logo
Poliția Locală a dublat numărul de amenzi în primele luni din 2017
Sorana MAIER
1466 vizualizari
Poliția Locală a dublat numărul de amenzi în primele luni din 2017

Raportul Poliției Locale Sibiu pe trimestrul I al acestui an arată o creștere mare a numărului de contravenții, față de aceeași perioadă a anului trecut.

  • La nivelul Serviciului Public de Poliţie Locală Sibiu, în perioada analizată, au fost aplicate un număr de 3.149 sancţiuni contravenţionale, în sumă de 739.619 lei. Numărul sancţiunilor contravenţionale a crescut în primul trimestru al anului 2017 cu 120,67 % comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2016, iar valoric cu 73.45%”, se arată în raportul prezentat Consiliului Local Sibiu.

Cele mai multe amenzi date de polițiștii locali sunt pentru contravenţii la regimul rutier, respectiv 2194 sancţiuni cu o valoare totală de 470.610 lei şi 4.398 puncte de penalizare, majoritatea pentru nerespectarea de către șoferi a indicatoarelor „Staţionare interzisă” şi „Oprire interzisă”.

  • Un alt obiectiv important al Serviciului Public de Poliţie Locală al Municipiului Sibiu a constat în acţiuni de combatere a fenomenului de cerşetorie şi vagabondaj pe raza municipiului Sibiu. Zonele în care au fost depistate preponderent persoanele care apelează la mila publicului sunt: strada Nicolae Bălcescu, strada Mitropoliei, Piaţa Mare, Pasajul Scărilor, Bulevardul Mihai Viteazu, strada Ruşeiorului, Piaţa Unirii, strada Cetăţii, Şoseaua Alba-Iulia. În urma acestor acţiuni au fost aplicate un număr de 105 sancţiuni contravenţionale pentru fapte de cerşetorie sau îndemnul minorilor la săvârşirea unor astfel de fapte, în sumă de 16.190 lei”, se mai arată în raport.

72 de persoane au fost prinse făcând comerţ stradal neautorizat și au primit amenzi de 25.300 lei. 

  • Au fost aplicate 73 de sancţiuni contravenţionale în sumă de 30.400 lei pentru desfăşurare exerciţiu comercial fără acord de funcţionare sau cu acord de funcţionare cu termen de valabilitate depăşit”, potrivit raportului.

26 de sibieni au primit amenzi de 82.000 lei, în total, pentru executarea lucrărilor de construcţii fără autorizaţie de construire sau pentru nerespectarea prevederilor autorizaţiei.
Deși de ani de zile este interzisă circulația căruțelor prin oraș, 16 persoane au fost prinse de polițiști pentru că au intrat cu căruța pe străzile Sibiului.

 



comentarii
1 comentarii

pe buratino l-ati amendat?
...
25.04.2017 09:53
188.26.122.2
Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan
Licitatie publica