logo
O stâncă de 10 tone va fi detonată pe Transfăgărășan
O stâncă de 10 tone va fi detonată pe Transfăgărășan

O stâncă a cărei greutate este de aproximativ 10 tone și care riscă să se desprindă și să cadă pe carosabil, pe DN7 – Transfăgărășan va fi detonată luni. Circulația va fi blocată între orele 10.00-14.00.

  • „Specialiști din cadrul ISU Sibiu vor desfășura o acțiune pirotehnică de derocare a unei stânci, cu o greutate de aproximativ 10 tone, care prezintă risc de desprindere, punând în pericol circulația rutieră, pe DN 7C Transfăgărășan, la km 132+700. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a acestei misiuni, pe toată durata desfășurării misiunii pirotehnice, se vor lua măsuri de restricționare a zonei respective  pe o distanță de 2 kilometri. Trei pirotehnicieni și cinci pompieri din cadrul ISU Sibiu vor acționa încărcătura explozivă, prin folosirea trotilului, cu dispozitiv electric de aprindere. La locul evenimentului va fi prezentă o ambulanță SMURD și o autospecială de intervenție pirotehnică”, anunță ISU Sibiu

Secția de Drumuri Naționale Sibiu va asigura sprijinul logistic pentru evacuarea materialului rezultat în urma acțiunii de distrugere, iar Inspectoratul de Poliţie al judeţului Sibiu va asigura restricționarea circulației pe durata executării acestei misiuni.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia