditaţii. Ce nu se face la şcoală, se face la meditaţii pe bani. E imoral", crede alt părinte. 

Cele mai scumpe sunt meditaţiile la matematică, română şi limbă străine. Tarifele pornesc de la 70 de lei şi pot depăşi 300 de lei dacă profesorul face şedinţe de pregătire cu un singur elev. 
Daniela e în clasa a XII-a şi visează să ajungă doctor:

  • "Toată viaţa mi-am dorit să fiu medic, însă nu neapărat în România. Fără meditaţiile la chimie, biologie şi fizică ştiu că şansele mele ar fi mult mai mici. Săptămânal, părinţii mei plătesc în jur de 2.000 de lei pentru meditaţii". 

Cosmin mai are un an până la Bac şi se pregăteşte să devină arhitect:

  • "Un vis mai vechi, de mic am ştiut că asta vreau. Fac meditaţii în fiecare zi, costurile ajung la 500 de lei pe săptămână". 

Profesorii sunt obligaţi, din acest an, să respecte Codul Etic care nu mai le permite să-şi mediteze contra-cost elevii din propria clasă. Regulamentul nu mai îngăduie nici colectarea banilor pentru fondul clasei. Profesorii nu mai au voie să solicite şi nici să colecteze bani sau cadouri. Noul Cod Etic interzice şi impunerea unor materiale auxiliare contra-cost. Cazurile care impun sancţionarea disciplinară a profesorilor sunt analizate de comisia de disciplină din şcoala în care a avut loc abaterea. 
Dezbătut vreme de şapte ani, Codul Etic a fost aprobat recent de fostul ministru al Educaţiei, Valentin Popa, înainte ca acesta să demisioneze.
Apropo de anunţurile de pe net: cum să nu vrei meditaţii de la cineva care se pricepe şi la anatomie, şi la biologie, şi la chimie, şi la fizică, şi la mate, şi la istorie, şi la geografie, şi la limbi? Română, franceză, spaniolă, engleză, ba chiar şi turcă? Başca patru ani de ... experienţă!

 






comentarii
3 comentarii

vlad profesor de fizica?nu ati gresit?poate werner profesor de fizica
ARDEO
11.10.2018 20:26
@ARDEO Esti penibil ca de obicei...
12.10.2018 07:49
De ce ar fi penibil? Dl. presedinte a declarat la televizor ca a strans bani de la nunta si din meditatii si asa a inceput afacerile imobiliate... Oare dumnealui o fi platit vreun impozit? In alta ordine de idei... Daca vor sa invete , fara meditatii, elevii ar trebui sa adopte alta atitudine fata de scoala si fata de profesori... Vin la scoala fara interes, se tin de alte prostii, cu gandul ca vor lua meditatii, ca proful de la scoala nu e asa de bun ca cel de la meditatii... parintii au cam aceeasi atitudine... daca nu-si strunesc copiii sa fie mai rde orele de curs, n-au decat sa plateasca meditatii... Si sa nu se planga ca sunt scumpe meditatiile. Daca au bani sa le cumpere iphon-uri si Samsung S7 , 8. 9. 33... inseamna ca au bani destui...
gigi contra
12.10.2018 20:44
Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia