logo
Papa Francisc vine în România, pentru o vizită de trei zile
Andra MARINESCU
816 vizualizari
Papa Francisc vine în România, pentru o vizită de trei zile
© Mediafax

Administraţia Prezidenţială a anunţat, vineri, că Sanctitatea Sa Papa Francisc va întreprinde o Vizită Apostolică în România în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. Sanctitatea Sa va vizita oraşele Bucureşti, Iaşi şi Blaj şi Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc, arată Mediafax.

"Primind invitaţia preşedintelui României, a Autorităţilor statului şi a Bisericii Catolice din România, Sanctitatea Sa Papa Francisc va întreprinde o Vizită Apostolică în ţară noastră în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. Cu această ocazie, Sanctitatea Sa va vizita oraşele Bucureşti, Iaşi şi Blaj şi Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc", anunţă Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, programul de călătorie va fi publicat la o dată ulterioară.

Episcopii catolici din România anunţă că au primit cu bucurie şi recunoştinţă vestea vizitei Papei Francisc, îndemnându-i pe credincioşi şi pe toţi oamenii de bunăvoinţă să se unească în rugăciune pentru ca acest eveniment să aducă roade bogate în viaţa spirituală a creştinilor precum şi în favoarea binelui şi unităţii întregii societăţi româneşti.

„Sperăm ca prezenţa în România a Urmaşului Sfântului Petru să aducă României inspiraţia pentru a uni tot ceea ce e bun şi valoros în favoarea ţării şi a binelui comun. Să putem regăsi voinţa dialogului între Bisericile creştine bazat pe respectul alterităţii, care să unească energiile creştinilor în favoarea vieţii şi a valorilor fireşti ale Creaţiei lăsate de Dumnezeu”, a transmis, în Mesajul său, Preafericitul Cardinal Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, şi preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România, potrivit Mediafax.

Conform aceleiași surse, prima vizită într-o ţară majoritar ortodoxă şi singura în România a liderului Bisericii Catolice a avut loc în perioada 7-9 mai 1999. Atunci, papa Ioan Paul al II-lea a vizitat România la invitaţia Patriarhului Teoctist.

 
 
 




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

Garanta

TDC

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Licitatie publica

accentmedia