Tribuna
Măsuri speciale de securitate pentru Festivalul și Concursul Internațional „George Enescu”
Măsuri speciale de securitate pentru Festivalul și Concursul Internațional „George Enescu”

La nivelul Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu s-au luat măsuri suplimentare pentru ca Festivalul și Concursul Internațional „George Enescu” de la Sibiu, să se desfășoare în bune condiții, fără incidente.  Sibienii și turiștii sunt sfătuiți, între altele, să aibă grijă unde parchează mașina, să nu primească băuturi de la diverse persoane și să nu își lase copiii nesupravegheați.

„În perioada 03 – 14 septembrie, pe perioada desfășurării în municipiul Sibiu a recitalurilor circumscrise Festivalului și Concursului Internațional George Enescu, polițiști din cadrul formațiunilor operative ale Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu sunt angrenați în activități de asigurare și menținere a ordinii publice. Prezenţa poliţiştilor sibieni are ca scop descurajarea comportamentelor antisociale şi prevenirea faptelor antisociale. Totodată, poliţiştii rutieri vor fi prezenţi în trafic pentru asigurarea fluenţei traficului rutier şi prevenirea ambuteiajelor”, a transmis Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu.

Pentru siguranţa sibienilor și a turiștilor, poliţiştii sibieni recomandă ca parcarea

Vehiculelor să se facă în spaţiile sau parcările special amenajate! În autoturisme nu trebuie lăsate la vedere bunuri de valoare.

„Aveţi grijă de bunurile pe care le aveţi asupra dumneavoastră când vă aflaţi în mulţime. Este bine să fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele cunoscute întâmplător. Este riscant să acceptaţi băutură, ţigări sau alimente de la persoane pe care nu le cunoaşteţi ori pe care le-aţi întâlnit de puţin timp. Nu trebuie să răspundeţi la provocări cu violenţă. Conflictele trebuie evitate. Alcoolul în exces vă poate angrena în dispute verbale ce pot avea consecinţe nefaste. Dacă vă însoţesc copiii, nu îi lăsaţi nesupravegheaţi. Cei mici este bine să cunoască numele complet al părinţilor, numărul de telefon, precum şi adresa de domiciliu, deoarece, la astfel de evenimente, riscul de a se rătăci creşte. În situaţia în care sunteţi martori ai unor fapte antisociale sau victime ale unor infracțiuni, nu ezitaţi să vă adresaţi celui mai apropiat poliţist sau să apelaţi gratuit numărul unic de urgenţă 112”, au mai transmis polițiștii.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

Thyssenkrupp System Engineering GmbH

casino

CibinFEST

Lansare proiect Cod SMIS 126210

Profesional PN

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia