logo
Piața Transilvania va fi închisă două sâmbete succesive. Se redeschide în 10 noiembrie
Piața Transilvania va fi închisă două sâmbete succesive. Se redeschide în 10 noiembrie

Consiliul Județean Sibiu anunță că Piața volantă Transilvania va fi închisă în următoarele două sâmbete, respectiv în 27 octombrie și în 3 noiembrie. Decizia a fost luată întrucât Sala Transilvania găzduiește două evenimente cu participare internațională, pentru a căror bună desfășurare este nevoie de punerea la dispoziția participanților a întregii parcări.

Sibienii își vor putea face din nou cumpărăturile din Piața Transilvania, direct de la producători, începând de sâmbătă, 10 noiembrie.

Primul eveniment – Cupa Europei la Taekwondo ITF  se desfășoară în perioada 25 – 28 octombrie. Organizatorul acestei competiții de arte marțiale aduce la Sibiu aproximativ 1.000 de participanți.

Cel de-al doilea eveniment - Transilvanian Grand Prix va avea loc în zilele de 3 și 4 noiembrie. La această competiție internațională de dans sportiv și-au anunțat prezența sportivi și oficiali din peste 35 de țări. Tot în aceeași perioadă se va desfășura  Campionatul Mondial de Juniori 2 Standard și Campionatul Mondial de Seniori 1 10 Dansuri. La ediția de anul trecut a competiției Transilvanian Grand Prix au luat startul 2.000 de sportivi, alături de 80 de arbitri din peste 25 de țări, în timp ce anul acesta numărul participanților va fi mai mare datorită celor două campionate incluse în cadrul evenimentului.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

tdc sibiu

traistuta culturala

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
brukenthal
Licitatie publica

accentmedia