Tribuna
Primăria închiriază terenurile secundare de la stadion cu 90 lei sau 360 lei/oră. Elevii plătesc doar 5%
Sorana MAIER
2707 vizualizari
Primăria închiriază terenurile secundare de la stadion cu 90 lei sau 360 lei/oră. Elevii plătesc doar 5%
© Razvan NEGRU

Serviciul de Administrare a Domeniului Public a publicat pe site-ul http://www.sibiu.ro/ regulamentul pentru utilizarea terenului secundar al Stadionului Municipal, după ce Primăria Sibiu a amenajat întreaga zonă.

Regulamentul va fi supus aprobării Consiliului Local Sibiu în ședința din luna februarie. 
Taxele vor fi de 90 lei/h pentru un teren de minifotbal și 360 lei/h pentru terenul mare de fotbal.

© Razvan NEGRU

Pe teren se vor desfășura activități sportive: competiții, acțiunile ale unităților de învățământ, acțiuni sportive care implică comunitatea, dar poate fi utilizat pentru sport și de către persoane fizice.

  • După deschiderea curților școlilor pentru practicarea sportului, am finalizat un alt proiect important pentru sibieni: reabilitarea terenului secundar al Stadionului Municipal. Acesta va putea fi utilizat pentru antrenamente de fotbal și pentru minifotbal de asociații și cluburi sportive, dar și de amatori”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.


Prioritate pentru asociații sportive și elevi

Terenul secundar poate fi utilizat fie ca suprafața întreagă, un teren de fotbal de 97 m / 51m, fie ca patru terenuri de minifotbal cu dimensiunea de 42 m /22 m fiecare. Accesul pe teren va fi permis doar cu încălțăminte specifică, fiind interzisă încălțămintea sportivă cu crampoane de metal. Terenul mare este disponibil pentru închiriere de luni până duminică între orele 8 și 20, iar cele patru terenuri de minifotbal sunt deschise toată săptămâna între orele 8 – 22.
Închirierea se va face în baza unei cereri depuse în termen de 15 zile de la aprobarea regulamentului prin hotărârea Consiliului Local. În anii următori aceste cereri trebuie depuse în perioada 01.01 – 15.01.
Cererile se vor soluționa în următoarea ordine de prioritate, cu următoarele reduceri de tarife: 

  • 1.    Asociațiile și cluburile de fotbal cu sediul în municipiul Sibiu, afiliate la Federația Română de Fotbal și Minifotbal care evoluează în Campionatele de seniori și juniori din România, în ordinea statutului la care se află și importanța campionatelor în care evoluează și pentru care se antrenează sau organizează meciuri amicale de fotbal; acestea vor achita 10% din taxe
  • 2.    Școlile de fotbal cu sediul în Sibiu afiliate la F.R.F, pentru copii și tineri cu vârsta de până la 18 ani vor achita 10% din taxe
  • 3.    Școlile de fotbal din sistemul public, cu sediul în Sibiu, subordonate Ministerului Educației Naționale, pentru copii și tineri cu vârsta de până la 18 ani vor achita 5% din taxe
  • 4.    Școlile de fotbal din sistemul privat, cu sediul în Sibiu, pentru copii și tineri cu vârsta de până la 18 ani, vor achita 50% din taxe
  • 5.    Organizatorii de evenimente aprobate pe Agenda Culturală, Sportivă și Comunității vor achita 50 % din taxe
  • 6.    Școlile gimnaziale, liceele și universitățile din Sibiu vor achita 5% din taxe dacă sunt din sistemul public și 50% din taxe dacă funcționează în sistem privat
  • 7.    Instituțiile de stat din Sibiu care organizează probe sportive și competiții vor achita 50% din taxe
  • 8.    Asociațiile și cluburile de fotbal cu sediul în celelalte localități din țară, afiliate la Federația Română de Fotbal și Minifotbal care evoluează în Campionatele de seniori și juniori din România, în ordinea statutului la care se află și importanța campionatelor în care evoluează și pentru care se antrenează sau organizează meciuri amicale de fotbal vor achita taxa întreagă
  • 9.    Amatorii, care vor achita întreaga taxă

Cereri pentru închirierea terenurilor se vor primi pe tot parcursul anului, acestea urmând să fie luate în calcul în ordinea înregistrării.


Interzis fumatul, animalele şi înjurăturile

Fumatul, consumul de alcool sau de substanţe interzise cât şi accesul persoanelor aflate sub influenţa alcoolului sau substanţelor interzise în incinta bazei sportive nu sunt permise, prevede acelaşi regulament.
De asemenea, este interzis accesul în incinta bazei sportive cu animale de companie, biciclete, role, skatebord, scutere, atv-uri sau alte obiecte care pot duce la degradarea sau murdărirea terenului sintetic.
La desfăşurarea meciurilor de fotbal sau a antrenamentelor vor avea acces pe terenul sintetic doar participanţii la activitatea sportivă ( jucători, rezerve, arbitrii, antrenori), iar spectatorii vor rămâne în afara terenului, în tribună sau pe alei. 
Sportivii vor fi obligaţi să părăsească imediat suprafaţa de joc dacă nu respectă regulamentul, dacă folosesc un limbaj obscen, necuvincios, gesturi indecente, violente, cât şi dacă au "un comportament care să prejudicieze valorile sociale", dacă tulbură liniştea publică.

© Razvan NEGRU

Cei care nu respectă regulamentul, riscă amenzi de la 200 la 2.000 lei, fără posibilitatea de a achita jumătate din minim în termen de 48 h, iar în funcţie de gravitatea faptei poate duce la anularea rezervărilor ulterioare, la oprirea imediată a jocului sau evenimentului cât şi la plata daunelor produse.

Închiriere pe oră

Intervalul minim de închiriere a fost stabilit la 1 h. Plata tarifului se poate face la casieria serviciului public de pe bulevardul Victoriei, nr. 1-3, direct la Stadionul Municipal sau printr-o aplicație pe care serviciul de resort o va dezvolta pentru rezervări și plată online. 
Terenul secundar a fost complet modernizat cu finanțare din bugetul local. Pe lângă amenajarea suprafeței de joc cu gazon artificial, tribuna laterală a fost reabilitată, a fost amenajat un sistem la care se poate conecta sonorizarea și a fost creată o instalație nocturnă. De asemenea, a fost instalată în zonă o cișmea cu apă potabilă. Același contract a prevăzut amenajarea unei alei pietonale iluminate pe latura dinspre parc, mobilată cu bănci și coșuri de gunoi. Lucrările s-au finalizat la sfârșitul anului 2016. 

 

© Razvan NEGRU






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

casino

CibinFEST

Profesional PN

Neo Plan

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia