logo
Ocna Sibiului, între bălăceala turiştilor şi evaluarea pagubelor de după inundaţii
Andra MARINESCU
5600 vizualizari
Ocna Sibiului, între bălăceala turiştilor şi evaluarea pagubelor de după inundaţii
Dacă la începutul săptămânii, Ocna Sibiului se confrunta cu inundații, miercuri, atmosfera de stațiune turistică a revenit în oraș. Cele 26 de grade Celsius înregistrate în termometre i-au mânat pe mulți spre lacurile naturale sărate. Pe strada Podului din Ocna Sibiului, oamenii afectați de inundații păstrează încă sentimentul de teamă, în timp ce la o aruncătură de băț, la Ștrand și în Complexul Lacurilor Naturale, turiștii se relaxează profitând de prima zi însorită după zecile de ore de ploaie continuă.


 

Ocnerii spun că nu au mai fost astfel de probleme decât în urmă cu vreo 20 de ani. Chiar dacă teama nu le-a trecut în întregime și își inventariază pagubele provocate de revărsarea râului Visa, îi mulțumesc lui Dumnezeu că n-a fost mai rău.

Petru Ioan locuiește pe strada Podului și spune că din anul 1998 nu a mai fost o situație asemănătoare, apa intrându-le, atunci, în case.

"Apa a intrat acum în curte. Au stat pompierii două zile și două nopți să o scoată din curți și de pe stradă. În '98, apa a fost până la brâu. Era și în casă. Țin minte că făceam șura, ne-a luat grinzile, tabla. Am avut asigurare, dar nu a acoperit toate pagubele", spune Petru, trăgând dintr-o ţigară.

Tot de inundațiile din anii '90 își aduce aminte și Viorel Șoaită. Mulțumit, adaugă: "Am scăpat de ape! Ne simțim foarte bine acum, deocamdată. Bunul Dumnezeu hotărăște când vin ploile și furtunile. Am avut noroc că au intervenit pompierii. Cred că au fost 100. Dacă nu interveneau ei cu trei pompe de mare capacitate nu știu ce făceam, nu răzbeam singuri. Ne intra apa în casă. În curte a fost până la genunchi. Duminică noapte a fost rău. Acum 20 de ani a fost și mai rău. Atunci nu era parapetul de la marginea localității. Au fost niște lacuri pentru adăpat animalele de la CAP, dar după Revoluție nu s-a mai ocupat nimeni de ele".

Contrast

Necazurile de pe strada Podului nu se fac simțite la Complexul Lacurilor Naturale, acolo unde turiștii se bucură, în sfârșit, după câteva zile ploioase, de vreme bună.

"Două zile am stat în pensiune, ne-am odihnit și am așteptat vremea frumoasă. Am mai fost la Ocna Sibiului acum 40 de ani, când nu erau atâtea lacuri. Acum ne-am gândit să revenim pentru a ne trata. Mai venim și la anul", spun soții Rotaru, din București.

Tot din capitală a venit la Ocna Sibiului și Dana, care citise pe Internet că stațiunea mai este numită și "Litoralul Ardealului". "Am fost curioși să o vizităm, apa fiind bună pentru tratament și relaxare", spune Dana, care își va petrece concediul de nouă zile în stațiunea sibiană.

Cinci zile din concediu și-a rezervat la Ocna Sibiului și Gheorghiță, din Galați. "Am venit pentru nămol. Apa este perfectă, mâncarea bună. Eu nici nu sunt pretențios, că sunt moldovean", mărturisește Gheorghiță.

În incinta Complexului Lacurilor Naturale de la Ocna Sibiului se găsesc mâncăruri diverse și dulciuri. O ciorbă de burtă sau văcuță costă 10 lei, ciorba de pui 9 lei, supa de tăiței 6 lei, o porție de cartofi prăjiți, iahnie de fasole, cartofi cu cimbru și usturoi sau piure de cartofi ajunge la 3 lei, iar o bere costă în jur de 5-6 lei.

 

 

FOTO: Răzvan NEGRU

 

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

marquardt

artmania

sound

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia