Tribuna
Legumele, fructele şi produsele congelate din supermarketuri – controlate de Protecţia Consumatorilor
Dumitru CHISELIŢĂ
3168 vizualizari
Legumele, fructele şi produsele congelate din supermarketuri – controlate de Protecţia Consumatorilor
Comisarii CJPC Sibiu prezentând presei rezultatele controlului la unul din hipermarketuri.
Comisariatul Judeţean Pentru Protecţia Consumatorilor Sibiu a desfăşurat, luni, o acţiune amplă de verificare, alături de reprezentanţi ai presei, în supermarketurile şi hipermarketurile de pe raza municipiului Sibiu, a produselor alimentare puse în vânzare. Comisarii CJPC au verificat respectarea prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor la comercializarea legumelor fructelor şi a produselor alimentare congelate, în specdial legume, carne sau peşte, verificându-se modul de comercializare, prezentarea, etichetarea şi publicitarea la aceste produse. La controlul de luni au fost prezenţi şi reprezentanţi ai presei, care au însoţit echipele de comisari CJPC Sibiu.

În general, la controlul la care noi l-am însoţit pe reprezentanţii Protecţiei Consumatorilor, problemele constatate au ţinut de etichetarea incompletă sau eronată a produselor, diferenţe între preţul afişat la stand şi cel de pe produs sau erori privind ţara de origine a produsului. Astfel, la unul din hipermarketurile controlate, fasolea congelată (păstăi), deşi era verde, era etichetată ca fiind fasole uscată, iar în cazul mini-pateurilor cu spanac sau fructe de pădure, exista o diferenţă de preţ între cel afişat la stand şi cel de pe eticheta produsului (diferenţă de şase, respectiv 11 bani/suta de grame). La fel, în cazul unui sortiment de cartofi, au existat erori privind afişarea originii (produs în Franţa, dar prezentat ca fiind din România), caz similar şi în cazul unui sortiment de ceapă galbenă, care era prezentat ca fiind produs românesc, dar avea ca ţară de provenienţă Germania).

„Cele mai frecvente abateri care s-au constatat au fost lipsa informării corecte, complete şi precise a consumatorilor, de către operatorii economici, comportamentul incorect faţă de consumator şi nerespectarea celor prescrise şi declarate de către operatorii economici (neîncadrarea în categoria calitativă declarată pentru legumele şi fructele proaspete), lipsa informării privind categoria calitativă din care fac parte anumite sortimente de legume şi fructe, lipsa afişării preţului fara echivoc, lipsa menţionarii datei de congelare la anumite produse congelate rapid şi traduceri incomplete de pe eticheta unor produse congelate”, spun reprerzentanţii CJPC Sibiu.
Produsele la care s-au constatat nereguli au fost oprite, temporar, de la comercializare, până la remedierea deficienţelor. Pentru abaterile constatate, comisarii CJPC Sibiu vor întocmi procese verbale de constatare a contravenţiei.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Festivalul Gradinilor Sibiu

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA