logo
Nicolae Neagu: Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (F.S.D.I) - O bombă cu ceas! Marca PSD-ALDE!
Nicolae Neagu: Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (F.S.D.I) - O bombă cu ceas! Marca PSD-ALDE!
”Mașina de vot PSD-ALDE din Camera Deputaților - cameră decizională, a aprobat săptămâna trecută Legea de înființare a Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (F.S.D.I)”, a spus deputatul PNL Nicolae Neagu, de la tribuna Camerei Deputaţilor.

El a avertizat că „33 de mari companii unde statul român este acționar și un capital de 9 miliarde de lei, urmează să fie gestionate de o instituție ai căror conducători vor fi numiți de Guvern prin Ministrul Finanțelor Publice și care, pare, că au drept misiune imediată vânzarea pe criterii netransparente a unor active de stat.
Legea de înființare a F.S.D.I  nu ține cont nici de recomandările formulate de EUROSTAT în aprilie 2018, nici de observațiile Consiliului Legislativ, nu are studiul de impact asupra deficitului bugetar și a datoriei publice și nu prevede într-o manieră clară elementele de natură a justifica exceptarea F.S.D.I de la aplicabilitatea legii privind guvernanța corporatistă!
Sunt câteva nereguli care plasează această lege dincolo de limitele constituționale și PNL care s-a opus acestei legi va sesiza Curtea Constituțională!
Dincolo de neconstituționalitate, se pare însă că avem de-a face cu o "bombă cu ceas" pusă de PSD-ALDE capitalului românesc din unele companii zise strategice cum ar fi: Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Societatea Națională a Apelor Minerale, Loteria Română, Poșta Română, Cupru Min, Complexul Energetic Oltenia, Compania Națională de Căi Ferate CFR, Antibiotice Iași, Compania Națională Unifarm.
Am enumerat aici doar cele mai notorii companii!”

El a semnalat Celor aflaţi la guverbare că „Sunt mai multe întrebări serioase și legitime la care Guvernul PSD- ALDE, Liviu Dragnea în special ca lider al majorității PSD-ALDE ar trebui să răspundă rapid!
1. Cum va gestiona investițiile directe ale acestor companii golindu-le de dividente ?
2. Cum va reuși să mențină ținta de deficit bugetar de 3%, ținând cont că statul aștepta să încaseze peste 3,5 miliarde de lei de la aceste companii?
3. Nu îi mai intereseaza pe cei de la PSD-ALDE atragerea Fondurilor Europene destinate construcției de autostrăzi cum ar fi tronsonul de autostradă Sibiu- Pitești, înțelegând să finanțeze această autostradă din acest fond?
4. Dar construcția de spitale și alte obiective naționale majore?
Dacă se vor face din acest fond, putem înțelege că cei 4,5% din  PIB destinați
investițiilor publice majore – adică 9 miliarde de Euro- bani prevăzuți și în Legea Bugetului de Stat pe 2018, au fost o glumă?
Să înțelegem că acești bani - 9 miliarde de euro prognosticați se vor pierde în dezordonata cheltuială bugetară ca urmare a "marii revoluții fiscal – bugetare " marca Liviu Dragnea PSD?
5. Liviu Dragnea și PSD încă nu au înțeles că de regulă astfel de fonduri apar în acele state care au excedent bugetar nu deficit bugetar?”
„Ce pot însă anticipa și Liviu Dragnea nu anticipează sau poate nu-l interesează aceste lucruri este faptul că scoaterea  "Perlelor Statului" de  sub control public, profund netransparent îndepărtează tința României de statutul de piață emergentă, plasând România în continuare în zona pieței periferice!
Am mai spus-o și o spun și acum: pentru mine și pentru Partidul Național Liberal este evident că actuala guvernare PSD-ALDE, manipulată total de Liviu Dragnea s-a îndepărtat ireversibil de la interesul României și al românilor!”, a mai adăugat Nicolae Neagu. 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia