Ocna concediază criza şi angajează turişti

Alei dalate în loc de poteci cu pământ, maluri taluzate şi regularizate, iluminat ornamental, două grupuri sociale mari, amenajate modern, cu cabine de duş atât în interior cât şi în exterior, poduri, podeţe, scări de acces în lacuri, parcări: aceasta ar fi imaginea de azi a zonei lacurilor naturale de la Ocna Sibiului. Lucrările de amenajare a complexului lacurilor naturale au intrat pe ultima sută de metri, rămânând ca în următoarea lună să fie montate bănci, coşuri de gunoi, să fie amenajate locuri de joacă pentru copii şi un post trafo, să fie plantaţi 600 de arbuşti ornamentali.
Şi pentru ca din 2011 nimeni să nu pătrundă în zona lacurilor prin "tradiţionalele" metode precum sărit/tăiat gardul, întreg complexul va fi împrejmuit cu un gard nou, realizat deja în proporţie de 70 la sută.
Altă viaţă, altă faţă
Cine se gândea că în vremuri de criză năprasnică ar putea renaşte ceva? Ceea ce în urmă cu câţiva ani părea o zonă nu foarte atractivă va deveni din sezonul următor un magnet turistic. După ce proiectul privind refacerea zonei lacurilor şi a infrastructurii oraşului Ocna Sibiului a primit undă verde, în martie 2009 au început lucrările de peste 4 milioane de euro, finanţate din bani europeni şi contribuţii de la Guvernul României şi Primăria Ocna Sibiului. Planul la care cei din administraţia locală au lucrat luni în şir a intrat pe ultima sută de metri. Pentru cei care veneau să se răcorească în zilele de vară la lacurile de la Ocna, zona e de nerecunoscut: nici Brâncoveanu, nici zona lacurilor exterioare nu mai seamănă cu ceea ce turiştii puteau vedea în 2009. "După cum vedeţi, s-au dalat aleile, s-a rezolvat problema accesului în lacuri, s-au taluzat malurile, s-au montat stâlpi de iluminat, dar am lăsat şi zonele cu vegetaţie oarecum sălbatică, pentru că am dorit să păstrăm imaginea aceea de natural şi totodată să ocrotim speciile de plante existente. Nu am intrat cu escavatorul la nimereală, pentru a rade tot. A fost o muncă titanică, dar a meritat efortul", spune primarul Ocnei, Ioan Balteş. Pe lângă duşuri, grupuri sociale, plaje amenajate, în zonă, lângă actuala bază sportivă vor fi construite două terenuri de sport: unul de tenis şi altul de handbal.
13 străzi ca-n palmă
Pentru locuitorii de pe 13 străzi din Ocna Sibiului, ploile nu mai sunt o problemă: nu mai sunt nevoiţi să meargă prin noroi, să ocolească bălţile, pentru că în locul drumurilor de pământ au fost amenajate străzi asfaltate, cu trotuare. Petofi Sandor, Strada de Jos, Strada de Mijloc, Avram Iancu, Mândrii, Privighetorilor, Gării, Tineretului, Speranţei, Piaţa Traian, Băilor sunt străzi care au fost terminate, Mihai Eminescu şi Salinelor fiind încă în lucru. Au fost montaţi stâlpi penbtru a delimita trotuarul de carosabil, s-au amenajat alte două parcări în zona Pârâul Sărat. În prezent se lucrează la introducerea utilităţilor la sala de sport şi la noua grădiniţă, ambele urmând să "intre în pâine" la 1 octombrie. Primarul Balteş spune că "odată rezolvată problema acestor străzi prin proiectul de modernizare a infrastructurii, ne va fi mai uşor pe viitor să ne ocupăm de celelalte drumuri ce trebuie reparate. Aş vrea să reamintesc faptul că odată cu amenajarea zonei lacurilor, potenţialul turistic al oraşului va creşte foarte mult şi, sper din tot sufletul ca din veniturile realizate la lacuri să putem face lucruri bune în continuare pentru ocneri. Pot spune că deşi e un an de criză majoră, la Ocna lucrurile au mers foarte bine. E drept, atât eu cât şi colegii implicaţi avem multe fire albe în plus, dar, zic eu, a meritat. Nu vreau să sune a laudă, dar cred că oricine vine în Ocna şi compară trecutul cu prezentul va fi plăcut surprins".
La soare la lacuri, la umbră în parcul balnear
Proiectul de peste 4 milioane de euro nu e singurul care se derulează la Ocna. După cum se ştie, se lucrează şi la reamenajarea vechiului parc balnear de la Ocna, vestit la jumătatea secolului trecut, în toată Europa. Şi aici au fost amenajate alei cu dale, s-au montat stâlpii de iluminat, urmând să fie puse bănci şi să se amenajeze locurile de joacă pentru copii. Astfel, în vara lui 2011 Ocna va avea şi o zonă modernă cu lacuri şi un parc balnear, numai bun de refugiere pentru turiştii sătui de plajă şi scăldat. Cei din administraţia locală se aşteaptă ca în vara lui 2011 să se înregistreze cel mai mare flux turistic de până acum. În ceea ce priveşte preţul biletului de intrare, n-a fost stabilită încă o sumă, urmând ca ea să fie stabilită în Consiliul Local, probabil în primăvara lui 2011.
.

Adauga un comentariu la acest articol
parerea mea este ca sa facut lucru slab cu lemnul acela de esenta moale in 10.09.2010 07:17 ( 79.118.131.196 )
Hai sa ne dam cu parerea de cine scoate scanduri din lac...Ma bucur ca au facut ceva. De cat timp aratau a ruine "baltile" alea?
tipic romanesc: ne apucam sa criticam inainte de a vedea ce a iesit. Se pare ca situatia arata infinit mai bine decat era pana acum, abia astept vara viitoare
Si acum se deschide sezonul estival,haideti sa mergem la ocna pentru ca la anul in vara iar se va lucra.
ma intreb tovarasi, cate picioare se vor rupe/scrinti la asa distanta dintre trotuar si platforma de lemn.
lucru slab, tovarasi, ca de obicei – ce mai.

tovarase BRAVO – cu asa mentalitate "e fff bine pt. Sibiu" care tradus inseamna de fapt "La' ca mere si asa..." ramanem vesnic in evul mediu.
Tot ce s–a facut pana acum in Ocna e meritul conducerii din primarie.La o scara mai mare se situeaza Iohannis la Sibiu. Omul sfinteste locul!
Felicitari si bravo ocnerilor.
In sfarsit o veste buna si despre un primar psd.

Cand cineva vrea sa faca, face. Bravo dle primar nu pleca urechea la ce spun carcotasii. felicitari.
la inceput nu am crezut ca sinteti potrivit pentru aceasta functie dar ma–ti convins felicitari si asteptam si alte lucruri bune de la d–voastra d–nule primar
Niște simple recomandări: e lăudabil că se vor construi și un teren de tenis și unul de handbal lângă baza sportivă, însă în incinta lacurilor ar fi de preferat să se amenajeze 2–3 terenuri de volei pe plajă. Acest sport e mult mai potrivit pentru sezonul estival. Și o a doua recomandare ar fi : mai multă grijă pentru detalii! Nu mi se pare deloc exagerată avertizarea lui ”tovarasu” de mai sus: distanța dintre platforma de lemn și trotuar poate fi o capcană! Și probabil exemple ar fi mai multe, dar nu e cazul să criticăm totul de pe acum, când încă nu e gata totul. Nu în ultimul rând ar fi indicat ca dacă tot au fost amenajate alei și s–a rezolvat problema accesului în lacuri, pe restul suprafeței să fie semănat gazon și vegetație cât mai multă. Iar apoi să fie și întreținute! Detaliile fac totul! Turiștii care lasă mulți bani nu vin doar pentru un duș funcțional și niște sare în ochi. E importantă imaginea de ansamblu, iar detaliile fac ansamblul. În rest, felicitări pentru că ați reușit să accesați fondurile europene! Să sperăm că va ieși ceva frumos și durabil! Multă baftă!
Felicitari primarului si echipei lui. Sper ca la nul cand sibienii vor ajunge la bai sa gaseasca un loc decent in care sa se recreeze. Meritati aprecieri pozitive fiindca daca altii darama dumneavoastra construiti ceva de folos oamenilor.
NOU dar ROMANIA!Dreptate!mai lucru slab de atat nu se poate!Ocna Sibiului nu are canalizare!dar drumurile le–au facut!ce urmeaza?!:sa le strice sa bage canalizarea!
Bravo domn' primar!te duce capul de..
Bravo domn' primar!te duce capul de..