Anunţam săptămâna trecută, chiar cu bucurie, că, în Piaţa Mare, Muzeul Naţional Brukenthal ne va oferi o expoziţie, numită „1989 – un an ce nu trebuie uitat”. "Vernisarea” (ne-festivă) era anunţată pentru vineri, 15 noiembrie.

Organizatorii spun că „Expoziţia face parte din proiectul „Muzeul viu – 30 de ani de la Revoluţia din 1989”, o acţiune cofinanţată de Consiliul Local şi Primăria Municipiului Sibiu" şi că expoziţia "prezintă, prin intermediul a 12 panouri, materiale documentare aparţinând Muzeului Naţional Brukenthal, asociate principalelor momente ale evenimentelor din decembrie 1989 la Sibiu, în contextul istoriei contemporane şi al necesităţii creării unei colecţii cu bază materială complexă, în beneficiul generaţiilor viitoare". "Veţi regăsi în fotografii spaţii urbane, clădiri şi oameni a căror implicare a fost marcată de căderea regimului comunist şi de formele de rezistenţă asociate acestei schimbări".

Vineri, 15 noiembrie, în jurul orei 14, am plecat de la lucru (de credea lumea că cine ştie ce urgenţe am în agendă) pentru a vedea, „la cald”, expoziţia, în cap cu întrebarea „oare unde or pune panourile acelea, că este full peste tot”. În plus, era anunţată şi deschiderea oficială a Târgului de Crăciun. În Piaţa Mare, nimic care să semene a expoziţie fotodocumentară. Mai dau câteva ture de control prin târg, în afară de căsuţe şi produse de sezon, tot nimic despre 1989, în afară de placa aceea memorială de pe jos, pe care călcau seara toţi amatorii de lumini festive şi atmosferă estivală. OK, o las baltă, convins că nu am prins momentul propice şi că e doar o chestie de timp.

Aşa că luni, 18 noiembrie, am mai dat o tură în Piaţa Mare şi, da, am văzut că este expoziţie, chiar în faţa Palatului Brukenthal. Am trecut la vizionarea ei. 12 panouri grupate câte patru, cu text în română şi engleză. Fotografii mari, câteva din ele necunoscute, câteva contemporane, dar care nu prea spuneau mult sau să aducă ceva nou despre momentul 1989 de la Sibiu, mult mai „animat”, să zicem, şi mai bogat în evenimente faţă de imagistica expoziţională. Avem adunarea din Piaţa Mare, ceva vitrine sparte, ceva grupuri de protestatari prin centru, transportarea unui rănit şi o linie de vehicule care transportau ajutoare. Chiar sărăcuţ.
Organizatorii au mai făcut un apel către cei care mai deţin material documentar despre 1989 la Sibiu, să îl ofere MNB pentru o bază de date mai consistentă. Ar fi ceva benefic, dar mă tem că nu se va întreprinde prea mult cu aşa ceva, pentru că a trecut ceva vreme, imaginile de la momentul 1989 – Sibiu, câte au mai rămas, au fost folosite şi expuse public. Am mai avut şi două filme documentare „Sibiu '89 Revoluţia îmbrăcată în plumbi”  şi „Sibiu 1989”, scoase cam în aceeaşi perioadă, dar care conţin mai mult interviuri cu participanţii la Revoluţie. Deocamdată, singura înregistrare video de atunci, din 1989, îi aparţine lui Cristian Ion, care a imortalizat, via camera video VHS, momentele de după 22 decembrie 1989 de la Sibiu. Clar, o valoare documentară de necontestat, în cele 3 ore, 13 minute şi 15 secunde ca durată.
Ca o concluzie, sper (nu ştiu dacă şi cu rezultat) într-o documentare mai amplă, ca imagini, a ceea ce a fost la Sibiu, atunci. Că oameni avem.