logo
FITS
AMVONUL & TRIBUNA.
Ortodoxia ca exercițiu de smerenie (Ioan 1. 43-51)
Pr. Constantin NECULA
1013 vizualizari
Ortodoxia ca exercițiu de smerenie (Ioan 1. 43-51)

De multe ori am ascultat la adresa Ortodoxiei cuvinte slabe, unele de-a dreptul jignitoare, nu doar în conținut, ci și în logică. M-au tulburat o vreme. E firesc să fii rănit când crezul tău este strivit de neadevăruri. Apoi mi-am adus aminte de o spusă a unui teolog occidental, Olivier Clement, care vorbea mereu despre vrednicia creștinismului și nevrednicia creștinilor. Marea dramă a creștinismului în istorie tocmai în această fractură de valoare a stat. Și încă mai stă. În ruperea dintre propunerea Evangheliei și întruparea ei cotidiană. Pentru că ține de noi, oamenii, ca prezența în lume a Evangheliei să mai schimbe lumea, să o convertească la Hristos. Suntem prea prinși dinaintea unui fenomen numit cu un cuvânt pretențios: obsolescența programată. Nu. Nu am scris greșit. E ceea ce economistul Serge Latouche numește deteriorare garantată! (Deteriorare garantată!- eseu despre obsolescența programată, Ed. Seneca, trad. Bogdan Ghiu, 2017, 143 pg.). Și ne și povestește simplu despre ea. Piesele de calculator ori de mașină ce ni se strică programat, ochelarii ori obiecte neașteptate. Toate au grozăvia unui termen de garanție intuibil și plătibil cu bani grei, atunci când el este asigurat prin te miri ce tertipuri economice. Dinamica vieții ce o parcurgem are în ea virusul acesta al obsolescenței. Oricât vi s-ar părea de greu de citit și rostit. Pentru că e greu de trăit sub presiunea lui. Din presiunea economică s-a împrăștiat în organismul social și deteriorarea programată a vieții morale și sociale, deteriorarea celor mai adânci mecanisme ale omeniei din noi.

România, din nefericire, a suferit de o dublă afectare. Una comunistă. Ateist agresivă și mediocră în argumentare. O alta, cotidiană, purtând însemnele unei culturi părut-exigente, marcată de impulsul libertății de exprimare corodat de dubla măsură a adevărului. Un adevărat exclusivist, fățuit în dreptate. O dreptate de grup. Perfectă. O dreptate a celor care nu fac parte din grup. Fundamental eronată câtă vreme nu se bazează pe inventata dreptate a celor dintâi. De aceea îmi pare luminoasă Ortodoxia. Evitând prin Liturghie ideologizarea în perimetrul absurdului, și-a făurit de secole, cu o migală fragilă și prin gânditori anonimi pentru necunoscători, o cultură a rezistenței prin smerenie. Ortodoxia fiind ea însăși un remarcabil exercițiu de smerenie.

Un text minunat, descoperit de curând în frumoasa prezentare a Părintelui Agapie Corbu, mi-a luminat inima. El aparține unuia dinte Părinții filocalici sirieni, Avva Iosif Hazzaya. Încercând să surprindă tăierea voii înaintea povățuitorului, adică a celui care ajută pe ucenic să crească în cunoaștere, minunatul părinte al Pustiei scrie: „Smerenia naște, așadar, ascultarea. Ea nu constă în a face cineva ceea ce îi place, ci ascultarea autentică, potrivită celor care s-au afierosit luptelor ascetice în mănăstire, este aceasta: omul să-și taie toate voile sale proprii și să împlinească voia celui căruia i s-a încredințat o dată pentru totdeauna, chiar și atunci când inima lui nu vrea, din cauza voilor cărnii. Dacă faci ce își place, iar ceea ce ți se pare greu nu faci, atunci nu vei arăta ascultare ci își vei face propria voie.” (Avva Iosif Hazzaya, Văzătorul de Dumnezeu. Scrieri Duhovnicești, Ed. Sf. Nectarie, Arad, 2019, p. 20).

Chiar de este adresat începătorului în viața monahală merită reamintit că nu avem o Evanghelie pentru monahi și una pentru laici, nici o Liturghie pentru monahi și o alta pentru laici. Ortodoxiei tocmai acest mod de a crește exigent omul spre Împărăția lui Dumnezeu îi este caracteristic. De aceea cred că, recitit atent, textul acestui Părinte nu vizează doar obștea monahală, ci și viața noastră comunitară. Obligă pe cei care-și asumă conducerea comunității să-și reconsidere atitudinea, să nu creadă că ceea ce fac nu are legătură cu eternitatea. Obligă pe învățători la atenție și grijă de sufletul celor îngăduiți să le fie elevi ori studenți. Cere tăierea propriei voiri în viața noastră, nu pentru a nu avea viața noastră, ci pentru a trăi în ea viața cu El, Dumnezeul nostru smerit. Cred că Ortodoxia propune un punct de echilibru în modul în care ne afectează deteriorarea garantată transformată în industrie agresivă. Nu sufletul nostru nu este „stricabil”, chiar dacă pentru unii este greu detectabil. Ne vorbesc despre faptul că nu cred în suflet, dar tot ce fac acolo se înfige în necântăribilul grăunte de dumnezeire în care ne cântărim nemurirea. Pentru că da, despre nemurire și înviere este vorba în Ortodoxie. Poate de aici și greutatea de a o povesti, de a o prezenta dinaintea grăbitei noastre contemporaneități.

Latouche arată unde este pericolul. Îi redau citatul de pe ultima copertă a volumului. Pentru cei care aleg să cârtească fără să citească: „Extinderea nelimitată a obiectului de unică folosință ar putea, curând, să ne facă să gândim că, de pildă, căsătoriile, cetățenia și celelalte relații personale sunt niște articole de unică folosință”. Nu unicitatea e problema folosinței, ci aruncarea la gunoi a „produsului” stricat, odată folosit. Nu ai cum să nu vezi graba în care ne transformăm într-o groapă de gunoi nu doar spațiile de trai, ci și școlile, viețile, veșniciile. Un soi de aroganță ne mutilează acțiunile, le complică inutil și le distruge valoarea lor pentru veșnicie.

Evanghelia Duminicii acesteia ne arată că Domnul nu gândește ca noi, în termenii deteriorării dumnezeirii Sale pentru că ne asumă umanitatea. Mai curând noi părem deranjați, iritați de-a dreptul, că El vine în mijlocul nostru. Locuiește în miezul vieților noastre. Pentru Natanael, surprins de Hristos sub smochin, miracolul cunoașterii sale de către Dumnezeu este marea bucurie a vieții sale. Ca și pentru Andrei, Petru ori Filip. Cu smerenie se lasă descoperiți de Hristos. Cred că unul din marile daruri ale Ortodoxiei. Domnul te cunoaște pe măsura smereniei tale, a așezării tale în ascultare de El, a trăirii tale cu El. Deschide cerul peste fiecare suflet care se vrea în Cer. Cine trăiește acestea știe că nu sunt povești. Ortodoxia este colecție de basme doar pentru aceia care n-au depășit lectura lumii sub chipul basmelor, care reduc toată cunoașterea doar la cunoașterea lor. Nu. Ortodoxia nu confundă smerenia cu acceptarea minciunii drept adevăr ori a aroganței ca formă de dreptate. Cine confundă lucrurile confundă și țelurile. Nu. Nu suntem făcuți pentru groapa de gunoi a lumii în care trăim, pentru gheena neputinței în care ne zbatem. Chemați la exercițiul smeririi prin Ortodoxie ne câștigăm, tihnit ori ba, cetățenia cerească. Merită trăit pentru aceasta. E veșnicia trăirii.

 

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

turboclima

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia