Tribuna
Lipsa medicamentelor oncologice loveşte şi Sibiul
Laura BUCIU
2098 vizualizari
Lipsa medicamentelor oncologice loveşte şi Sibiul
* Aproape 13.000 de sibieni sunt diagnosticaţi cu cancer * În prezent, din stocurile spitalului din Sibiu, dar şi din alte centre lipseşte folinatul de calciu, dar oncologii spun că sunt perioade în care lipsesc şi alte medicamente *

Se spune despre cancer că omoară anual milioane de oameni, că este boala secolului. Pentru ca cel care ajunge pe patul de la Oncologie să facă faţă situaţiei, e nevoie de un psihic bun, de suportul celor din jur, de voinţa sa, dar şi de suportul statului. Al statului care ar trebui să dea şansa fiecărui bolnav să trăiască, să aibă acces la medicamentele vitale.

În Sibiu, în statisticile Direcţiei de Sănătate Publică sunt aproape 13.000 de bolnavi care au o formă de cancer. Peste 600 sunt cazuri noi, diagnsticate anul acesta.

Pentru toţi, medicii oncologi încearcă să facă tot ceea ce le stă în putinţă pentru a le asigura tratamentul. Iar de ceva vreme, o parte din tratamentul oncologic lipseşte. Fără el, cei aflaţi în suferinţă din cauza acestei boli cumplite, pierd şansa unei vieţi normale.

„În momentul acesta ştiu că lipseşte calciul folinat, care este folosit în anumite cure ale tratamentului citostatic. Nu putem şti câte persoane sunt afectate în acest moment. Noi avem toate documentele pentru achiziţie, însă procedurile la nivel naţional nu sunt făcute. Atunci când se va da drumul şi vom putea achiziţiona, o vom face imediat”, a declarat dr. Călin Cipăian, directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

Folinatul de calciu aparţine grupului de medicamente antitoxice utilizate în tratamentul citostatic, acesta prevenind afectarea determinată de alte substanţe citotoxice.

 

Şi alte medicamente lipsesc

 

Ministerul Sănătăţii a confirmat, luni, că stocurile de Lanvis, un medicament folosit în tratarea leucemiei, sunt aproape epuizate, urmând ca instituţia să caute în regim de urgenţă un nou furnizor, având în vedere că problema nu este numai în România. „E o problemă de producător care nu acoperă necesarul nici în alte state europene, nu numai în România. Notificarea de probleme de producţie datează de anul trecut, iar estimarea de reluare a furnizării este 2017. Ultima tranşă din acest medicament a fost adusă în ţară pe autorizaţie de nevoi speciale. Săptămâna trecută, joi, Ministerul Sănătăţii a fost informat de către Institutul Fundeni că stocurile de Lanvis sunt aproape terminate. În acest moment, Ministerul Sănătăţii redirecţionează stocurile existente la alte spitale din ţară cu flux mai mic de pacienţi decât cele din Bucureşti şi caută în regim de urgenţă să achiziţioneze medicamentul de la o altă sursă, pe o nouă autorizaţie de nevoi speciale”, a declarat, pentru Mediafax, Laurenţiu Colintineanu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

Medicii de la Spitalul din Sibiu spun că mai sunt şi alte medicamente care lipsesc din schema tratamentului oncologic, dar şi medicamente care ajung greu la pacient, iar în aceste cazuri, nefiind timp de aşteptat, medicii decid rapid ce e de făcut pentru salvarea bolnavului.

 

Peste 1.000 de sibieni descoperă anual că au cancer

 

În judeţul Sibiu, în fiecare an, peste 1.000 de pacienţi află că au cancer. În 2015 au intrat în  statisticile DSP Sibiu 1.150 de pacienţi noi: 485 de femei şi 665 de bărbaţi. În total, în 2015, erau 12.805 cazuri: 5.150 femei şi 7.655 bărbaţi.

În 2016, la final de august, în Sibiu sunt înregistrate 12.988 de pesoane diagnosticate cu o formă de cancer, dintre care 634 sunt pacienţi intraţi în schema de tratament anul acesta. 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Targul de Cariere

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA