Tribuna
TRECUTUL PREZENT.
O zi cu George Coșbuc prin Sibiu. „Nărodul eram eu și broșura care-o cetiau fetele, în zori, la puț, era o poveste de-ale mele din Biblioteca Tribunei”
Sorana MAIER
2077 vizualizari
O zi cu George Coșbuc prin Sibiu. „Nărodul eram eu și broșura care-o cetiau fetele, în zori, la puț, era o poveste de-ale mele din Biblioteca Tribunei”
© Reproducere din revista Luceafărul

Îi plăcea cu deosebire o anumită zonă de pe Bretter. Pentru că acolo avusese parte de primele like-uri și share-uri la „postările” sale din Foișoara Tribunei. Era, pe atunci, un tânăr și timid poet venit din nordul Transilvaniei la Sibiu, să scrie la Tribuna lui Slavici: George Coșbuc, cel care avea să ajungă unul dintre cei mai mari poeți români și de la a cărui moarte se împlinește anul acesta un secol.

„Iată idila mea! Dragi mi-s, mă!”, se exclama în fața a trei servitoare frumoase și bălane, strânse cu donițele de apă în preajma puțului, în răcoarea unei zile de toamnă.  

„Să vezi, mă, de ce-mi place grozav puțul ăsta cu apă rece. Într-o dimineață mă întorceam dela chef: niște drăcoaice de-astea cetiau ceva și râdeau de se stricau. Eu n-am ce face, mă opresc și le întreb de ce râd cu atâta poftă? – Ia râdem și noi de un nărod care scrie nerozii, mânca-l-ar purecii, că mult haz are. Și ce să vezi: Nărodul eram eu și broșura care-o cetiau fetele, în zori, la puț, era o poveste de-ale mele din Biblioteca Tribunei”[1], avea să-i povestească Coșbuc istoricului literar Gheorghe Bogdan-Duică, venit la Sibiu să îl întâlnească, în drumul său de la București la Budapesta.

Locuitor al Sibiului pentru o vreme, la finalul secolului al XIX-lea, Coșbuc a fost legat de cetate prin activitatea sa la ziarul Tribuna a lui Ioan Slavici.

Ne-au rămas mărturie a amintirilor sale sibiene multe din relatările apropiaților, care și-l aminteau pe tânărul redactor al Tribunei, stând în gazdă la Popa Neacșa din Sibiu și cutreierând cu bucurie străzile orașului.

© Reproducere din revista Luceafărul
 

Istoricul literar Gheorghe Bogdan-Duică își amintește prima sa întâlnire la Sibiu cu tânărul și timidul George Coșbuc. Întâlnirea dintre cei doi avea loc în redacția Tribunei, unde Bogdan-Duică, în loc să dea peste energicul pe care și-l imaginase, întâlnise un tânăr „modest plecat peste masa sa din redacția Tribunei”, înroșindu-se la vederea scriitorului.

Și-au petrecut atunci, Coșbuc și Bogdan-Duică, o zi împreună prin Sibiu, oprind la cofetăria unde George Barițiu venea deseori să-și ia cafeaua. S-a nimerit să îl chiar întâlnească pe Barițiu:

„Bătrânul era de-astădată acolo. Până atunci eu nu-l văzusem. Lui Coșbuc îi plăcea moșul, care tremura filigeanul până la gură: Buni au fost bătrânii ăștia, Duică dragă. Dar aici în Sibiu sunt puțini. Se vede că de-aceea îmi place mie atât de mult Barițiu... Și-l încălzia pe bătrân cu privirea-i gâdilitoare”[2].

Poetul Coșbuc și istoricul Bogdan-Duică și-au petrecut ziua împreună prin Sibiu, vorbind despre balade, poezii și literatură, plimbându-se pe Bretter sau prin Sub Arini, stând prin redacția Tribunei.

© Reproducere din revista Luceafărul
 

Seara, Coșbuc și-a chemat oaspetele la cină, în odaia în care stătea cu chirie la Popa Neacșa, unde avea casa și masa, într-o odăiță modestă, cu două fereștri spre stradă și puțină mobilă, cum povestește Duică.

Ospățul celor doi avea să fie unul modest: „Intrând găsim pe masă o jumătate de drug de salam gros și moale, o farfurie plină cu ridichi, o pâine, sarea, două cuțite și două halbe de bere”[3]. Aceasta le fu toată cina, cu salam din belșug, cumpărat de-acasă de la un fabricant, prieten al Popei Neacșa.

 

La scăldat în Ocna Sibiului

 

Tot Bogdan-Duică este cel care rememorează un moment mai puțin obișnuit pe care l-a trăit alături de Coșbuc la Ocna Sibiului, când era să moară de... piciorul poetului.

„Plecasem la Ocna-Sibiului, la scaldă. Lacuri sărate. Înnoată Duică! Zise Coșbuc, ce tot stai la mal? – Nu știu înnota! – Nu se poate, știi! Și Mă ‘npinse cu piciorul în lac. Eu o apucai, la cale. Căzând ochii ardeau albastru, iar inima bătea toaca în piept. Am avut numai gândul: Ce greu îi va fi lui Coșbuc să știe că m-a înnecat! Atunci simții o mână care începu a mă ridica. Era el, care sărise după mine. Mă liniștii, respiram vesel; dar el era urât cum n’ a fost niciodată: vânăt, negru, trist. Învălindu-se în cearșaf a stat mult timp pe gânduri, nemișcat până ce începu mângâios: Bine, mă, așa de ușor te lași tu să te omor?”, povestește scriitorul incidentul care ar fi putut avea un final dramatic, dar care s-a sfârșit la una dintre cârciumile din Ocna, la umbra unor copaci bătrâni și la un pahar de vin.

© Reproducere din revista Luceafărul
 

„Reprezentantul tipic al optimismului”

 

Revista Luceafărul a publicat în anul 1919, la puțin timp după moartea poetului, un număr dedicat memoriei acestuia.

„Coșbuc e un maestru al credinței în vieață și opera lui cel mai minunat chiag de solidaritate socială. Fără să fie un luptător, un cântăreț cu flamura tricoloră în mână, a pus temelii durabile unității noastre naționale și culturale. În opera lui trăește creațiunea artistică așa cum trebue să o înțeleagă, fără să o caute, orice suflet românesc. În tot ce-a scris trăiește graiul, mentalitatea și simțirea cea mai neaoș românească. El e poetul, nu al țărănimii, cum a fost numit, ci al neamului, al neamului care e cumpătat, cuviincios, harnic, mândru și artist în toate manifestațiunile vieții lui. Coșbuc a fost cel dintâi poet mare pe care ni l-a dat Ardealul”[4], scria Octavian Tăslăuanu.

Revista Luceafărul amintește de intenția lui George Coșbuc de a versifica poveștile și legendele românești, dar și obiceiuri și superstiții, republicând poemul „Izvor de apă-vie”, care îi apăruse lui George Coșbuc în anul 1887, la Sibiu, în Tribuna, și din care redăm și noi un fragment:

„A fost demult odată, spun oameni, un izvor
Cu ape dulci, cu murmur etern șopotitor;
Și spun că toți vitejii cercau acele ape,
Căci cine bea din ele oricând putea să scape
Din orice rău: bătrânii pe loc întinereau,

Bolnavii totdeauna se însănătoșeau,
Durerea trecea-n visuri, plânsoarea-n bucurie
Și moartea trecea-n viață, căci apa era vie.
Mai spun că sta bălaur acolo și păzea
Mereu acele ape, și nimeni nu-l putea
Cu brațul său învinge, cu arma omenească
Era preste putință vrun om să-l biruiască,
Ci numai cu mătanii și sfinte rugăciuni
Și numai cu-ajutorul și sfatul sfintei Luni...
Azi nu mai știe nimeni de-acel izvor; se pare
Că-i sec detot: și totuși, în piept tot omul are
Acel izvor, de cumva voiește a-l avea:
E lacrima! Căci poartă un cer întreg în ea,
Și’ n ea stau toate-acele puteri mari ale firii:
Izvoarele credinței, nădejdii și-al iubirii!”[5].

 

În Casele cu Suflet ale Sibiului

 

George Coșbuc s-a născut în 20 septembrie 1866, în localitatea Hordou, al op­tulea din cei 12 copii ai preotului Sebastian Coșbuc și al Mariei, și a copilărit în Sava, urmând apoi școala la Hordou, Telciu, Năsăud și studiind Filo­sofia și Literele la Universitatea din Cluj.

Coșbuc a venit la Sibiu în 19/31 august 1887 și prima întâlnire cu Ioan Slavici, directorul Tribunei, a avut loc la scurt timp, după care a rămas pentru o perioadă în redacția Tribunei.

La Sibiu a publicat poezii, cronici pentru Tribuna,  traduceri și corespondență, aflându-se în apropierea marilor gazetari: Ioan Slavici, Ioan Bechnitz, Septimiu Albini, Aurel și Eugen Brote, Daniil Popovici Barcianu, Gheorghe Bogdan-Duică; era nelipsit de la întrunirile tribuniștilor din fiecare vineri seara, iar șederea lui la Sibiu avea să fie o perioadă extrem de rodnică. A locuit într-o odăiță din vechea casă de pe str. Justiției nr. 12, în care stătea în chirie, fiind astfel așezat pentru posteritate într-una dintre Casele cu Suflet ale Sibiului[6].

711.	COŞBUC, GEORGE; I.L. CARAGIALE; Dr. CIUTA; fam. VAIDA. Foto orig. grup a/n; Karlsbad, iun., 1911; 137 / 86 mm; însemnări pe foto: Gh. Coşbuc Dna Vaida Dr. Ciuta(Bistriţa) Dr. Vaida deputat I.L. Caragiale Karlsbad. VI. 1911.(cerneală neagră: H. Petra-
711. COŞBUC, GEORGE; I.L. CARAGIALE; Dr. CIUTA; fam. VAIDA. Foto orig. grup a/n; Karlsbad, iun., 1911; 137 / 86 mm; însemnări pe foto: Gh. Coşbuc Dna Vaida Dr. Ciuta(Bistriţa) Dr. Vaida deputat I.L. Caragiale Karlsbad. VI. 1911.(cerneală neagră: H. Petra- © Colecțiile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu

 

[1] G. Bogdan-Duică, „Cu George Coșbuc”, în Luceafărul, nr. 5, an 1919, p. 93.

[2] Ibidem.

[3] Ibidem, p. 94.

[4] Oct. C. Tăslăuanu, „Coșbuc”, în Luceafărul nr. 5, an 1919, p. 82.

[5] George Coșbuc, „Izvor de apă-vie”, în Luceafărul ,nr. 5, an 1919p. 99.

[6] Constantin Necula, Sorana Maier, Sibiu. Case cu suflet la un Centenar de Unitate, Editura Eikon, București, 2019, pp. 148-150.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

targul de cariere

classic junior festival

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia