logo
FITS
"Premieră" la TAROM! Toate avioanele riscă să rămână la sol! Cine şi de ce trebuie să zboare

Avioanele TAROM riscă să rămână la sol fiindcă joi, 21 martie 2019, expiră mandatul actualului director general al companiei, iar un şef interimar nu poate fi numit fără un consiliu de administraţie. Avertismentul a fost lansat, miercuri, de secretarul comisiei pentru Transporturi, Marius Bodea, deputat PNL, anunţă news.ro. 

TAROM poate rămâne în zilele următoare fără certificatul de operator aerian emis de Autoritatea Aeronautică Civilă Română din cauza faptului că "guvernul a provocat o criză în conducerea companiei", transmite Bodea într-un comunicat de presă.

Deputatul spune că ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a convocat pe 13 martie Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) la TAROM pentru demiterea Consiliului de Administraţie (CA) al companiei, iar două zile mai târziu CA al TAROM a fost demis, fără ca AGA să primească mandat pentru numirea unui consiliu de administraţie provizoriu.

  • "Mâine, 21 martie, încetează de drept mandatul Directorului General al TAROM, iar un interimar nu poate fi numit din cauza faptului că operatorul aerian deţinut de statul român nu mai are nici Consiliu de Administraţie. Pe cale de consecinţă, în lipsa unui „Accountable Manager“, în cazul de faţă un Director General, Autoritatea Aeronautică retrage certificatul de operator aerian. Practic, toate avioanele TAROM ar putea rămâne la sol. O asemenea situaţie dramatică nu a mai existat niciodată în istoria de 64 de ani a companiei TAROM", a explicat deputatul PNL Marius Bodea, potrivit căruia pasagerii vor cere despăgubiri uriaşe, iar prejudiciul poate ajunge la milioane de euro. 
  • "Cine îşi putea închipui că o luptă internă între clanurile din PSD va produce ca victimă chiar o companie fanion românească, cum este TAROM? În alte părţi ale lumii, în lumea a treia, se suspendă certificatele de operator aerian pentru neîndeplinirea unor condiţii tehnice ale flotelor de aeronave, dar niciodată pentru decapitarea conducerii unei companii care nu mai poate asigura existenta unui nou «manager responsabil», condiţionalitate primară pentru menţinerea valabilă a certificatului de operator aerian", precizează secretarul comisiei pentru transporturi din Camera Deputaţilor, Marius Bodea.

Deputatul PNL crede că pentru situaţia creată la TAROM Guvernul e singurul vinovat şi că se impune nu doar demiterea ministrului transporturilor.  "Întreg Guvernul ar trebui să plece", conchide Bodea. 





comentarii
1 comentarii

Poate ar fi nevoie de o alta categorie speciala de tari care sa contina numai Romania sa nu ne obosim s-o comparam cu alte tari mai putin inventive! Chitibusarii Levantini precum sobolanii Fanarului pe vremuri reusesc sa rontaie tot ce nu pot manca si pune in canalele lor. Nu va fie teama locuitori ai Raialei Romania, Wiz Air o sa compenseze lipsa TAROM-ului.
Edi Stan
22.03.2019 21:04
Din aceeasi categorie
sevis

turboclima

book festival

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia