Tribuna
Astra film
O săptămână cu vreme de vară, dar nu caniculară. Plus ceva ploaie
Dumitru CHISELIŢĂ
1093 vizualizari
O săptămână cu vreme de vară, dar nu caniculară. Plus ceva ploaie
După ce ne-am panicat la 30 şi de grade la umbră şi 40 şi la soare, dând vina pe încălzirea globală şi pe alte chestii la modă, iată că iulie continuă cu o vreme, cum spun meteorologii, normală pentru această perioadă. Adică trecem de la Sahara aşa, la ceva mai ca pe la noi: căldură dar nu peste limitele normale perioadei, ploi aşa şi aşa, plus zile chiar răcoroase. Nu disperaţi. Anul trecut pe vremea asta aveam ploaie non-stop şi maxime de 16 grade.

Luni, vremea va fi în general instabilă și se va răci ușor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate. Pe arii relativ extinse se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice și izolat de grindină. Vântul va sufla în general moderat ziua, cu intensificări locale de peste 50-60 km/h. Pe arii restrânse, cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp și izolat 30 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 27 de grade, iar cele minime între 11 și 14 grade.

Marţi, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în cursul zilei, când, local, în zonele montane și pe arii mai restrânse în rest, se vor semnala averse de ploaie, însoțite izolat de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale la munte și pe arii mai restrânse în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 26 de grade, iar cele minime între 10 și 13 grade.

Miercuri, vremea se menține apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare. Local ,la munte și pe arii restrânse în rest, se vor semnala averse de ploaie, însoțite și de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale la munte și izolate în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 25 de grade, iar cele minime între 10 și 12 grade.

Joi, vremea va fi ușor mai rece decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare. Local la munte și pe arii restrânse în rest, se vor semnala averse de ploaie, însoțite și de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale la munte și izolate în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 23 de grade, iar cele minime între 8 și 10 grade. Izolat dimineața vor fi condiții de ceață.

În weekend, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Local, în special după-amiaza și seara, se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice și intensificări temporare ale vântului.

Prognoza meteo ne-a fost oferită de meteorologii Ovidiu Câmpean şi Cristina Blaga, de la CMR Transilvania Sud Sibiu.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

Imbunatatirea accesului..SMIS 125263

Asigurarea SMIS 125264

Transylvanian Grand Prix

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia