De douăzeci de ani în standul lecturilor noastre Editura Casa Cărții din Oradea te bucură, teolog ori ba, cu minunatele ei apariții editoriale. V-aș aminti Ortodoxie și evanghelism. Trei perspective (2015), superbul Ghid de artă creștină de Michelle P. Brown (2009) sau Atlasul istoric al Reformei (2016)- poate cea mai reprezentativă apariție editorial la împlinirea a 500 de ani de la Reformă. Ultima apariție îmi pare una dintre cele mai reprezentative cărți pe care cultura tradiției protestante (magisterială) a oferit-o lumii prin teologul și gânditorul, profesorul de etică de la Yale University- pe când moral creștină nu încurca ideologiile-,  Helmut Richard Niebuhr (1894-1962), Cristos și cultura (Casa Cărții, Oradea, 2021, 278 pg.). O ediție românească în azimutul căreia s-au străduit cu îngrijirea ei Daniel Fărcaș și Teofil Stanciu, cel din urmă fiind și traducătorul acestei inegalabile lecții de antropologie creștină și culturală, deopotrivă. Cartea a fost publicată în 1951, cu titlul Christ and Culture (HarperCollins Publisher, NY) și a oferit în acei ani o sumă de reacții, unele greu reperabile dar altele identificabile în jurnalele teologice ale vremii. (lumea catolică italiană a recenzat la carte ani buni, între 1952-1960) Un ajutor în înțelegerea gândirii magistralului Niehbur- care își trage izvorul gândirii din Karl Barth și Ernst Troeltsch- ni-l oferă un laborios studiu introductiv al profesorului de teologie socială Daniel Barbu, de la Universitatea București, intitulat: Cristos și cultura sau despre actualitatea suveranității lui Dumnezeu (pp. 11- 30). Pentru cititorul de teologie sistematică românească ar merita să amintim că gândirea acestui smerit profesor american se regăsesc în texte ale Părintelui Dumitru Stăniloae ori Ion Bria- nu neapărat în dezacord cu el. Mai ales cel din urmă s-a folosit de construcția gândirii sale în raportul teologie-cultură ori cultură -misiune cu  foarte mult folos. De aceea apariția cărții acesteia nu ține de o editare confesională ci de nevoia creștinismului românesc de a restarta oarecum memoria noastră comună: mărturia inteligență a creștinismului. De altfel în Nota traducătorului acesta consemnează că această carte ar fi trebuit publicată de mult și că aducerea ei în cotidianul lecturii- după peripeții doar de editori știute și de noi intuite- a fost și un efort filologic și unul de identificare a logicii teologice din actul traducerii. Nu mă îndoiesc că lista de prieteni și susținători ai proiectului a cuprins o serie de oameni- o parte îi veți regăsi la pg. 10- care prin confesiune și preocupări teologice cuprind...România creștină în cel mai simplu mod. La bază, cartea profesorului Niebuhr este o conferință susținută la Austin Prebyterian Theological Seminary în ianuarie 1949, la Alumni Foundation- amănunt de reținut și pentru asociațiile noastre de alumni. Înaintea lui au conferențiat aici Ernest Trice Thompson, Joseph Lukl Scherer, Elton Trueblood iar după Paul Minear și G. Ernest Wright. Exegeți străluciți ai Scripturii, gânditori, filozofi creștini. H. Richard Niebuhr numește lucrarea sa „eseu”, un eseu despre dubla luptă a Bisericii, cu Domnul ei și cu societatea culturală cu care trăiește în simbioză, rezultata al mai multor ani de studiu și reflecție- prin activitatea didactică. Pornind de la o conferință anterioară- despre istoria și tipologia eticii creștine, ținută la Divinity Scholl of Yale University- el dezvoltă acest „eseu” asemeni uni curs academic dar cu amplă reflecție creștină. Nu-mi rămâne decât să vă prezint cuprinsul care, pentru a fi savurat cu bucurie, vă obligă la așezare, rugăciune și oarecare orizont cultural- și o zic fără răutate. Deci, avem dinainte această hartă a lecturii: Introducere. Tipuri de etică creștină (I. Metoda tipologică, II. Diverse moduri de tipologizare a eticii creștine; III. Tipurile teologice ale eticii creștine; IV. Tipul legii noi (Cristos împotriva culturii); V. Tipul legii naturale (Cristosul culturii; tipul adapționist); VI. Tipurile intermediare, pp. 59- 73); Capitolul 1. O problemă perenă (I. Problema; II. Către o definiție a lui Cristos; III. Către o definiție a culturii; IV. Răspunsurile tipic, pp. 75-108); Capitolul 2. Cristos împotriva culturii (I. Noul popor și „lumea”; Respingerea culturii de către Tolstoi; O poziție deopotrivă necesară și nesatisfăcătoare; Probleme teologice, pp. 109- 137); Capitolul 3. Cristosul culturii (I. Adaptarea la cultură în gnosticism și la Abelard; II.„Protestantismul cultural” și A. Ritschl; III. În apărarea credinței culturale; IV. Obiecții teologice, pp. 139- 163); Capitolul 4. Cristos deasupra culturii (I. Biserica de centru; II. Sinteza dintre Cristos și cultură; III. Sinteza, sub semnul ntrebării, pp. 165-189); Capitolul 5. Cristos și cultura în relțaie paradoxală (I. Teologia dualiștilor; II. Motivul dualist la Pavel și Marcion; III. Dualismul la Luther și în epoca modernă; IV. Virtuțile și viciile dualismului, pp. 191- 221); Capitolul 6. Cristosul care transformă cultura (I. Convingeri teologice; Motivul conversionist în cea de-a patra evanghelie; III. Augustin și convertirea culturii; Concepțiile lui F.D. Maurice, pp. 223-253); Capitolul 7. Un „epilog neștiințific definitiv” (I. Concluzia ca decizie; Relativismul credinței; Existențialism social; Libertate și dependență, pp. 255-273). La acestea se adaugă Cuvântul înainte al lui Martin E. Marty  9pp. 37-44) și o Prefață- O interpretare apreciativă- a lui James M. Gustafson (pp. 45-58). Un întreg remarcabil, echipa românească de la Cartea creștină oferindu-ne un monument de gândire creștină la îndemână și...„îndesuflet”!