logo
Peste 35 de minute ca să nu vină taxiul, plus răţoieli moca. Dispecer 953: "Civilizat vorbesc numai atunci când e cazul!"
Peste 35 de minute ca să nu vină taxiul, plus răţoieli moca. Dispecer 953:

Vineri seara. Stătea să plouă şi aveam de traversat oraşul. De bicicletă nu putea fi vorba, aşa că cer un taxi. 953. "La primăria veche". "Vine, vă trimit, sigur că da", promite cealaltă voce. Circulaţia nici mai agitată, nici mai domolită ca-n alte seri. Doar stropii de ploaie devin din sporadici insistenţi. Aştept. După 20 de minute sun să întreb de taxiul care urma să mă ia. "N-a venit încă?" mă descoase, aproape intrigată, cealaltă voce, ca şi cum normal era să sun eu să confirm sosirea maşinii. "Aşteptaţi, trebuie să vină". Răbdarea parcă era arta de a spera, nu? Şi răbdarea ăl mai de preţ tovarăş de drum al înţelepciunii, este? De bagajele voluminoase nu mai pomenesc. Prea multe şi prea grele ca să alerg, încotoşmănat, spre altă staţie cu taxiuri plicti(c)site. Trec alte 10 minute. Şi încă cinci. Taxiul meu, ia-l de unde nu-i. Sun a treia oară să văd ce se mai aude, iar vocea mă ia la rost: că e trafic, că să am răbdare, după care trece, pe nepusă masă, la faza de răţoieli. Vorbeşte peste mine însă-i propun: "Încercaţi să vorbiţi civilizat cu clienţii, nervi poate eu e cazul să am după o aşteptare de 35 de minute. Nu era normal să-mi spuneţi din start că n-aveţi maşină sau măcar că durează?", întreb. Moment în care vocea intră pe contrasens: "Civilizat vorbesc numai atunci când e cazul!", mă asigură sec. "Păi, şi acum nu puteţi vorbi civilizat, vi se pare normal să vă răţoiţi la mine pe timpul meu?" După care convorbirea a fost curmată brusc, vocea considerând că nu merit mai mult, eu, clientul, după o aşteptare de mai bine de 35 de minute. O fi avut, probabil, alţi clienţi care abia aşteptau să afle că tupeul şi nesimţirea nu-s doar apucăturile din care destui taximetrişti şi-au croit veritabile obiceiuri. Uite că dacă-i musai, şi dispecerii le pot face concurenţă!

De prisos să mai adaug că, într-un final, taxiul a venit, însă de la altă firmă! Şi după fix şase minute!

Foto: sibiuturist.ro





comentarii
7 comentarii

Am pățit și eu exact la fel, tot cu 953, doar că a durat" numai" vreo 20 de minute, după care am renunțat și am chemat altă firmă. La mine a fost fără ratoieli.
Bene
20.10.2018 08:33
Multumim pt articol. De acum 953 nu mai face parte din numerele de taxi salvate in agenda telefonului. Vorba proverbului: fiecare pasare pe glasul ei piere!
Erase_953
20.10.2018 09:28
Articolul nu e semnat. Doi: de la ce firmă a venit taxiul în șase minute ?
Maigret
20.10.2018 12:19
poveste despre 942....eu client sun un taxi...eram intr-un restaurant in piata mica..."va trimit" ....ma iau la vorba si ies dun restaurant peste 8 minute.....soferul ma intreaba daca am comanda siuta masina 2 m mai in fata ...dau sa intru ..din nou muta masina...lasa geamul in jos si imi spuna ca e jignit si multe altele ptr ca l-am facut sa plateasca 3 lei parcare si ca trebuia sa ies mai repede ...si pleaca......eram gata sa platesc parcarea nu era nici o pb.....ca sa ajung in piata mica am asteptat 15 min. oare uber nu ar fi o solutie? abia astept....respect ptr client....timpi transparenti clari telefon de contact indicativ masina...calificative soferi.....abia astept...sa mai modernizam ceva si aici.
adrian
20.10.2018 20:18
Nici cu 942 nu ne lăudăm.... Am stat 25 de minute în față la "Profi" în Valea Aurie să aștept mașina care "vine imediat" și nu a mai ajuns, deși în stația de taxi erau 3 mașini libere, toate de la 942.
Mury
21.10.2018 07:58
Superb! Dragii mei, voi inca nu ati invatat ca 953 si 942 nu sunt seriosi? Se iau urmatoarele lucruri in considerare: starea tehnica a masinii, starea igienica a masinii, starea soferului (atitudinea), promptitudinea efectuarii comenzii, muzica (gen si volum) si aspectul soferului. Buuuuuuun. Mnoh acum va rog frumos pe cei care aparati cele 2 firme sa imi spuneti unde exceleaza 953 si 942. Ah, trebuie sa va ganditi un pic, asa-i? Noroc ca in 2010 s-a deschis o firma de taxi serioasa ca altfel eram fiii ploii... Multumim tichiilor albe pentru seriozitate, promptitudine, atitudine si bunul simt pe care il manifestati de fiecare data!
Deiu
22.10.2018 08:35
Si cand apare Uber, tot bronzatii de la volanele taxiurilor au o problema. Dar nu se intreaba de ce le pleaca clientii
mihai
23.10.2018 10:38
Din aceeasi categorie
sevis

tdc sibiu

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
brukenthal
Licitatie publica

accentmedia