logo
Pompierul anului, la Sibiu: „Copiii mei sunt mândri că îmbrac haina militară”
Pompierul anului, la Sibiu: „Copiii mei sunt mândri că îmbrac haina militară”

Pompierul anului din Sibiu are 35 de ani și conduce Garda de Intervenție de la Agnita. Rareș Jecan a intervenit, vara aceasta, la inundațiile care au durat zile în șir, în Marpod, Nocrich, Alțâna și Agnita. Este pompier de 14 ani și spune că și acum are în minte modul în care un bărbat îi cerea să îl salveze: „Vă rog să mă salvați pentru că acasă mă așteaptă copiii”. Rareș Jecan are și el acasă două fete, una de 8 ani și alta de un an. Cea mare, care înțelege ce face tatăl ei la serviciu, este mândră că tata îmbracă haina militară.

  • „Anul acesta subunitatea noastră a fost alarmată pentru intervenție la inundații în Marpod, Nocrich, Alțâna, cât și orașul Agnita. Am intervenit împreună cu Garda de Intervenție a subunității pentru evacuarea și protejarea gospodăriilor populației. Fiind un număr mare de intervenții, a durat mult, undeva în jur de 10 ore de intervenția. Nu doar acesta a fost motivul (pentru care am primit premiul – n.r.) , ci și implicarea și gestionarea acțiunilor de intervenție la care am participat”, a spus Rareș Jecan, după premiere.

 

Un tată care a implorat să fie salvat, cazul care i-a rămas întipărit în minte

 

Pompierul spune că a participat la multe incendii și accidente rutiere de-a lungul celor 14 ani de când lucrează în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu. Cel care i-a rămas în minte este cazul unui bărbat rămas încarcerat în urma unui accident rutier.

  • „Mi-e foarte greu să spun care este intervenția care mi-a rămas în minte. Sunt multe, în 14 ani de zile, vă dați seama. Au fost incendii, accidente rutiere, unde impactul emoțional este mult mai mare decât la incendii. Îmi aduc aminte de o intervenție în care un domn a rămas încarcerat în mașină și ne implora: „Vă rog să mă salvați pentru că acasă mă așteaptă copiii”. Aceasta este una dintre acele intervenții care rămân în memorie. Am reușit să îl salvăm. La spital a fost transportat de echipajul SMURD și știu că domnul a supraviețuit”, își amintește pompierul declarat „Pompierul Anului, la Sibiu”.

 

Mândria copiilor, motiv să meargă mai departe

 

De ce continuă Rareș Jecan, deși știe că în meseria secundele sunt cele care fac diferența între viață și moarte? Unul dintre motive îl reprezintă mândria copiilor lui,

  • „Continui datorită spiritului de echipă. Pompierii sunt o echipă. Totul este muncă de echipă, coeziune de grup, devotament și curaj. Sunt mândru și mulțumesc conducerii Inspectoratului pentru alegere, mulțumesc colegilor, căci fără ei nu aș fi fost aici. Familia mă susține, îi mulțumesc soției. Am două fetițe, una de 8 ani și una de 1 an. Cea mare înțelege  și este mândră că tatăl ei este pompier și îmbracă haina militară”, a spus pompierul în vârstă de 35 de ani.

Rareș Jecan este absolvent al Școlii de Subofițeri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” - Boldești, promoția 2002 – 2004. Din anul 2004 a fost repartizat la stația de pompieri Agnita.





comentarii
1 comentarii

conteaza cate de mandru esti TU ca imbraci haina de pompier!!! cat de mult intelegi TU din asta!!! aia cu copii e o lozinca comunista!!!
un sibian
14.09.2018 11:44
Din aceeasi categorie
sevis

tdc sibiu

traistuta culturala

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
brukenthal
Licitatie publica

accentmedia