logo
spartan
Muzeul Țării Secașelor din Miercurea Sibiului, inaugurat duminică
Andra MARINESCU
884 vizualizari
Muzeul Țării Secașelor din Miercurea Sibiului, inaugurat duminică
Județul Sibiu va avea, începând de duminică, 19 mai, încă un muzeu în care își va prezenta bogățiile culturale. Duminică, Consiliul Județean Sibiu și Muzeul ASTRA vor inaugura, de la ora 13, Muzeul Țării Secașelor în localitatea Miercurea Sibiului.


“Cultura este, fără îndoială, pentru județul nostru unul dintre cele mai importante repere, fiind parte din strategia de dezvoltare a județului nostru. Astfel, inaugurarea Muzeului Țării Secașelor cu sprijinul Muzeului ASTRA este un moment important, deoarece am convingerea că acesta este încă un pas prin care facilităm accesul la cultură tuturor locuitorilor din județul Sibiu. Încă din momentul în care am dat în administrare acest imobil Muzeului ASTRA am știut că aici își va găsi locul o parte importantă din tot ceea ce înseamnă cultura, tradiția și istoria Țării Secașelor”, a spus Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.
Colecția celui mai nou muzeu din peisajul cultural al județului Sibiu va fi organizată într-o clădire aflată în Piața Corneliu Medrea, nr. 31, în zona centrală, în apropierea Bisericii Greco-Catolice și a Bisericii Evanghelice. Ca reper istoric, clădirea respectivă a fost sediul poștalionului în secolul al 19-lea, iar partea cea mai veche datează din perioada medievală.
"Iată că fenomenul ASTRA se extinde! Astfel, pe lângă subunitățile din centrul istoric al Sibiului, Centrul Cultural Memorial Telea Bologa din Nou Român și Muzeul în aer liber, vom avea un Muzeu al Țării Secașelor. Lucrările de amenajare au durat un an de zile, iar expoziția de aici va cuprinde toate cele patru încăperi ale clădirii. Vom ilustra în acest Muzeu istoria, cultura și tradițiile tuturor locuitorilor din Țara Secașelor, de la începuturi și până în prezent. Trebuie știut faptul că obiectele expuse sunt recuperate de către specialiștii Muzeului ASTRA din această zonă. Sunt redate astfel, aspecte din viața românilor, sașilor, landlerilor etc, prin intermediul exponatelor care au aparținut localnicilor și înaintașilor acestora. De asemenea, prin intermediul exponatelor din pavilionul dedicat mijloacelor de transport tradiționale și a celor din subsolul clădirii sunt ilustrate principalele ocupații ale locuitorilor. Muzeul va conține piese de mobilier, textile, costume tradiționale, mijloace de transport, instrumentar agricol etc, toate puse în valoare prin intermediul mijloacelor audio-video. Acest proiect a fost posibil cu ajutorul Consiliului Județean Sibiu”, a precizat Ciprian Ștefan, managerul Muzeului ASTRA.
Muzeul Țării Secașelor va fi deschis de miercuri până duminică între orele 10 – 18. Vernisajul expoziției permanente va avea loc în curtea clădirii. Evenimentul va fi urmat de un brunch cu produse din Țara Secașelor, ateliere demonstrative și un spectacol de muzică și dansuri tradiționale.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

sounds

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Covoare
turboclima
artmania
Licitatie publica

accentmedia