Tribuna
Nicolae Neagu: Guvernul Dăncilă, al treilea guvern în doar un an de guvernare PSD-ALDE! Record al neperformanței guvernamentale!
Nicolae Neagu: Guvernul Dăncilă, al treilea guvern în doar un an de guvernare PSD-ALDE! Record al neperformanței guvernamentale!

Deputatul PNL de Sibiu, Nicolae Neagu a susținut o declarație politică, în care susține că guvernarea PSD-ALDE a stabilit un record al neperformanței guvernamentale.

  • „Am intrat în anul 2018 – anul sărbătoririi centenarului Marii Uniri Naționale - cu al treilea guvern al majorității parlamentare PSD-ALDE, după doar un an de guvernare și perspectivele sunt îngrijorătoare! Modelul creșterii economice pe consum se dovedește a fi nesustenabil atât pentru România cât și pentru români!”, arată Nicolae Neagu.

Potrivit deputatuljui sibian, în anul 2017, în timpul guvernărilor PSD- ALDE, Grindeanu și Tudose, România a înregistrat cea mai mare creștere de prețuri din ultimii ani. Acesta enumeră faptul că rata inflației a crescut de la 0,1% din ianuarie 2017 la 3,3% în decembrie 2017; prețul carburanților s-a majorat în decembrie 2017 cu 5,85% față de decembrie 2016; prețul produselor alimentare a crescut cu 4,67% în decembrie 2017 față de decembrie 2016 (cu plusuri de 43,19% la ouă; 22,77% la unt; 11,06% la fructe; 5,5% la carne de porc); prețul serviciilor utilităților publice a crescut peste rata inflației. Din 10 ianuarie 2018 tariful gazelor naturale consumate de populație a crescut cu 10%; ratele românilor cu credite în lei au crescut îngrijorător prin creșterea ROBOR.

  • „Măsura transferului cotelor de contribuții la asigurările sociale și de sănătate de la angajator la angajat efectiv a “topit” mărirea salarială acordată bugetarilor, bulversând și mediul economic privat. Reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10% nu a adus beneficii nimănui!!! Cei ce obțin venituri suplimentare sunt impozitați suplimentar, vezi aberanta Ordonanță 79 a Guvernului Tudose, formularul 600 – despre care nu se știe încă ce se va întâmpla începând din 15 aprilie 2018.  În privința administrațiilor publice locale – primării și consilii județene  - acestea  au pierdut zeci de milioane de lei ce erau destinate investitiilor proprii, toate orientate direct către cetățeni, fie că discutăm de grădinițe, școli, dispensare medicale, spitale, drumuri comunale, municipale sau județene, fie că discutăm de investiții de mediu, sport sau culte, cultură! În plus, pensionarilor, cei mai afectați de toate aceste probleme, li se promite de către guvernanții  PSD – ALDE, o nouă mărire a punctului de pensie mai spre vară! Din păcate deși PNL a susținut permanent un model economic bazat pe creșterea investițiilor publice, singurele care pot garanta sustenabil dezvoltarea României și care pot asigura cetățenii României de un trai decent, majoritatea PSD – ALDE a urmat modelul creșterii economice pe consum, diminuând investițiile publice și pentru anul 2018”, arată Nicolae Neagu.

Potrivit deputatului sibian, bugetul de stat are prevăzut la capitolul investiții publice doar 38,5 miliarde lei reprezentând 4,2% din PIB, insuficient în raport cu necesitățile acumulate prin nerealizarea unor obiective majore precum autostrăzile care să traverseze Carpații sau spitale regionale în care să nu se mai moară pe capete din cauza lipsei de aparatură și a infecțiilor intraspitalicești.

  • „Doamnă Prim Ministru Dăncilă, doamnelor și domnilor miniștri membrii ai cabinetului, domnilor președinți Dragnea și Tăriceanu, opriți-vă  din a vă juca de-a guvernarea țării și guvernați responsabili și profesioniști pentru România și pentru români – dacă puteți!!! Anulați toate modificările fiscale aberante: supracciza la carburanți, TVA- split, ordonanța 79, formularul 600 – restructurați-vă cheltuiala bugetară și dați drumul investițiilor publice majore – autostrăzi, spitale regionale - susținând, așa cum v-ați angajat și investițiile administrațiilor locale prin transferarea 100% a impozitului pe venit către acestea! De ce ți-e frică, nu scapi!”, a mai spus deputatul PNL, Nicolae Neagu în declarația sa politică.

                                                            

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

casino

CibinFEST

Profesional PN

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia