logo
Povestea fraților care mergeau pe rând la școală, pentru că purtau aceeași pereche de cizme
Ana Maria MĂTUŞOIU
2790 vizualizari
Povestea fraților care mergeau pe rând la școală, pentru că purtau aceeași pereche de cizme
Ar fi vrut să meargă împreună la școală, dar situația materială precară de acasă făcea ca acest lucru să fie imposibil. Cei mici nu aveau cu ce să se încalțe și veneau cu rândul la școală, folosind o pereche de cizme ale tatălui. Într-o zi unul, într-o altă zi celălalt, până când povestea lor a ajuns la urechile unei asociații din Sibiu. Este vorba despre doi frați care merg la Școala cu clasele I-IV din Zlagna.

Când au vorbit prima dată cu învățătoarea din Zlagna, cei de la Asociația Job în Sibiu au aflat, printre altele, că doi frați care frecventează școala din sat și-ar dori să vină împreună la ore, dar nu au cu ce se încălța. Impresionați de această poveste, membrii Asociației Job in Sibiu au demarat în perioada septembrie - octombrie campania „O uniformă și ghetuțe pentru fiecare școlar din Zlagna”. 


La începutul anului școlar 2016-2017, fiecare elev din Zlagna a primit câte o uniformă. Apoi, pentru a le oferi o iarnă călduroasă, membrii Asociației Job in Sibiu au mers pe 20 octombrie împreună cu alți prieteni ai asociației la Zlagna încărcați cu multe alte cadouri: cizme de cauciuc, ghete, haine, jucării, cărți de povești, dvd-uri, pastă de dinți și periuțe de la oameni inimoși din Mediaș, Tălmaciu, Brașov, București, Timișoara și Rămnicu Vâlcea. Cu ajutorul unor companii sibiene și a unor persoane cu sulflet mare, Asociația Job in Sibiu a achiziționat pentru fiecare școlar câte o pereche de cizme îmblănite 2 în 1 (toamnă - iarnă). Școala din Zlagna are acum și o mică bibliotecă. Un liceu din Tălmaciu a donat 150 de cărți pentru copii, iar o persoană din Râmnicu Vâlcea mai multe dvd-uri cu povești și jocuri educative. Pe parcusul derulării acestei campanii, școlarii din Zlagna au mai primit produse de igienă personală și căciulițe croșetate special pentru ei. 


Asociația Job in Sibiu a fost înființată în iulie 2015 și are drept scop promovarea, sprijinirea, realizarea și coordonarea de activități profesionale, facilitarea găsirii unui job care să contribuie la dezvoltarea tinerilor, absolvenților, persoanelor defavorizate și a tuturor grupurilor sociale, din punct de vedere economic, social, educațional, cultural. 

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

filarmonica

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
cascaval
Licitatie publica

accentmedia