Tribuna
Organizatorii Festivalului Enescu de la Sibiu susțin noua generație de muzicieni și artiști plastici
Organizatorii Festivalului Enescu de la Sibiu susțin noua generație de muzicieni și artiști plastici

Festivalul Enescu de la Sibiu a ajuns aproape de final. Astăzi, de la ora 20:00, are loc un spectaculos concert de încheiere semnat de ansamblul Kremerata Baltica - format din 28 de artiști și premiat cu un Premiu Grammy. Tot astăzi vor fi expuse o serie de lucrări de artă realizate pe muzica lui George Enescu.

 

Acces la muzicieni de top pentru elevii talentați

 

Odată cu acest eveniment, Asociația Culturală PLAY, organizatorul concertelor de la Sibiu, și-a continuat rolul de susținător al educației muzicale a tinerilor; astfel, 15 elevi talentați de la Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia au primit intrări gratuite la întregul festival, care le-au asigurat acces la toate cele 8 evenimente de muzică clasică.

 

Tinerii artiști, însoțiți de profesoara lor de pian, Anamaria Fit, dar și de părinți, s-au deplasat de la Alba Iulia pentru a lua contact direct cu sala de spectacol, unde au avut șansa unică să asculte pe viu artiști-etalon ai muzicii clasice mondiale, precum Elisabeth Leonskaja, Nobuyuki Tsujii, Charles Hamelin sau Monte Piano Trio.

Sunt aspecte care în înregistrări se pierd, iar în sala de concert sunt vii și trezesc curaj, entuziasm, inspirație și dorință de studiu tinerelor talente. Elevii văd, dincolo de teorie, legatura dintre mimica interpreților și sunetul instrumentelor, magnetismul degajat în sală, captarea atenției publicului, atmosfera și contextul general, aspecte ce pot fi găsite doar în sala de spectacol. Prin asigurarea acestor intrări gratuite, elevii noștri au luat contact cu modele pianistice de excepție, în cadrul unor recitaluri de o înaltă ținută artistică”, a declarat prof. Anamaria Fit.

 

M-a impresionat mult atmosfera pe care au construit-o Monte Piano Trio, comunicarea pe care o realizau la fiecare pas, repertoriul, trăirea fiecărui artist, sunetul, nuanțele. Mi-a plăcut în mod special expresivitatea feței violoncelistului, fiindcă așa cum cânta, așa și exprima", remarcă unul dintre elevii participanți, din clasa a IX-a.

Inițiativa Asociației Culturale PLAY este un pas firesc, rezultat din misiunea sa de educare artistică și culturală a tinerilor, obiectiv consolidat de-a lungul anilor printr-o serie de proiecte și acțiuni specifice: programul „Pune mâna pe chitară”, Sibiu Guitar Meeting și Classic Junior Festival.

 

Artă pe muzica lui George Enescu, expusă la Sala Thalia

În paralel cu recitalurile și concertele de gală desfășurate la Sibiu, festivalul a marcat și o serie de proiecte conexe. Unul dintre acestea este realizat în colaborare cu elevii Liceului de Artă din Sibiu și a vizat potențarea creativității în artă prin audiția muzicii marelui compozitor român, George Enescu. Pe toată durata festivalului, tinerii artiști plastici angrenați în proiect au realizat gravuri sub coordonarea profesoarei Anca Serfozo, inspirați fiind de sonoritatea muzicii clasice enesciene.

 

Lucrările finalizate vor fi expuse astăzi, de la ora 20:00, în foaierul Sălii Thalia, în ultima zi a Festivalului Enescu de la Sibiu. Astfel, atât spectatorii concertului Kremerata Baltica, cât și publicul larg pot descoperi cum a reușit muzica sensibilă a compozitorului român să influențeze arta elevilor.

 

Ediția-extensie a Festivalului Internațional „George Enescu” a adus în acest an, la Sibiu, 8 momente muzicale excepționale, susținute de nu mai puțin de 80 dintre cei mai mari artiști de talie mondială. Nume de referință în muzica clasică au reușit să atragă în sălile de spectacol din Sibiu mii de spectatori dornici să simtă „Lumea în Armonie”.

 

Festivalul Enescu de la Sibiu este organizat de Asociația Culturală Play, fiind un eveniment-extensie a Festivalului Internațional George Enescu, desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Evenimentul este cofinanțat de Primăria Sibiu,Consiliul Judetean Sibiu și AFCN.

Parteneri: Filarmonica de Stat Sibiu, Romgaz, Cramele Salina, Audi.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

Imbunatatirea accesului..SMIS 125263

Asigurarea SMIS 125264

Transylvanian Grand Prix

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia