logo
FITS
Peste 100 de elevi se întrec la olimpiada "Meşteşuguri artistice tradiţionale"
Andra MARINESCU
647 vizualizari
Peste 100 de elevi se întrec la olimpiada
De la începutul lunii februarie a acestui an şi până în 14 martie, 112 elevi din 31 unități școlare sau conexe și ateliere particulare din județul Sibiu s-au înscris la faza județeană a Olimpiadei „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, ediţia a XXIII-a. Cei înscriși au între şase și 18 ani, iar ei se vor întrece în zilele de 27, 28 și 29 martie.


În prima zi, pe 27 martie, vor avea loc competiţiile la ţesut, cusut/ brodat, confecţionat port popular, păpuşi, podoabe, împletit şi artă decorativă. În a doua zi, se vor desfăşura secțiunile de pictat icoane pe sticlă, pictat icoane pe lemn şi pictură naivă, iar în ultima zi, pe 29 martie, elevii se vor întrece la prelucrare lemn, os, fier şi mobilier pictat.
Tema ediţiei din acest an este "Aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire din 1918".
Creațiile micilor meșteri vor putea fi admirate de public în fiecare zi de concurs, între orele 12.30 - 14, la Biblioteca Judeţeană ASTRA, corpul B, etajul 5. În 2018, Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale” a înregistrat un nou succes în cadrul primei sesiuni de finanțare demarată de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Pe aria "Proiecte de Tip Festival/ cu Caracter Repetitiv", Muzeul ASTRA a obținut o finanțare în valoare de 75.000 lei pentru acest eveniment.
Competiţia este organizată de Muzeul ASTRA, sub auspiciile Consiliul Județean Sibiu, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu, sub auspiciile Ministerului Educaţiei Naționale. Proiectul este cofinanţat de Administrația Fondului Cultural Național şi se desfăşoară sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural.

 

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

turboclima

book festival

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia